STROFA I [Schizzy]
Melancolic ca la început, dar totuși fără stres
Atras de frumusețea ta și de muzica jazz
Atras de tine, mi-ai plăcut de la început
Și vocea ta caldă este tot ce am avut
Că de când te-am cunoscut am simțit că sunt
Dus departe când m-ai salutat, sperând
Că într-o zi o să vin să te salut
Și să-ți spun că ești exact ceea ce-am așteptat
Stând pe gânduri, nu-mi vine să cred că te-am pierdut
Crezând că e mai bine dacă stau așteptând
Să faci primul pas, bineînțeles că nu
L-ai făcut separat, că exact asta așteptai și tu
De la mine, dar nu am făcut-o și acum regret oare
Acum mă întreb dacă ăsta e motivul pentru care
Mi-am pus cuvintele pe foaie din inima mea de artist
Și ți-am spus „te iubesc” sperând că nu va suna trist.
REFREN 2x [Unnu]
Îți mulțumesc pentru ceea ce a fost
Să mergem înainte nu are niciun rost
Noi… am trecut prin vânt și ploi
Rămân mii de amintiri înapoi.
STROFA II [Schizzy]
Ploi mărunte din nou, mort de beat, perioada de vară
Dar când știu că ești departe, nu mai pot ieși afară
Nu mai pot vedea strada pe care ne-am întâlnit
Și pe care am decis să fim împreună știind
Că va trebui să renunțăm la multe pentru noi
Dar când te uitai la mine eram dincolo de nori
Eram dincolo de cer, mă aruncam în lumi paralele
Privind la stele știam că ești una dintre ele
Pentru că una lipsea din cer, dar era lângă mine
Și cu razele tale mi-ai luminat multe zile
Dar Dumnezeu a decis că ai lipsit prea mult
Dintre stele și te-a luat de lângă mine când
Era mai bine, și m-ai lăsat plângând
Și mă vedeai suspinând, stând, sperând și așteptând
Să te întorci la mine să luăm totul de la cap
Îmi pare rău că piesa asta am scris-o tot mort de beat.
REFREN 2x [Unnu]
Îți mulțumesc pentru ceea ce a fost
Să mergem înainte nu are niciun rost
Noi… am trecut prin vânt și ploi
Rămân mii de amintiri înapoi.
STROFA III [Schizzy]
La momentul de față nu pot decât să-ți mulțumesc
Că ai reușit să mă înveți cum c***t să iubesc
Ai reușit să mă înveți cum să stau drept pe poziții
Și să-mi exprim toate sentimentele în mii de propoziții
Și recunosc, fato, că nu te-am prețuit atât de mult
Meriți soarele și luna și tot nu e destul
De-aia pixu’ încă vrea să-ți arate că încă te iubește
Întoarce-ți privirea, nu vreau să mă vezi plângând și este
Adevarat că te-am jignit, luat în râs și neglijat
Dar niciodată nu am uitat ce era totuși important
Adică să te țin lângă mine, dar tu ai plecat
Și m-ai lăsat rece… Îngândurat constat speriat
Că acum ești altă persoană, ai devenit rece, dar știu
Că o merit din plin, de asta încă scriu
Iar ultima oară când te-am văzut, m-am blocat pentru o clipă
Erai cu el de mână și păreai și fericită.
REFREN 2x [Unnu]
Îți mulțumesc pentru ceea ce a fost
Să mergem înainte nu are niciun rost
Noi… Am trecut prin vânt și ploi
Rămân mii de amintiri înapoi.
Mii de amintiri…
Sensul versurilor
Piesa exprimă regretul profund al naratorului pentru pierderea unei iubiri. El își amintește momentele frumoase petrecute împreună, dar și recunoaște greșelile care au dus la despărțire. Acum, el se confruntă cu durerea și realizează că a pierdut o persoană importantă.