Deschid geamul, închid mintea, pustiu ca un castel
Înghemuit ca un copil, e frig; diseară va fi la fel
Am încercat să scot tot ce-i mai bun, din păcate am reușit
D-asta tot ce am sună ca un scp răgușit.
Soare ce-mi induce că și azi am fost sortit
Să reiau tot de la capăt și să distrug ce am construit
Mi-am simțit mila în trecut, și mi-a trecut până mai ieri
Când mi-a șoptit încrederea: nu mă așteptam să mă înșeli.
D-aia adorm în pustiu când mă gândesc la absolut nimic
Mi-am creat un obicei, să-mi fac din apropiat inamic
Am pornit un război neuronal
Cu muzică de carnaval
Privind în oglinda de cristal
Observ c-am ajuns în ultimul hal.
Și
Toate se schimbă constant
Cred că o să mor, că-nnebunesc, m-am
Stricat odată cu timpul, că nu vreau să ajung toxicoman, man, bani în prim plan, plan B când?
Cum s-o fac ca să mai cânt?
Să rezolv cât încă sunt
Îmi pare rău, momentan sunt la pământ.
Nu te preface că nu te doare
Toți suntem oameni
Toți strigăm tare.
Prin perioade apăsătoare
Iubind întuneric, dar căutând raze de soare
E ca un viciu-n care te pierzi cu timpu’
Nu găsești niciun indiciu pentru care-să trăiești în continuare
Toți suntem oameni.
Da, toți suntem oameni – și care e scuza?
Zâmbim și murim, și nici nu e amuzant
Chiar și eu acuzam, da m-a schimbat timpu’
Ma gândesc la toată lumea de când sunt singur.
Conștient că ei nu gândesc înapoi
Lumea se schimbă
Indiferent c-or fi furtuni și ploi
Lumea se plimbă, lumea să mintă.
Nu mă irită, nu mai simt nimic
Sau poate simt, dar simt că tre’ să mint
Tre’ să pară că sunt de piatră și labirint
La mine pe ușă nimeni nu mai intră.
Și mă simt trist, că lumea e tristă
Viața e falsă, deci e artistă
Și chiar de-ar fi să greșesc viziunea
Ma vei uita pentru că așa e lumea.
Și
Durerea se uită, dar știm că mint
Dar știu c-o fac ca să te văd zâmbind
Asta se judecă, dar știi, eu înghit
Și nu mă deranjează că nu simt nimic.
Fiecare om ce pleacă are un motiv
Fie că tace și gata, sau e emotiv
C-alergi spre un drum mai bun, sau e greșit
Doar tu o să știi dacă ai reușit
Sensul versurilor
Piesa vorbește despre condiția umană, marcată de suferință, deziluzie și acceptarea faptului că toți trecem prin perioade dificile. Artistul exprimă un sentiment de tristețe și resemnare, dar și o înțelegere a faptului că durerea este o parte inevitabilă a vieții.