zăpezi – Versuri.pro

Saint-John Perse - Zăpezi II

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Pentru Frangoise-Renee Saint-Leger Leger.
II
Știu că vapoare în pericol printre acest plancton palid scot mugetul lor de animale surde împotriva orbirii oamenilor și zeilor; și toată nevoia lumii cheamă pilotul în largul estuarelor. Știu că la căderile marilor fluvii se leagă ciudate alianțe-ntre cer și apă; albe nunți de fluturi de noapte, albe sărbători de frigane. Și pe vastele gări afumate de zori că niște sere de palmieri, noaptea lăptoasă zămislește un praznic al vâscului.
Și este și sirena aceea dinspre uzine, puțin înaintea orei a șasea și a schimbului de dimineață, acolo sus, în ținutul acela de foarte mari lacuri, unde șantierele luminate toată noaptea întind pe spalierul cerului un înalt sideral umbrar: mii de lămpi mângâiate de borangicurile zăpezii.. Mari sidefuri în creștere, mari sidefuri perfecte gândesc un răspuns în străfundul apelor? – o, lucruri sortite să renască, o, voi, doar răspuns! și viziunea, în sfârșit, fără nici o fisură!..
Ninge peste zeii de fontă și-oțelării biciuite de scurte liturghii; pe zgură și pe gunoaie și pe iarbă rambleurilor: ninge peste febra și pe uneltele oamenilor – zăpadă mai fină ca sămânța de coriandru în deșert, zăpadă mai proaspătă ca-n april primul lapte de fiare tinere.. Ninge încolo spre vest, peste silozuri și ferme și pe întinse câmpii fără istorie călărite de stâlpi; peste conture de orașe în creștere și pe cenușă moartă unde au stat tabere;
Peste înaltele pământuri înțelenite, înveninate de acizi, și peste hoardele de negrii coniferi înțesați de șoimi țepoși, ca trofee de război.. Ce spuneai, întinzător de capcane, cu mâinile slobode? și pe securea pionierului, ce blândețe răscolitoare și-a pus fruntea-n această noapte?.. Ninge, în afară creștinătății, peste cei mai tineri spini și peste fiarele cele mai noi. Soție a lumii prezența mea!.. și aiurea în lume unde tăcerea iluminează un vis de molift, tristețea își scoate masca de slujnică.

Saint-John Perse - Zăpezi IV

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Pentru Frangoise-Renee Saint-Leger Leger.
IV
Singur socotind, din înaltul acestei odăi de colț pe care o împrejmuie un Ocean de zăpezi. – Oaspăt precar al clipei, om fără dovezi nici martori, voi desprinde patul meu scund ca o pirogă din golful ei? Cei ce cu fiecare zi poposesc mai departe de meleagul natal, cei ce cu fiecare zi își trag luntrea la alte maluri, știu mai bine cu fiecare zi cursul lucrurilor de necitit; și urcând spre izvoare fluviile, printre aparențele verzi, sunt deodată cuprinși de acea vuire severă unde orice limba își pierde armele.
Astfel omul aproape gol pe Oceanul zăpezilor, rupând deodată imensă librație, urmărește un plan singular unde cuvintele nu mai prind. Soție a lumii prezența mea, soție a lumii prudența mea! și dinspre apele prime întorcându-mă cu ziua, ca navigatorul, spre luna nouă, al cărei mers e greșit și purtarea nesigură, iată că am planul de-a rătăci printre cele mai vechi straturi ale limbajului, printre cele mai înalte structuri fonetice: până la graiuri dintre cele mai depărtate, dintre cele mai întregi și mai parcimonioase,
ca vechile graiuri dravidiene fără forme aparte pentru „ieri” și pentru „mâine”. Veniți și ne urmați, pe noi ce n-avem de spus
cuvinte: noi urcăm această pură desfătare fără scriere unde curge antică frază umană; ne mișcăm printre clare eliziuni, printre urme de vechi prefixe cu inițială pierdută, și devansând strălucitele lucrări de lingvistică, ne facem drum până la acele locuțiuni nemaiauzite, unde aspirația trece dincolo de vocale și modulația suflului se propagă, în voia cutăror labiale semisonore, în căutare de pure terminații vocalice.
.. și fu înspre ziua, sub cel mai pur cuvânt, o țară frumoasă, fără ură nici zgârcenie, un loc de har și milostivire pentru suirea semnelor sigure ale spiritului; și ca un mare Ave de mulțumire în pașii noștri, marile ronduri de albi trandafiri ai zăpezii jur-împrejur. Frăgezimi de umbele, de corimburi, frăgezimi de foiță sub păstăi, ha! atâtea azimi încă la gură rătăcitorului! Ce nouă floră, în loc mai deschis, ne absolvă de floare și de fruct? Ce suveică de os, în mâini de femei bătrâne, ce migdală de fildeș în mâini de tinere fete
ne vor țese învelitori mai răcoroase pentru arsură celor vii? Soție a lumii răbdarea noastră, soție a lumii așteptarea noastră! Ah! întreg șocul visului peste chiar fața noastră! Ne mai încânte, o, lume! suflarea-ți proaspătă, de minciună! Pe acolo unde fluviile mai pot fi trecute, pe acolo unde zăpezile mai pot fi trecute, noi vom trece în astă-seară un suflet de netrecut. și dincolo sunt marile urzeli ale visului, și acel bun fungibil unde omul își pune-n joc soarta.
*
De aici înainte această pagină unde nimic nu se mai înscrie.
New York, 1944

Saint-John Perse - Zăpezi III

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Pentru Frangoise-Renee Saint-Leger Leger.
III
Nu a fost destul că atâtea mări, nu a fost destul că atâtea țări ne-au răzlețit mersul anilor. Pe malul nou unde tragem, povara în creștere, năvodul drumurilor noastre, mai trebuia acest imn al zăpezii spre a ne răpi urma pașilor. Pe căile celui mai întins pământ veți lărgi oare sensul și măsura anilor noștri, zăpezi risipitoare ale absenței, zăpezi crude în inima femeilor unde slăbește așteptarea?
Și Cea la care cuget între toate femeile rasei mele, din adâncul vârstei ei mari își înalță spre Dumnezeul ei față de blândețe. Și harul ei ține în mine un neam pur. «Ne lase pe amândoi la acest grai făr-de cuvinte cu care te-ai deprins, o, prezența, o, răbdare! Și ca un mare Ave de grație în pașii noștri cântă încet cântul foarte pur al rasei noastre. Și-i atât de mult timp de când stă de veghe-n mine acest chin de blândețe.
Doamna de naltă stirpe îți fu sufletul mut sub povara crucii tale; dar carne de biată femeie, bogată-n ani, fu inima-ți vie de femeie, în toate femeile torturată. În inima frumoasei țări captive unde vom da foc spânului, e mare păcat de femeile de orice vârstă cărora brațul bărbaților le-a lipsit. Și cine te va conduce, în această văduvie mai mare, la Bisericile-ți subterane unde lampa e săracă, și albina, dumnezeiască?
Și tot acest timp al tăcerii mele-n pământ străin, la rozele pale ale răsurii am văzut pălind slăbirea ochilor tăi. Și singură aveai parte de-acest mutism în inima bărbatului ca o piatră neagră. Căci ni-s anii pământuri de feudă, fără stăpân, ci ca un mare Ave de grație în pașii noștri ne urmează din depărtare un cânt de neam pur. Și e atât de mult timp de când stă de veghe-n noi această spaimă de blândețe.
Ningea, în această noapte, în partea de lume unde-ți înalți a rugă mâinile? Aici e mult zornăit de lanțuri pe străzi, pe unde merg zoriți oamenii la umbra lor. Și nu se știa să fie-n lume atâtea lanuri pentru roțile care fug spre zi. Și-i de asemeni mare larmă de lopeți, pe la uși, o, vigili! Negrii lucrând la drumuri merg pe aftele pământului, ca oameni de bir. O lampă
supraviețuiește cancerului nopții. Și-o pasăre de cenușă viorie, ce-a fost de jar toată vara, luminează deodată criptele iernii, că Pasărea Fazului [11] în Ceasloavele din Anul o mie. Soție a lumii prezența mea, soție a lumii așteptarea mea! Ne mai încânte proaspătă suflare de minciună! Și tristețea oamenilor e în oameni, dar și această forță ce n-are nume, și acest har, când și când, la care trebuie c-au surâs. »

Saint-John Perse - Zăpezi I

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Pentru Frangoise-Renee Saint-Leger Leger
I
Și apoi veniră zăpezile, primele zăpezi ale absenței, pe marile urzeli de real și vis; și toată suferința întoarsă oamenilor de memorie, fu o răcoare de rufe la tâmplele noastre. Și această era spre zori, sub sarea sură a zorilor, puțin înainte de ora șasea, că-ntr-un liman de scăpare, loc de-ndurări și har unde liber să lași roiul de mari ode ale tăcerii.
Și toată noaptea, fără știrea noastră, sub această înaltă ispravă de condei, purtând foarte sus destrămări și poveri de suflet, înaltele orașe de piatră ponce forate de insecte luminoase n-au încetat să crească și să se-ntreacă în uitarea greutății. Și singuri aceia au avut cât de cât vestire, căror memoria li-i nesigură și povestirea rătăcitoare. Partea minții-n aceste lucruri însemnate, o ignorăm.
Nimeni n-a surprins, nimeni n-a cunoscut, pe cea mai înaltă frunte de piatră, întâiul contur al acestei ore mătăsoase, întâia atingere a lucrului acesta fragil și prea ușor ca o vibrare de gene. Pe-nvelitorile de aramă și pe avântări de oțel cromat, pe plăci de surd porțelan și pe țiglă de sticlă groasă, pe rachetă de marmură neagră și pe pinteni de alb metal, nimeni n-a surprins, nimeni n-a pângărit
acest abur de suflu la nașterea să, ca prima înfiorare a unei lame dezgolite.. Ningea, și noi iată vom spune minuni: zorile mute în fulgii lor, mare bufniță fabuloasă, pradă suflărilor spiritului, își înfoiau făptură de dalie albă. Și din toate părțile aveam miracol și sărbătoare. Și izbăvirea să fie pe fața teraselor, unde Arhitectul, vara trecută, ne-a arătat ouă de pițigoi!

Smsoso - Zăpezi

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Zăpezi…
Cu tine-n gând adorm mereu
Și tu în acest mereu tot taci,
Aș vrea să-mi spui, de ce ție greu
De mic păcat să te dezbraci?
Și așa goală-ntr-o oglindă
Uitându-te la tine ferm,
Mă chemi, zadarnică osândă
Să-ți fac ceva de ce mă tem.
Și, mai tot timpul acesta mut
Ce n-ai știut să-l fredonezi,
Într-un regal de împrumut,
Mă arde-n câmpuri de zăpezi.
Ce se topesc și, par că știu
Să nască mai nimic la tine,
Deși în tot acest pustiu,
N-au nici măcar habar de mine.
Zăpezi de ieri și chiar de azi
În care n-am simțit cum ard,
Mici lumânări în pini de brazi
Ce rezemați stau lângă gard.
Dar ai știut cum m-ai pierdut
Cântând mereu fără de versuri
Prin piața-n care m-ai vândut,
Pe bulgări de zăpezi și lanțuri.

Miron Radu Paraschivescu - Zăpezi

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Acum, pe-ntregul câmp n-ai să citești
Decât cuneiforme păsărești.
Dar spre-a fi scrise, trebuia să vină
Din cer transport de liniști și lumină.
Atâta alb, atâta dăruire,
Ca un ecou din nemărginire.
Atâta alb, tot alb jur împrejur,
Din celor vii și mai exact contur.

Chimie - Zăpezi de Copaci

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Multe zăpezi de-atunci s-au topit
Pomii au dat rod pârguit
(Bine așa, bine așa)
Alte flori prin lume apar mereu
Le privesc și-mi pare că-s eu.
Când ești mic, toți ăia mari te iau la 13-14
Scriu de la 15 câte 16 ca să-ți facă capul vrăjite
Și păream genul de ciutan, ciudat
Floarea care crește din asfalt, sunt diamantul prelucrat
Alintat și acceptat poate fiindcă-s amuzant
Dar jumătate-ntunecat că totu-i tre’ echilibrat
Și nepăsător, leneș, delăsător
Totu-i bairam, copil aerian, mă-ntind pe nori
Zâmbesc la-nvățător, clarvăzător
Care se simt datori să-mi spună
Că nu o să ajung nimic, n-ai nici un viitor
Dar nu-nțeleg locul meu sub reflector, să mor
Și tot ce mi-am dorit vreodată a fost s-ajung un scriitor
Stau cu ochii pe vizor
Cuprins de televizor
Schimbă canalele de zor
Până-n zori
Las aerul curat să-mi intre-n nări
Și pe urmă plimb prin mari și țări
Și iau peste picior
Ca scoicile când mă întorc la țărm.
Multe zăpezi de-atunci s-au topit
(Lasă-mă să fiu)
Pomii au dat rod pârguit
Alte flori în lume, apar mereu
Le privesc și-mi pare că-s eu.

Luna Amara - Despre Vii

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

În dimineți cu miros de cafea
Din geam privesc
Strada pustie ca mintea mea
În gol plutesc.
Dacă ai ști
Cum să fii
Ziua ar fi
Despre vii.
În dimineți cu miros de zăpezi
În brațe strâng
Viața măruntă ce te face să crezi
Că ești, că sunt.
Dacă ai ști
Cum să fii
Ziua ar fi
Despre vii