Refren, Adn:
Ăsta-i momentu-n care dai tot din tine
Șerpi cu venin venind spre tine în serpentine
Aceleași stări pe tine terne-nvine eterne-n fine
Temei, crime încep să-ncline din temelie x2.
Subsapte:
Deschide al treilea ochi, acceptă orice transă
Transat în transe, e detonat în masă
Fără bilanț sau balanță, cad în brațele pestei??? botezat de piramidă
Corporatii gigantice-mi leagă frații adânc în clepsidră
Direct din Babilon, mâna dreaptă a zeilor Maya
Calcul antic captat de cap
Erup din cocon, spărgând capsule în cap cana de???
Îmi trec anii ce-i tăiat??? de alarmă
Din Galadin??? până-n Iudeea
Sânge scuipat parțial, spurcat în spumă spațial
Primul contact intact, geneza după primul impact
Și mă desprind de zodii
De nevăzut ca Saint-Germain în vântul morii
Între rai și iad, unde ziua desparte noaptea
Prin temple de cristal navigând manual corabia
Și-ți sparg scutu’ cu sunetu’, sufletu’ cusut sumbru-n stern
Specii, H. A. O. S. și Aforic, gazdă pentru cei c-un picior deja-n infern.
Aforic:
I-a despicat arcada, n-a înțeles brigada
N-a înțeles ce-i strada, dar conștiința-i alta
Control n-ai, poli n-ai, respiri iar boli
Confort, hai, spor! hai ia (poc!), mori!
Și du-te, tati, tu cu-Illuminati
Că frati-tu rămâne-aici pe partituri cu
Specii, nene, mii de specimene
Grei ca grecii semne?? te torn ca pe cisterne
Ți-o iei de la ADN în lasere
Calcă-i tu pe capete, că la calapod arată-te!
Dau, bate-te ca hoardele, ești tu stricat ca bagaboantele
Hai du-te-n morții tăi și-adună satele
Sateliții mei emit pe Marte
Că n-am parte de prea multe medii și emit pe alte unde înalte
Sunt calm, da’ nu-s departe, mi-ești fan, da’ nu mi-ești frate
Fals în totalitate, ca banii-n societate.
Adn:
Ne măsurăm incertitudinea-n trepidații reci
Îngropând aspirații întregi între tiranții seci
Cu terminații în vecii vecilor??? bej
Și-așa orbești în beci ignorând câte ne spun
Particulele din jur că natura-i pântec fecund
Și-oricât e de scund, rămâne tot prag magnetic
Remediu pentru mediul nostru total malefic
Da’ cavoul ăsta cu zimți strâmt arde ca fosfor
Întins mă simt prins în strâmtoare ca Bosfor
În orașe de marmură dură și fiare ce zbiară
Afara e iarnă, zăpadă și gheare de seară
Stau să tresară iară pe stradă trag din țigară
Adânc atât cât pot și-n liniște-ncepe tot
Să se miște-ncet de tot și-mi cere scop
Când simt seva-n cristale cufund tumultul prind stare
rup multul din zare și verva dispare
Sensul versurilor
Piesa descrie o luptă continuă cu incertitudinea, cu forțe opresive și cu o societate coruptă. Artiștii exprimă un sentiment de claustrare și nevoia de a găsi un scop într-un mediu ostil.