[Refren: ADN]
Ăsta-i momentul în care dai tot din tine
Șerpi cu venin venind spre tine în serpentine
Aceleași stări pe tine, terne în vine, eterne, în fine
Temeri, crime-ncep să-ncline din temelie.
Ăsta-i momentul în care dai tot din tine
Șerpi cu venin venind spre tine în serpentine
Aceleași stări pe tine, terne în vine, eterne, în fine
Temeri, crime încep să încline din temelie.
[Subșapte]
Deschide al treilea ochi, acceptă orice transă
Tranșat în tranșee, detonat în masă
Fără bilanț sau balanță cad în brațele bestiei botezată de piramidă
Corporații gigantice-mi leagă frații adânc în clepsidră.
Direct din Babilon
Mâna dreaptă a zeilor Maya.. calcul antic captat de cap
Erup din cocon spărgând capsule-n capcană
??? îmi trec anii grei, tăiat de-alarmă.
Din Galadin până în Iudeea, sânge scuipat parțial
Spurcat în spumă, spațial, primul contact intact
Geneză după primul impact și mă desprind de zodii
De nevăzut ca Saint Germain în vântul morii.
Între Rai și Iad, unde ziua desparte noaptea
Prin temple de cristal, navigând manual corabia
Și-ți sparg scutul cu sunetul, sufletul cusut sumbru-n stern
Specii, HAOS și Aforic – gazdă pentru cei c-un picior deja în Infern.
[Aforic]
I-a despicat arcada, n-a înțeles brigada
N-a înțeles ce-i strada, dar conștiința-i alta
Control n-ai, poli n-ai, respiri iar boli
Confort high, zbor! Hai, ia-ți… poc! Mori.
Și du-te tati tu cu Illuminati, că frati-tu
rămâne aici pe partituri cu
Specii, nene, mii de specimene
Grei ca grecii-n semne, beton ca pe cisterne.
Ți-o iei de la ADN în LASERe
Calcă-i tu pe capete, ca la calapod arată-te
Dau, bate-te ca hoardele, ești un stricat ca bagaboantele
Hai, du-te în morții tăi și-adună satele.
Sateliții mei emit pe Marte că n-am parte
de prea multe medii și emit pe alte unde înalte
Sunt calm, dar nu-s departe… mi-ești fan, dar nu mi-ești frate
Fals în totalitate ca banii în societate.
[ADN]
Ne măsurăm incertitudinea în trepidații reci
Îngropând aspirații întregi între tiranții seci
Cu terminații în vecii vecilor bej
Și-așa orbești în beci, ignorând câte ne spun
particulele din jur că natura-i pântec fecund
Și-oricât e de scund rămâne tot prag magnetic
Remediu pentru mediul nostru total malefic
Dar cavoul ăsta cu zimți, strâmt, arde ca fosfor.
Împins, mă simt prins în strâmtoare ca Bosfor
În orașe de marmură dură și fiare ce zbiară
Afară e iarnă, zăpadă și gheare de seară
stau să tresară iară, pe stradă trag din țigară
adânc, atât cât pot și în liniște începe tot
să se miște-ncet de tot și-mi cere scop
Când simt seva în cristale cufund tumultul prin stare
Rup multul din zare și verva dispare.
[Refren: ADN]
Ăsta-i momentul în care dai tot din tine
Șerpi cu venin venind spre tine în serpentine
Aceleași stări pe tine, terne în vine, eterne, în fine
Temeri, crime-ncep să-ncline din temelie.
Ăsta-i momentul în care dai tot din tine
Șerpi cu venin venind spre tine în serpentine
Aceleași stări pe tine, terne în vine, eterne, în fine
Temeri, crime încep să încline din temelie.
Sensul versurilor
Piesa descrie o luptă continuă cu obstacolele și ipocrizia societății. Artiștii folosesc metafore complexe și imagini puternice pentru a exprima frustrarea și dorința de a depăși aceste bariere.