vis urat – Versuri.pro

Mono - Un Vis Urat

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Am știut mereu
Că sunt de vină eu
Mă port de parcă nimic nu m-ar interesa
Dar nu înțelegi că nu fac asta pentru că aș vrea
Dar poate totul se va schimba
Și va fi tot din vina mea
Lângă tine știu ce am simțit
Lângă tine am descoperit ce mi-am dorit
Știu că mă iubești și m-ai iubit
Dar ai plecat fără să îmi spui nimic
Cândva, poate că vei înțelege
Că nu sunt doar simple cuvinte
Menite să te aline
Sunt doar sentimentele pe care ți le-am purtat
Din prima zi, până acum, când crezi că te-am uitat.
Știi tu bine că atunci când am plecat
Mi-am dorit ca totul să fie uitat
Însă nu am putut merge mai departe
Fiindcă tu aveai ceva aparte
Ai rămas în gândul meu
Știi? Acolo tu vei fi mereu
E doar un vis urât
Erai tot ce am avut
Știu că te-am pierdut.
Ai plecat pe drumul tău
Da, și îmi pare rău.

Refren:x2
E doar vis urât
E doar un vis pierdut
Nu mai am nimic din tot ce am avut
Soarele a apus sau l-am distrus
Orice gând frumos a devenit periculos.
Te-am alungat din viața mea fără nicio ezitare
Și în fiecare zi mă întreb de ce oare
Rătăcesc printre amintiri neclare
Nu găsesc nicio scăpare
A fost o ceartă neînsemnată într-o noapte
Nu m-am gândit că poate
Avem același lucru în gând
Sau cum va fi… sau cum sunt
Toți m-au făcut să cred
Că lângă alta va trebui să merg
Însă nici eu nu știam
Ceea ce cu adevărat îmi doream
Șansele mele s-au dus
Sau poate nu am încercat îndeajuns
Speranța moare ultima
Dar nu… nu vreau să fie așa
Nu vreau să văd flacăra
Din inima mea
Cum se stinge
Nu pot să văd cum tristețea învinge
Dar nu am renunțat nicio clipă la tine
Reține, nu te abține să îmi spui adevărul
Încearcă și vei obține ajutorul
Un vis frumos pe tine te conține, deci ți-am dus dorul
Am continuat, să mă gândesc
Am continuat singur să îmi șoptesc
Că totul va fi bine
Însă pentru mine
E deja prea târziu
Tot cred că pot schimba ceva
Și dacă nu e așa
Măcar pot încerca
Pot visa, pot spera
De fiecare dată ceva ne oprește
Nu mai înțeleg cine pe cine iubește
Fiindcă știi…

Refren:x2
Poate că sunt nebun
Dar acu’ știu ce spun
Nu înțeleg, nici măcar nu încerc
Dar mă întreb,
De ce nimic nu e cum vreau eu
De ce cu mine mă lupt mereu
Nu vreau să te pierd
Însă nu rezist după vechi amintiri să alerg
Trebuie să aleg
Dacă lângă tine sau nu trebuie să merg
Ai avut șansa ta
Știu bine, nu meriți alta
Știu că mă iubești
Dar nu înțeleg de ce atât timp irosești
Când te ferești să îmi spui că îți dorești
Să fim din nou împreună… însă toate se adună
Ai lăsat în sufletul meu haos ca după o furtună
Nu pot spune că e destul
Nu pot lăsa o zi să treacă fără să îți aud glasul
Al nostru a fost răsăritul
Dar după răsărit vine și apusul
Al nostru a fost visul
A fost speranța, a fost distanța
Ce poate face totul să fie un vis urât
Însă acum zâmbesc chiar dacă te-am pierdut.

Refren:x2

The Gazette - Taion (Română)

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Cerul glaciar și luminile de pe stradă distruse, aer rece.
Umbre necunoscute, urmele pașilor dezertării.
Libertatea a dispărut.
Dacă se trezește un tavan întunecat,
O voce care râde se scufundă în timpan, este șoios.
Violența mă răpește.
Înțeleg, e imposibil.
De ce am fost ales? Cineva ar trebui să răspundă..
Te rog, răspunde-mi, e un vis oribil.
Cât de mult trebuie să strig, drept și suferință?
Te rog, spune-mi, e un vis oribil.
Am strigat de multe ori și mi-am pierdut vocea.
Nu este nicio mână pentru a aranja părul dezordonat.
O voce care râde se scufundă în timpan, o temperatură vagă se combină cu miezul iernii.
M-am convins, cine a avut o voce moartă și a început să scrie.
Să nu pierzi pentru a trăi.
M-am înecat noaptea când mă temeam și aveam o voce moartă.
Te rog, iartă-mi respirația moartă.
Te rog, răspunde-mi, e un vis oribil.
Cât de mult trebuie să strig, drept și suferință?
Te rog, spune-mi, e un vis oribil.
În sfârșit vreau să zâmbesc iar.

Boris Pasternak - Vis Urat

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Ascultă viforul, strecurându-se prin gingii,
Ascultă golașa fugă a diavoleștii zăpezi.
Nu are de ce se zdrobi, și troienirile
Ca o înlănțuire de fontă alunecă iute
Așternute pământului,
Peste țarini, arii și haturi, ca trenul,
Prin văzduh, prin zăpezi, în chemările vântului.
Printre pini, prin spărturile-n garduri fără de cuie,
Prin scânduri, prin gingiile cocioabelor fără nas.
Peste câmpuri, prin văzduh, peste sau printre îngrădiri,
Văzute în vis de postitorul ceresc.
Dânsul observă: căzut-au dinții din maxilare.
Și molfăie castelele, conacele, moșiile peltice,
Totul e dezbătut, nimic nu e-ntreg,
Și postitorului greață i se face de la
Bocănitul oaselor lovite-nde ele.
De la dinții piloților, de la tridente marinărești.
De la roșiile știrbituri ale crenelărilor carpatine.
El vrea să se miște, să se urnească din loc,
Nu poate să se trezească,
Nu poate, prins în visul ferecat cu zăvoare.
Și încă mai vede cum pe ogoare de pe malul Stohodului**
Pământul e făcut una cu pământul.
Nu crede ca înălțimea să caște cândva
În deplina ei beznă, și pe cer să plutească,
Precum un clopot pe îndepărtata grindă,
Lingoul de argint al depresiunii înghițitoare,
Limba și verbul ei – cerescul crai nou.
Nu, gângăvitul, fonfăitul și răgușitul,
Odată cu sângele înghițit e de cartilaginoasele ruine.
Bagă mâna în învârtejitul pietriș al viforniței, –
În palmă se va risipi prin crăpătură,
Ca un ciot cărnos, mușchi fără scop
Pe venă, sfâșiată fatal de o ploaie de gloanțe.
Simți arsură, ca un dovleac endemic.
Din straturile grădinii el sări peste gard.
E în hârtop. Bătălia l-a rupt,
L-a șfichiuit bătălia, ca pe o sferă
De pe pantă se rostogoli în râpă
Printre pini, prin spărturile din gardul fără de cuie,
Prin scânduri, prin gingiile cocioabelor fără nas.
Ascultă vuietul necuprinderilor neumblate,
Ascultă turbata lor alergare.
Bubuitor – despicătoarea artilerie
Ca niște talere se gudură la chemările vântului.
Cui să se atașeze, în măsurători de verste,
Cuvintele poleiului, întunericului și afeturilor?
Și povestea alunecă, și peticele nevrozelor,
Perindându-se ca tifonul în gălbenușul xeroformului,
Gonesc dinspre tren spre țarini. În noapte
Gonesc ca platformele, prin zăpadă, spre semafoare.
Dorm frânele trenurilor sanitare.
Și visează, visează cerescul postitor..