zburator – Versuri.pro

Daniel Aurelian Radulescu - Zburător Trimis

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Am înotat astăzi pe-un cer;
Era albastru cu aisberguri.
Nu era nimeni, eu stingher;
Era și alb, erau și neguri.
Urcam în rece de azot,
Dădeam din mâini sau lin planam.
Simțeam miros de creozot
Când pasăre-n metal treceam.
Și era frig de-un aer rece;
Văzduh sub brațe îl simțeam,
Cu păr în vânt zburam, pluteam.
Sunt vis, un vis ce nu mai trece.
Și mă-nălțam în sus, ce-i jos;
Abis de negru se zărea.
Dar unde vreau e sus, în jos
Și-acolo e „Planeta mea”.
Și-not și tot mă-afund mereu
Și-i oxigen, respir mai bine.
E mai mult aer, sunt mai greu
Și-ncă plutesc, azur mă ține.
Privesc din umăr, capu-ntors;
Văd verde, cafeniu și plumb
Și parcă-s obosit, sunt stors.
Îmi caut loc să stau.. pe fund.
Și văd cutii mobile, fixe,
Zăresc și amoebe.. mii;
Se-ntrepătrund ca să existe
Ieșind, intrând printre cutii.
Planez încet și simt străfund,
Văd totul la orizontală.
Am terminat, revin în gând.
Găsesc sfârșit.. în plictiseală!

Mihaela Runceanu - O Simplă Întâmplare - 1977

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

1. E o simplă întâmplare
Cum atâtea sunt
Și acum vă cer iertare
Că încerc s-o cânt.

2. Mii de flăcări, plăsmuire luate din noianul
Basmelor ce le-ascultam cândva
Cântecul e o amintire petrecută
În anul două mii o sută și ceva.

3. Într-un colț de lume, un băiat
Dintre mii de zburători
Drumul către stele l-a urcat
De-atâtea ori.

4. Către lună prin furtună
Și oceanul nesfârșit
El a zărit o stea albastră ce strălucea
Și prin fereastră o tot privea.

5. Și i se părea că steaua îl chema, îl chema
Ce albastră era steaua cu al ei descânt
Ce frumos era băiatul
Despre care cânt.

6. Steaua albastră neînțeleasă îi dădea o floare
Răsărită numai pentru el
Sau o tânără crăiasă gata să coboare
Dintr-un cântec limpede, menestrel.

7. Singura lumină în infinit care parcă iartă
Singura potecă de găsit ce-l așteaptă
Către lună prin furtună și-un negurat abis
Trăia un vis și steaua albastră nu-l părăsea.

8. Ca o maestră îl fermeca
Și ca-n povești o întreba: cine ești, cine ești?
Ce albastră era steaua cu al ei descânt
Ce vrăjit era băiatul despre care cânt.

9. Steaua albastră și frumoasă vine mai aproape
Ca o alinare, balsam
Ca o nimfă mlădioasă învârtejită în ape
Și privește mai adânc din geam.

10. Și ea atât de tare l-a vrăjit
Că băiatul ce plutea
Drumul cunoscut l-a părăsit zburând spre ea
Fără lună prin furtună pe cărarea nimănui.

11. Spre steaua lui și tot alungă un singur gând
Cum s-o ajungă cât mai curând
Și a fost uimit când clipa a venit, a venit
Că băiatul despre care-am pornit să cânt
Ajunsese să coboare iarăși pe pământ.

Cezar Bolliac - Zburătorul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

„De ce slăbești, copilă?
De ce-ai îngălbenit?
De ce de joc ți-e silă
Și-atât te-ai ofilit?
Te știu de vorbitoare,
La danțuri tu-ncepeai,
Și noaptea-n șezătoare
Pe toate le-ntreceai.
De ce d-a ta cosiță
Acum tu nu-ngrijești?
Spune-mi, spune-mi fetiță,
Ce ai de pătimești?
Ce, tată-tău te bate?
Îl știu a te iubi.
Au va în alte sate
A te căsători?
Ce-s buzele-ți pârlite
Și pieptul tău rotat
De pete-nvinețite?
Stăi: cine te-a mușcat?
De ce plângi, copiliță?
Dorești vr’un călător?
O, ce păcat! Fetiță,
Eu cred c-ai zburător!”.
„Așa e, vecinică;
Așa gândesc și eu.
Un june… Oh! mi-e frică! …
Îl văz în somnul meu.
M-apucă, mă trudește,
Și eu cu el mă joc;
Mă strânge, mă ciupește,
Mă mușcă plin de foc.
Pe pieptul meu s-apasă
Și eu de gât l-apuc,
Dar ziua când să iasă,
El piere ca năluc.”

Grigore Vieru - Liliacul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Lumea liliac le-a spus – / Unul jos, altul sus. / Cel de sus e ... →

Grigore Vieru - Zburătorul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Refren:
Zburător frumos,
Zburător frumos.

Strofa 1:
Zburător frumos ce cauți
Colo-n cer?
O nouă stea?
Vreau să văd de sus, copile, cum arată țara mea.

Strofa 2:
Și din ceruri cum arată,
Zburătorule curat?
Nu e, nu e-n lumea toată
Un pământ mai minunat.

Paula Seling - Zburător

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Zburător, pe cerul înstelat,
În lumea ta mi-ai luat inima..
Cer înalt, argintul din povești,
Când dorm doar tu mai ești
lumea mea!
Ți-am lăsat un loc pe perna mea
Un vis mă strânge la piept
Și de vrei să-mi lași parfumul tău
Și mâine am să te-aștept.
Te iubesc de-atunci,
de când mergeam pe aleea gri
Tu nu știi!
Te iubesc,
de-atunci, de când eu te priveam
pe furiș..
În luminiș!.
Dragul meu, tu zbori departe-n cer
Și-apari de nicăieri, steaua mea!
Ți-amintești..?
Baloane de săpun și dealul florilor
Pe lumina dintre nori pluteam
Deasupra grijilor!.
Te iubesc de-atunci de când mergeam pe aleea gri
Tu nu știi!
Te iubesc, de-atunci
De când eu te priveam furiș, în luminiș
Te iubesc și azi
când m-am lăsat dusă de val,
Tu nu ești la mal
te iubesc de-atunci de când sub ploaie ne-am ascuns,
dar tu te-ai dus..
Zburător!

Emaa - Zburătorul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Oare am fost ca oricine, de ce m-ai uitat?
Cuvintele n-ajung la tine și parcă dispar
Nu te mai știu nici eu cumva, te simt tot mai rar
Gânduri mascate lovesc și spun că n-am existat.
Totul e gata, dar nu vreau să mă cred
Mi-aduc aminte că nu te am
Eu cred că mă pierd.
Te caut, dar oceane se sparg și cad în gol
Te rog iar, să mă mai porți cu tine-n zbor
Te caut, dar oceane se sparg și cad în gol
Te rog iar, să mă mai porți cu tine-n zbor
Încă o dată.
Tu n-ai fost adevărat
Ești doar invenția mea
Zburătorul din povești
În povestea mea
Câte ne-am imaginat, s-au pierdut
Într-o noapte rea,
Ca zburătorul din povești, în povestea mea.
Te caut, dar oceane se sparg și cad în gol
Te rog iar, să mă mai porți cu tine-n zbor
Te caut, dar oceane se sparg și cad în gol
Te rog iar, să mă mai porți cu tine-n zbor
Încă o dată.
Te caut, dar oceane se sparg și cad în gol
Te rog iar, să mă mai porți cu tine-n zbor
Te caut, dar oceane se sparg și cad în gol
Te rog iar, să mă mai porți cu tine-n zbor
Încă o dată

François Villon - Basm

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

La miezul nopții-n iezer de cleștar
Furiș se scaldă fata de pescar,
Cămașa, fota, smulse, mototol,
Din stuf duc dorul trupului ei gol.
Pe limpezimea sânilor ce ies
Bujori de apă alte strafe țes.
Ea când se joacă sub poleiul pal,
Cu mingea lunii azvârlită-n val,
Când fulg de auroră zâmbind pe lac,
O poartă, plută, unda după plac
De-i licăre peste genuni hoinar
Seninul părului de chihlimbar,
Când, albă vidră, se repede-n fund,
Unde tipari de raze se ascund,
Cu degete urzite în voloc
Să-și dibuie sălbaticul noroc.
Bat mreanele picioarelor argint?
Ea-și subțiază-notul spre alint,
Lin se lungește-n spume ca-n crivăț,
Și strânge-n brațe valul fermecat,
Și-și mângâie iubitul diafan
Cu-a palmelor căușe de mărgean,
Se arcuiește peste el atât
Că stele-i vin la umeri și la gât,
Și cum ia-n piept molatecul talaz,
Luceafărul i-atârnă de grumaz.
Cât zuliari pe-alaiul ei ceresc
Clăbuci de nuferi o învăluiesc
Cresc inelate apele de spasm,
Ea tot mai singură-i ca într-un brâu.
Atunci, ca să-și viseze visul tot,
Ea-și face-un leneș din înot,
Și o pâlește spaima ca un dor;
De s-ar ivi acum un zburător!.
Zvâcnind întreagă, scoate boiul sui,
Dar nici un fat-frumos la pândă nu-i,
Doar din tufiș privighetori mladie
Întind liane lungi de melodii.
Și-aprins de dragul ei, tot cerul greu
Cu zodiile lui se mută-n heleșteu.

I. Heliade Rădulescu - Zburătorul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

La doamna A*** M***.
„Vezi, mamă, ce mă doare! Şi pieptul mi se bate,
Mulţimi de vineţele pe sân mi se ivesc;
Un foc s-aprinde-n mine, răcori mă iau la spate,
Îmi ard buzele, mamă, obrajii-mi se pălesc!.
Ah! inima-mi zvâcneşte!.. şi zboară de la mine!
Îmi cere.. nu-ş’ ce-mi cere! şi nu ştiu ce i-aş da;
Şi cald, şi rece, uite, că-mi furnică prin vine,
În braţe n-am nimica şi parcă am ceva;.
Că uite, mă vezi, mamă? aşa se-ncrucişează,
Şi nici nu prinz de veste când singură mă strâng,
Şi tremur de nesaţiu, şi ochii-mi văpăiază,
Pornesc dintr-înşii lacrămi, şi plâng, măicuţă, plâng.
Ia pune mâna, mamă, – pe frunte, ce sudoare!
Obrajii.. unul arde şi altul mi-a răcit!
Un nod colea m-apucă, ici coasta rău mă doare;
În trup o piroteală de tot m-a stăpânit.
Oar’ ce să fie asta? Întreabă pe bunica:
O şti vrun leac ea doară.. o fi vrun zburător.
Ori aide l-alde baba Comana, ori Sorica,
Ori du-te la moş popa, ori mergi la vrăjitor.
Şi unul să se roage, că poate mă dezleagă;
Mătuşele cu bobii fac multe şi desfac;
Şi vrăjitorul ăla şi apele încheagă;
Aleargă la ei, mamă, că doar mi-or da pe leac.
De cum se face ziuă şi scot mânzat-afară
S-o mâi pe potecuţă la iarbă colea-n crâng,
Vezi, câtu-i ziuliţa, şi zi acum de vară,
Un dor nespus m-apucă, şi plâng, măicuţă, plâng.
Brânduşa paşte iarbă la umbră lângă mine,
La râuleţ s-adapă, pe maluri pribegind;
Zău, nu ştiu când se duce, că mă trezesc când vine,
Şi simt că mişcă tufa, aud crângul trosnind.
Atunci inima-mi bate şi sar ca din visare,
Şi parc-aştept.. pe cine? şi pare c-a sosit.
Acest fel toată viaţa-mi e lungă aşteptare,
Şi nu soseşte nimeni!.. Ce chin nesuferit!.
În arşiţa căldurei, când vântuleţ adie,
Când pleopul a sa frunză o tremură uşor
Şi-n tot crângul o şoaptă s-ardică şi-l învie,
Eu parcă-mi aud scrisul pe sus cu vântu-n zbor;.
Şi când îmi mişcă ţopul, cosiţa se ridică,
Mă sperii, dar îmi place – prin vine un fior
Îmi fulgeră şi-mi zice: „Deşteaptă-te, Florică,
Sunt eu, viu să te mângâi..” Dar e un vânt uşor!.
Oar’ ce să fie asta? Întreabă pe bunica:
O şti vrun leac ea doară.. o fi vrun zburător!
Ori aide l-alde baba Comana, ori Sorica,
Ori du-te la moş popa, ori mergi la vrăjitor”.
Aşa plângea Florica şi, biet, îşi spunea dorul
Pe prispă lângă mă-sa, ş-obida o neca;
Junicea-n bătătură mugea, căta oborul,
Şi mă-sa sta pe gânduri, şi fata suspina.
Era în murgul serei şi soarele sfinţise;
A puţurilor cumpeni ţipând parcă chema
A satului cireadă, ce greu, mereu sosise,
Şi vitele muginde la zgheab întins pâşea.
Dar altele-adăpate trăgea în bătătură,
În gemete de mumă viţeii lor striga;
Vibra al serei aer de tauri grea murmură;
Zglobii sărind viţeii la uger alerga.
S-astâmpără ast zgomot, ş-a laptelui fântână
Începe să s-audă ca şoaptă în susur,
Când ugerul se lasă subt fecioreasca mână
Şi prunca viţeluşă tot tremură-mpregiur.
Încep a luci stele rând una câte una
Şi focuri în tot satul încep a se vedea;
Târzie astă-seară răsare-acum şi luna,
Şi, cobe, câteodată tot cade câte-o stea.
Dar câmpul şi argeaua câmpeanul osteneşte
Şi dup-o cină scurtă şi somnul a sosit.
Tăcere pretutindeni acuma stăpâneşte,
Şi lătrătorii numai s-aud necontenit.
E noapte naltă, naltă; din mijlocul tăriei
Veşmântul său cel negru, de stele semănat,
Destins coprinde lumea, ce-n braţele somniei
Visează câte-aievea deşteaptă n-a visat.
Tăcere este totul şi nemişcare plină:
Încântec sau descântec pe lume s-a lăsat;
Nici frunza nu se mişcă, nici vântul nu suspină,
Şi apele dorm duse, şi morele au stat.
……………………………..
„Dar ce lumină iute ca fulger trecătoare
Din miazănoapte scapă cu urme de schintei?
Vreo stea mai cade iară? vrun împărat mai moare?
Ori e – să nu mai fie! – vreo pacoste de zmei?.
Tot zmeu a fost, surato. Văzuşi, împeliţatu,
Că ţintă l-alde Floarea în clipă străbătu!
Şi drept pe coş, leicuţă! ce n-ai gândi, spurcatu!
Închină-te, surato! – Văzutu-l-ai şi tu?.
Balaur de lumină cu coada-nflăcărată,
Şi pietre nestimate lucea pe el ca foc.
Spun, soro, c-ar fi june cu dragoste curată;
Dar lipsa d-a lui dragosti! departe de ast loc!.
Pândeşte, bată-l crucea! şi-n somn colea mi-ţi vine
Ca brad un flăcăiandru, şi tras ca prin inel,
Bălai, cu părul d-aur! dar slabele lui vine
N-au nici un pic de sânge, ş-un nas – ca vai de el!.
O! biata fetişoară! mi-e milă de Florica
Cum o fi chinuind-o! vezi, d-aia a slăbit
Şi s-a pălit copila! ce bine-a zis bunica:
Să fugă fata mare de focul de iubit!.
Că-ncepe de visează, şi visu-n lipitură
Începe-a se preface, şi lipitura-n zmeu,
Şi ce-i mai faci pe urmă? că nici descântătură,
Nici rugi nu te mai scapă. Ferească Dumnezeu! „

Ion Heliade-Rădulescu - Zburătorul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Vezi, mama, ce mă doare! Și pieptul mi se bate,
Mulțimi de vinețele pe sân mi se ivesc;
Un foc s-aprinde-n mine, răcori mă iau la spate,
Îmi ard buzele, mama, obrajii-mi se pălesc!.
Ah! inima-mi zvâcnește!.. și zboară de la mine!
Îmi cere.. nu-s’ ce-mi cere! și nu știu ce i-aș da:
Și cald, și rece, uite, că-mi furnică prin vine,
În brațe n-am nimica și parcă am ceva;.
Că uite, mă vezi, mama? așa se-ncrucișează,
Și nici nu prind de veste când singură mă strâng
Și tremur de nesatiu, și ochii-mi văpăiază,
Pornesc dintr-înșii lacrimi, și plâng, măicuță, plâng.
Ia pune mâna, mama, — pe frunte, ce sudoare!
Obrajii.. unul arde și altul mi-a răcit!
Un nod colea m-apucă, ici coasta rău mă doare;
În trup o piroteală de tot m-a stăpânit.
Oar’ ce să fie asta? Întreabă pe bunica:
O ști vreun leac ea doară.. o fi vreun zburător.
Ori aide l-alde baba Comana, ori Sorica,
Ori du-te la moș popa, ori mergi la vrăjitor.
Și unul să se roage, că poate mă dezleagă;
Mătușile cu bobii fac multe și desfac;
Și vrăjitorul ăla și apele încheagă;
Aleargă la ei, mama, că doar mi-or da de leac.
De cum se face ziua și scot mânzat-afară
S-o mân pe potecuța la iarba colea-n crâng,
Vezi, câtu-i ziulița, și zi acum de vară,
Un dor nespus m-apucă, și plâng, măicuță, plâng.
Brândușa paște iarba la umbra lângă mine,
La răuleț s-adapă, pe maluri pribegind;
Zău, nu știu când se duce, că mă trezesc când vine,
Și simt că mișcă tufa, aud crângul trosnind.
Atunci inima-mi bate și sar ca din visare,
Și parc-aștept.. pe cine? și pare c-a sosit.
Acest fel toată viața-mi e lungă așteptare,
Și nu sosește nimeni!.. Ce chin nesuferit!.
În arșița căldurii, când vântuleț adie,
Când plopul a sa frunză o tremură ușor
Și-n tot crângul o șoaptă s-ardică și-l învie,
Eu parcă-mi aud scrisul pe sus cu vântu-n zbor;.
Și când îmi mișcă topul, cosița se ridică,
Mă sperii, dar îmi place — prin vine un fior
Îmi fulgeră și-mi zice: „Deșteaptă-te, Florica,
Sunt eu, vin să te mângâi.. ” Dar e un vânt ușor!.
Oar’ ce să fie asta? Întreabă pe bunica:
O ști vreun leac ea doară.. o fi vreun zburător;
Ori aide l-alde baba Comana, ori Sorica,
Ori du-te la moș popa, ori mergi la vrăjitor.”
Așa plângea Florica și, biet, își spunea dorul
Pe prispa lângă ma-sa, s-obida o neca;
Junicea-n bătătură mugea, căta oborul,
Și ma-sa sta pe gânduri, și fata suspina.
Era în murgul serii și soarele sfințise;
La puțurilor cumpeni țipând parcă chemau
A satului cireadă, ce greu, mereu sosise,
Și vitele muginde la jgheab întins pășeau.
Dar altele-adăpate trăgeau în bătătură,
În gemete de mumă viteii lor strigau;
Vibra al serii aer de tauri grea murmură;
Zglobii sărind viteii la uger alergau.
S-astâmpară ast zgomot, s-a laptelui fântână
Începe să s-audă ca șoaptă în susur,
Când ugerul se lasă sub fecioreasca mână
Și prunca vițelușa tot tremură-mprejur.
Încep a luci stele rând una câte una
Și focuri în tot satul încep a se vedea;
Târzie asta-seara răsare-acum și luna,
Și, cobe, câteodată tot cade câte-o stea.
Dar câmpul și argeaua câmpenul ostenește
Și dup-o cină scurtă și somnul a sosit.
Tăcere pretutindeni acuma stăpânește,
Și lătrătorii numai s-aud necontenit.
E noapte naltă, naltă; din mijlocul tăriei
Vesmântul său cel negru, de stele semănat,
Destins cuprinde lumea, ce-n brațele somniei
Visează câte-aievea deșteaptă n-a visat.
Tăcere este totul și nemișcare plină:
Incântec sau descântec pe lume s-a lăsat;
Nici frunza nu se mișcă, nici vântul nu suspină,
Și apele dorm duse, și morile au stat.
………..
„Dar ce lumină iute ca fulger trecătoare
Din miazănoapte scapă cu urme de scântei?
Vreo stea mai cade iară? vreun împărat mai moare?
Ori e–să nu mai fie! — vreo pacoste de zmei?.
Tot zmeu a fost, surato. Văzusi, împelitatu,
Ca ținta l-alde Floarea în clipa străbătu!
Și drept pe coș, leicuța! ce n-ai gândi, spurcatu!
Închină-te, surato! — Văzutu-l-ai și tu?.
Balaur de lumină cu coada-nflăcărată,
Și-pietre nestemate lucea pe el ca foc.
Spun, soro, c-ar fi june cu dragoste curată;
Dar lipsa d-a lui dragosti! departe de ast loc!.
Pandeste, bată-l crucea! și-n somn colea mi-ți vine
Ca brad un flăcăiandru, și tras ca prin inel,
Bălai, cu părul d-aur! dar slăbele lui vine
N-au nici un pic de sânge, s-un nas –ca vai de el!.
O! biata fetișoara! mi-e milă de Florica
Cum o fi chinuind-o! vezi, d-aia a slăbit
Și s-a pălit copila! ce bine-a zis bunica:
Să fugă fata mare de focul de iubit!.
Ca-ncepe de visează, și visu-n lipitura
Începe-a se preface, și lipitura-n zmeu,
Și ce-i mai faci pe urmă? ca nici descântătura,
Nici rugi nu te mai scapă, ferească Dumnezeu!