https://versuri.pro Versuri corectate și explicate Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000 ro-RO hourly 1 https://wordpress.org/?v=6.9 https://versuri.pro/wp-content/uploads/2026/01/cropped-favicon-32x32.png https://versuri.pro 32 32 https://versuri.pro/jorge-luis-borges-camden-1892 https://versuri.pro/jorge-luis-borges-camden-1892#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000 http://versuri.pro/?p=80803 →]]> Iz de cafea, cerneală și tutun.
Duminica și lungul ei plictis.
O nouă zi și, iată, vechiul vis
Azi s-a-mplinit: colegul lui cel bun
Își vede visul tipărit în ziar.
Bătrânu-i țintuit acum la pat.
Sărăcăcios sălaș, însă curat.
Se uită în oglinda veche iar.
Nu se mai miră. Chipul ăsta știe
Că-i el. Își trece mâna noduroasă
Prin părul alb și barba cea stufoasă.
Își spune, la intrarea-n veșnicie:
Eu, Whitman, pier, dar versurile-mi cântă
Întreaga lume. Fost-am o izbândă.

]]> https://versuri.pro/jorge-luis-borges-camden-1892/feed 0 https://versuri.pro/ezra-pound-un-pact https://versuri.pro/ezra-pound-un-pact#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000 http://versuri.pro/?p=57284 →]]> Fac un pact cu tine, Walt Whitman–
Te-am disprețuit îndeajuns.
Mă-ndrept către tine asemeni unui tânăr
Care a avut un tată îndărătnic;
Sunt destul de mare acum să-mi fac prieteni.
Tu ai cioplit un nou lemn,
Acum e vremea unei sculpturi.
Avem o sevă și o rădăcină–
Să se facă, astfel, pactul dintre noi.

]]> https://versuri.pro/ezra-pound-un-pact/feed 0 https://versuri.pro/ezra-pound-pact https://versuri.pro/ezra-pound-pact#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000 http://versuri.pro/?p=57325 →]]> Walt Whitman, cu tine-nchei un pact –
Destul timp a trecut de când am început să te urăsc.
Mă-ndrept acum spre tine ca un copil mare
Lipsit de un părinte ce i-ar fi fost pe plac.
Azi sunt destul de vârstnic ca să mai fim prieteni.
Tu ai adus lemn nou.
Sosit-a ceasul să-l cioplim
La fel de viguroşi suntem, avem aceeaşi rădăcină –
Nu-i greu să ne-nţelegem.

]]> https://versuri.pro/ezra-pound-pact/feed 0 https://versuri.pro/federico-garcia-lorca-oda-la-walt-whitman https://versuri.pro/federico-garcia-lorca-oda-la-walt-whitman#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000 http://versuri.pro/?p=22223 →]]> Prin East River și Bronx,
cântau băieții arătându-și centurile,
cu cercul, uleiul, burduful, ciocanul.
Nouăzeci de mii de mineri scoteau din stânci argintul
și desenau copiii, scări și perspective.
Dar niciunul nu dormea,
niciunul fluviu nu voia să fie,
niciunul nu iubea marile frunze,
niciunul limba plajei, albastră.
Prin East River și Queensborough
băieții luptau cu industria
și evreii vindeau acelui faun al fluviului
trandafirul circumciziei –
iar cerul vărsa peste poduri și-acoperișe
cirezi de bizoni izgonite de vânt.
Dar niciunul nu se oprea,
niciunul nu voia să fie nor,
niciunul nu căuta ferigile
nici roata stacojie a tamburinei.
Când luna va răsări
se vor învârti scripeții ca să doboare cerul;
o graniță de ace va-ncercui memoria
și coșciugele-i vor duce pe cei trândavi.
New York de noroi,
New York de sârmă și moarte.
Ce înger îți zace ascuns în obraz?
Ce glas desăvârșit va spune adevărurile grâului?
Cine groaznicul vis al pângăritelor tale-ntâmplări?.
Nicio singură clipă, bătrân frumos, Walt Whitman,
n-am încetat să privesc barba ta plină de fluturi,
nici umerii tăi de pluș, roși de lună,
nici pulpele tale de-Apolo neîntinat,
nici vocea ta ca o coloană de scrum;
bătrân frumos cum e ceața
gemând egal ca o pasăre
cu sexul străpuns de un ac,
vrăjmaș al satirului,
vrăjmaș al viței
și prieten al trupurilor din pânza asprită.
Nicio singură clipă, frumusețe virilă,
ce-n munți de cărbune, reclame și drumuri de fier
te visezi fluviu, ca un fluviu dormind
cu-acel tovarăș ce-n piept ți-ar cuibări
o suferință măruntă de leopard naiv.
Nicio singură clipă, Adam de sânge, bărbatule,
om singur în mare, bătrâne frumos, Walt Whitman,
fiindcă pe terase,
îngrămădiți în baruri,
ieșind ciorchini din canale,
tremurând între picioarele șoferilor,
sau rotindu-se în ringurile absintului
sodomiții, Walt Whitman, te visau.
La fel e! La fel! Și se prăvălesc
peste barba ta luminoasă și neprihănită
blonzii din nord, negrii deșertului,
mulțimile de țipete și gesturi,
ca pisicile și ca șerpii,
sodomiții, Walt Whitman, sodomiții,
drojdii de lacrimi, desfrânați buni de bici,
de cizma ori mușcătura îmblânzitorilor.
La fel e! La fel! Cu degete vopsite
arată spre malul visului tău
când prietenul îți mănâncă mărul
mirosind ușor a gaz
și soarele cântă pe buricele
băieților ce se joacă sub poduri.
Dar tu nu căutai ochii zgâriați
nici întunecata mocirlă unde-s înecați copiii,
nici scuipatul înghețat,
nici rănile rotunde ca burta broaștei
pe care le poartă sodomiții în trăsuri și terase
pe când îi biciuie luna-n ungherele groazei.
Tu un nud căutai, ca un fluviu să fie,
taur și vis, să unească roata cu alga,
părinte al agoniei tale, camelie a morții tale,
și în flăcările ecuatorului tău ascuns să geamă.
Fiindcă drept e omul să nu caute desfătare
în codrul de sânge al zilei de mâine.
Cerul are plăji unde poți ocoli viața
și trupuri ce nu trebuie să se repete-n auroră.
Agonie, agonie, vis, drojdie și vis.
Asta-i lumea, prietene, agonie, agonie.
Sub orologiul cetăților se descompun morții,
plângând trece războiul cu-n milion de șobolani cenușii,
bogații dăruie ibovnicelor
tineri muribunzi obsedați de vedenii,
și nu e nobilă viața, nici bună, nici sfântă.
Dacă vrea, omul poate dorința să-și poarte
prin vena de coral ori prin golul ceresc.
Mâine vor fi iubirile stânci, iar Timpul
o adiere adormită pe ramuri.
De-aceea nu-mi ridic glasul, bătrâne Walt Whitman,
împotriva copilului care scrie
pe fața perinii, numele fetii,
nici împotriva băiatului ce se-mbracă-n mireasă
în întunecimea șifonierului,
nici împotriva singuraticilor din cazinouri
care beau cu scârbă apa prostituției,
nici împotriva bărbaților cu ochi verzi
ce iubesc bărbatul și-n liniște buzele-și ard.
Dar împotriva voastră, da, sodomiți ai orașelor,
cu carnea tumefiată și cuget imund,
drojdii ale mocirlei, hàrpii, dușmani fără visul
iubirii ce-mparte cununi de bucurie.
Veșnic împotriva voastră care dați băieților
picături murdare de moarte cu venin amar.
Împotriva voastră mereu,
Faeries nordamericani.
Pájaros din Havana,
Sotos din Mexic,
Sarasas din Cádiz,
Apios din Sevilla,
Cancos din Madrid,
Floras din Alicante,
Adelaidas din Portugalia.
Sodomiți de pretutindeni, asasini ai porumbițelor!
Sclavi ai femeilor, cățele ale budoarelor lor,
desfășurați în piețe cu tremur de evantai
ori pândind în peisajele țepene ale cucutei.
Să nu fiți cruțați! Moartea
țâșnește din ochii voștri
și strânge flori cenușii pe malul mlaștinei.
Să nu fiți cruțați! Alarmă!
Rușinoșii, neprihăniții,
claisicii, aleșii, cei ce se roagă
vă-nchidă porțile-orgiei.
Iar tu, frumos Walt Whitman, dormi pe malurile Hudsonului
cu barba spre pol și mâinile deschise.
Lut moale sau zăpadă, limba ta cheamă
tovarășii care să-ți vegheze gazela fără trup.
Dormi, nu rămâne nimic,
Un dans de ziduri tulbură preriile
și America se-neacă-n mașini și hohote de plâns.
Vreau ca vântul puternic al celei mai adânci dintre nopți
să zmulgă florile și literele arcului unde dormi
și un copil negru să vestească albilor de aur
începutul împărăției spicului.

]]> https://versuri.pro/federico-garcia-lorca-oda-la-walt-whitman/feed 0 https://versuri.pro/walt-whitman-pornind-din-paumanok-3 https://versuri.pro/walt-whitman-pornind-din-paumanok-3#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000 http://versuri.pro/?p=13684 →]]> Americanos! Izbânditori! Etape ale omenirii!
Înainte! Pe treptele veacului! Libertate! Mase!
Pentru voi, un program de cântări.
Cântări ale preriilor,
Cântări despre Mississippi cu albia-i lungă până
la marea Mexicului,
Cântări despre Ohio, Indiana, Illinois, despre Iowa,
Wisconsin și despre Minnesota,
Cântări pornind din Kansas către centru și de-acolo
țâșnind ca niște raze,
În necurmate păsări de foc, de viață dătătoare.

]]> https://versuri.pro/walt-whitman-pornind-din-paumanok-3/feed 0 https://versuri.pro/walt-whitman-unei-femei-de-strada https://versuri.pro/walt-whitman-unei-femei-de-strada#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000 http://versuri.pro/?p=13709 →]]> Fii liniștită – cu mine să n-ai grijă
– sunt Walt Whitman, cel cu gândul
slobod și zdravăn ca Natura,
Câtă vreme soarele nu-și va întoarce fața de la tine
nici eu nu mi-o voi întoarce,
Câtă vreme apele nu vor refuza să te mai oglindească
și frunzele să-ți dăruiască fiorul
șoaptei lor, cuvintele mele îți vor fi
oglindă și-ți vor șopti, mereu înfiorate.
Îți dau întâlnire, dragă fată, și-ți spun să te
pregătești a fi vrednică de mine când îți
voi ieși în cale,
Și-ți mai spun să mă-aștepți răbdătoare și
desăvârșită –.
Până-atunci te salut cu o privire plină de-nțeles,
ca să nu mă dai uitării.

]]> https://versuri.pro/walt-whitman-unei-femei-de-strada/feed 0 https://versuri.pro/walt-whitman-vino-mi-a-spus-sufletul https://versuri.pro/walt-whitman-vino-mi-a-spus-sufletul#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000 http://versuri.pro/?p=13712 →]]> Vino, mi-a spus sufletul,
Astfel de versete pentru corpul meu să ne scriem (Căci suntem Unul),
Astfel ar trebui să mă întorc în mod invizibil după moarte,
Sau, lung, lung, prin urmare, în alte sfere,
Acolo, la un grup de prieteni, cântările reiau,
(Tallying solul Pământului, copaci, vânturi, valuri tumultuoase, )
Pot să continui vreodată cu zâmbetul plăcut
În vecii vecilor, în versurile deținute – ca, mai întâi, eu aici și acum,
Semnându-mi sufletul și trupul, setează-le pe numele meu,
Walt Whitman.

]]> https://versuri.pro/walt-whitman-vino-mi-a-spus-sufletul/feed 0 https://versuri.pro/walt-whitman-fire-de-iarba https://versuri.pro/walt-whitman-fire-de-iarba#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000 http://versuri.pro/?p=13737 →]]> Pornind din Paumanok
– fragmente –
1
Plecat de pe țărmul Țării-în-Formă-de-Pește, din Paumanok,
unde m-am născut,
Om dintr-o bucată, zămislit și crescut de-o mamă fără
seamăn pe lume,
După ce-am hoinărit peste mări și țări, îndrăgostit mereu
de drumurile mult-bătute;
Fie prin Manhattan, orașul meu, ori prin savanele Sudului;
Fie ostaș în cantonamente, purtându-mi ranița și pușca,
sau miner în California,
Aprig locuitor al pădurilor Dakotei, mâncând carne și
adăpându-mă la izvoare,
Sau trăind retras ca să visez și să cuget prin vreun
bârlog adânc,
Departe de vuietul orașelor, petrecând răgazuri de
răpitoare bucurie;
Cunoscând ca pe un frate proaspătul și darnicul,
învolburatul Missouri, cunoscând
puternica Niagara;
Prieten al turmelor de zimbri care pasc în prerii și
al taurului pletos cu pieptul lat;
Îndrăgostit de pământ, de stânci, de florile celei de-a
Cincea-Luni, de ploi și zăpezi, cunoscând constelațiile
și minunându-mă;
Eu, cel care deprins-am glasul mierlei și zborul
șoimului,
Și-n zori de ziuă ascultam șuierul nemaiauzit al
sturzului sihastru în cedrii mlaștinilor,
De unul singur cântând în Apus,
Sun toate trâmbițele Lumii Noi.
2
Victorie, unire, credință, identitate, timp,
Nedespărțitele-mbinări, cosmosul și descoperirile
moderne.
Deci asta-i viața,
Iată ce-a ieșit la lumină după atâtea chinuri
și zvârcoliri.
Ce curios! Ce real!
Sub tălpile mele, divinul pământ, iar deasupra
capului, soarele.
– – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – –
4
Primește aceste fire de iarbă, Americă, primește-le
la miazăzi și la nord,
Cu ”bun-venit” să le primești, fiindcă au încolțit din
trupul tău;
La răsărit și la apus, îmbrățișează-le, căci vin și ele
să te-mbrățișeze,
Iar voi, înaintași ai mei, să vă uniți cu ele întru iubire,
fiindcă și ele se unesc cu voi întru iubire.
Vremile vechi le-am cercetat,
Îndelung am stat la picioarele marilor maeștri învățând;
O, cum aș vrea acuma, de-aș fi vrednic, ca vechii meșteri
să se poată-ntoarce, să mai învețe și ei de la mine.
– – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – –
18
Priviți, vapoare trec de-a lungul poemelor mele
despletind peste talazuri negrele lor suluri
de fum,
Priviți, în poemele mele, imigranții sosesc fără
încetare și debarcă mereu,
Priviți, îndărăt rămase în inima țării, așezările
pieilor-roșii, cărarea, bordeiul vânătorului
luntrea plutașului, frunza porumbului, ogorul,
pionierului, gardul de răchită și satul
pitit în pădure.
Priviți, de o parte Marea de la apus și de cealaltă
Marea dinspre soare-răsare: iată-le apele
tălăzuind înapoi și înainte prin poemele
mele întocmai ca pe țărmuri,
Priviți, pășunile și codrii și iată, dincolo de Kaw,
nenumăratele turme de bivoli păscând iarba
măruntă și creață,
Priviți, în poemele mele cetățile acelea solide și
întinse din inima continentului, cu străzi
asfaltate, cu clădiri de piatră și fier, și
necontenita mișcare a vehiculelor și a
comerțului,
Priviți, presa cu aburi, cu numeroși cilindri, priviți,
telegraful electric străbătând continentul.

]]> https://versuri.pro/walt-whitman-fire-de-iarba/feed 0 https://versuri.pro/walt-whitman-pornind-din-paumanok-10 https://versuri.pro/walt-whitman-pornind-din-paumanok-10#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000 http://versuri.pro/?p=13773 →]]> Aflați că numai ca s-arunc în brazdă sămânța unei
religii mai mari,
Cânt astăzi, rând pe rând, aceste cânturi.
Camarad al meu!
Aș vrea să-mparți două măriri cu mine și-apoi pe cea
de-a treia care se ridică și cuprinzându-le
pe toate celelalte-i mult mai glorioasă,
Măreția Iubirii și Democrației, și-apoi aceea
a Religiei.
Văzutele toate și nevăzutele amestecate-n mine,
Misteriosul ocean în care fluviile se deșartă,
Profeticul spirit al materiei, evoluând și pâlpâind
în jurul meu,
Ființe vii, identități care, în clipa aceasta, sunt
desigur în văzduh și ne-mpresoară fără
să le știm,
Atingeri de fiecare zi și ceas cărora nu mă pot
sustrage,
Pe-acestea ce-am ales, pe cele chemate la mine prin
semne abia simțite.
Nici chiar cel care, din copilărie, zilnic îmi dăruia
un amplu sărut,
Oceanul, nu a depănat și încolăcit în jurul meu
legătura ce nu ne desparte,
Mai strâns decât aceea ce mă leagă de lumea boltei
cerurilor,
Căci ea mi-a inspirat atâtea teme.
O! ce teme – Egalități! O, potriviri divine!
Ce titluri, ′nălțându-se sub soare, la ora dimineții,
la amiază, la ceasul asfințitului;
Accente muzicale din trecute epoci, ajunse-aici
acum,
Mă dăruiesc cutezătoarelor, multiple, acorduri ale
voastre și le sporesc si le petrec cu voioșie
mai departe.

]]> https://versuri.pro/walt-whitman-pornind-din-paumanok-10/feed 0 https://versuri.pro/walt-whitman-pornind-din-paumanok-7 https://versuri.pro/walt-whitman-pornind-din-paumanok-7#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000 http://versuri.pro/?p=13786 →]]> Sunt cel încrezător în însușiri, în vârste, rase,
Din popor mă ridic în spiritul lui,
Iată-mă, cel ce cântă credința fără opreliști.
Totul! Omnes! Omnes! Să fie alții neștiutorii,
Eu și poemul răului îl fac, comemorez și această
parte deopotrivă,
Eu însumi sunt alcătuit din tot atâtea bune, cât
din rele, așa e și poporul meu –
altminteri cred că răul nu există-n
realitate (iar de există, zic că nu-i mai
demn de luat în seamă, nici pentru țară
și nici pentru tine, decât oricare lucru
neînsemnat).
Și eu, după alții și înainte de alții, vă vestesc o
nouă religie și descind în arenă
(Se poate să fiu cel sortit s-arunce chiotul cel mai
puternic al izbânzii,
Cine știe? Acele strigăte din mine izbucnite
plana-vor sus, deasupra tuturora).
Nimic nu-i pe lume numai în numele său,
Zic vouă, pământul întreg și toate constelațiile
sunt aici în numele religiei.
Vă spun că nu e pe lume un om îndeajuns de pios,
măcar pe jumătate,
Nimeni nu s-a închinat, n-a adorat îndeajuns nici
chiar pe jumătate,
Fiindcă nimeni n-a purces să se gândească până acum
cât de dumnezeiesc își este fiecare și cât
de sigur îi e viitorul.
Eu spun, mărirea cea adevărată, nepieritoare, a
Statelor trebuie să fie religia lor;
Altminteri nu este-o mărire adevărată;
(Fără ea nici o viață nu-i demnă de-acest nume
Și nici o țară, nici un bărbat și nici o femeie,
fără religie).

]]> https://versuri.pro/walt-whitman-pornind-din-paumanok-7/feed 0