Underman – Dimensiuni

Durere de cap cumplită,
Secunde ce văd sticla zdrobită
Şi oglinda ciobită,
Frica cuibărită-n fiinţă,
Ce mă trezesc într-o clipă.
Maşina mea oprită
Lângă o bandă vopsită pe drum,
Nu-mi explic cum
Dar casa ta în apropiere
Şi copaci în ceaţă este tot ce văd de acum.
Nu ştiu ce se-ntâmplă, jur,
Mintea-mi joacă feste,
Mişcări încete,
Dureri în pântece
Ce treptat încep a trece,
Parcă mă simt din ce în ce mai rece.
Senzaţii noi vin
Şi simt cum cele vechi încep treptat a-mi trece,
Şi totuşi
Elemente ale acestui decor parcă încearcă neîncetat să mă-nece,
Parcă anemic,
Captiv în caracter pandemic,
Am senzaţia că sunt amnezic,
Am venit dar mă simt ca după un drum lung de ostenit,
Rămân de necontenit.
Natura a împietrit,
Nu mai contează,
Imaginea ta nu încetează şi barează
Starea asta ciudată ce mă presează
Şi deloc nu mă caracterizează,
Subit te-am simţit,
Vin către tine, acolo mi-e bine,
Uit de terori,
Reiau paşii fără erori
Prin grădina ta de flori,
Cum am făcut-o de atâtea ori.
Nici cald, nici frig,
Miresme nu mai prind olfactiv,
Mă simt captiv în timp fictiv,
Vreau uşa s-o împing
Dar se deschide fără s-o ating.
Tăcere totală,
Semi-întuneric şi răceală
Într-o dimensiune polară,
Pe raft o poză specială făcută de mine-n toamnă
Stă pusă pe coală.
Pictată pe sticlă într-o ramă aurită, pari atât de fericită
Şi mereu grăbită, să mă-ntreb de ce îmi eşti atât de iubită,
Tu fiinţă magnifică.
Straniu, subit
Parcă nu mai recunosc nimic,
Nici mintea mea, e un vid,
Poate că-s lovit
Altfel nu-mi explic pierderea asta de lucid
Ce ţine un infinit.
Durează o clipă,
Confuzia revine la o scară mai mică,
Presată în explicaţii lipsă
Şi totul începe să revină la normal,
Parcă-am trecut printr-o eclipsă.
Trepte înalte duc către camera ta,
Amintiri curg imediat pliante,
Emoţia m-arde,
În templul ăla mic ţi-am închinat atâtea piese din arte.
Nemişcat rămân în prag, parcă prea plăpând,
Refuz să te trezesc acum, îmi spun în gând,
Şi mă aşez lângă tine lăsând timpul curgând,
De rest-uitând.
Perfecţiunea s-a jucat cu trupul tău
Întrecându-se pe sine în bine,
Sunt atâtea dive care ar ucide doar ca să fie o zi ca tine,
Soarele pătrunde prin geam să te mângâie cu razele lui blânde
Ce te fac să străluceşti ca florile pe munte,
Şi-ţi spun încet pe nume.
Tresari uşor,
Te ridici, mă ignori, păşind pe covor
Te îndrepţi către fereastra de la dormitor
Încercând să vezi ce disturbă acest decor.
Iubito sunt eu,
Ce se petrece?
Mă îndrept către tine, te ating pe umăr
Şi tu-ţi tragi capotul tresărind ca după un fior rece.
Halucinaţii fine când părăşeşti camera
Şi la un moment dat parcă treci prin mine,
Simt că mă pierd din fire,
Pătrund pentru a nu ştiu câta oară astăzi în neştire.
Alerg după tine,
Dar ceva se-ntâmplă, te comporţi de parcă nu exist,
Mă ignori ca şi cum fizic nu sunt aici
Şi asta mă face foarte trist.
Te-am supărat cu ceva? Nu-nţeleg situaţia,
Şi tu părăseşti locaţia
Încercând să afli ce-a stârnit în stradă aglomeraţia,
Sirene îmi dau senzaţia de imprevizibil eveniment
Când maşina mea e bucăţi împrăştiate pe ciment,
Văd oameni ce se îndreaptă într-un spirit iminent
Către locul dezastrului evident.
Urme de frâne,
Văd cum scot o siluetă inertă,
Iar individul ăla îmi seamănă într-un mod anume
Şi nu înţeleg de ce strigi la el pe-al meu nume.
De fapt sunt eu, mort,
S-a întâmplat ceva în drum spre casa ta
Şi acum sunt într-o altă dimensiune,.
Mă aude cineva?
Mă vede careva?
x2.
Over and out,
Cristescu Naum.