3 Sud Est – Hai Spune-Mi

Strofa 1:
Vino mai aproape, atinge-mă ușor,
Sărută-mă iubito, vreau să cred că zbor,
Privesc în ochii tăi, simt că mă dorești,
Cu fiecare gest mă înnebunești,
Am visat atâtea nopți acest moment,
Avem o noapte întreagă să-ți dovedesc,
Să știi că n-am uitat ce ți-am promis,
Vei cunoaște ce înseamnă în paradis.

Refren: (2x)
Spune-mi dacă mă iubești,
Spune-mi dacă mă dorești,
Spune-mi dacă mă iubești,
Hai spune-mi.

Strofa 2:
În prima clipă când te-am văzut,
Mi-ai plăcut atât de mult,
Discret, subtil, te-am privit și mi-ai zâmbit,
M-am întors năucit dar nu te-am mai zărit,
Ai dispărut prin mulțime ca un gând rătăcit,
Ai trezit adânc în mine un fior, pasiune,
Pentru chipul tău nevinovat,
E greu de uitat, mă gândesc cum să o fac,
Zi de zi să te întâlnesc și să-ți spun „Te Iubesc”.

Strofa 1:.

Refren: (4x)

Sensul versurilor

Piesa exprimă dorința puternică de a fi iubit și dorit de persoana iubită. Naratorul își amintește de momentul în care a văzut acea persoană pentru prima dată și de impactul pe care l-a avut asupra lui, dorindu-și să audă o confirmare a sentimentelor sale.

Lasă un comentariu