vis premonitoriu – Versuri.pro

Heinrich Heine - Imagini de Vis

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Un vis tulburător, cumplit,
M-a fermecat și m-a-ngrozit.
Mai văd frânturi din visul meu
Iar inima-mi se zbate greu.
Parcă-o grădină se făcea…
Voios, dădeam să mă plimb prin ea.
Privit de flori, simțeam în zi
Nestăvilite bucurii.
Și păsări ciripeau în cor
Senine cântece de dor –
Și-un soare roșu, auriu
Smălțase flori în licăr viu.
Mireasma ierbii sui-n vânt,
Văzduhu-adie lin și blând.
E totul zâmbitor și pur
În frumusețea dimprejur.
În câmp de flori, în fața mea
Un puț de marmură albea
Clătind un alb veșmânt, aici
O mândră fată se ivi.
Un dulce chip, un chip de rai,
Cu ochii blânzi, cu păr bălai;
Iar chipul ei mi s-a părut
Străin – și totuși cunoscut.
Spăla copila mea de zor
Și-un cântec îngâna ușor:
„Curgi, tu apă, curgi din plin,
Spală-mi pânza cea de in!”.
Mă-ndreptai încet spre ea
Șoptind: „Ia spune-mi, fata mea,
Tu, mândră cum o alta nu-i:
Acest veșmânt o fi al cui?”.
„Fii gata! Ăst veșmânt de tort
Va fi cămașa ta de mort!”
Abia vorbise fata – și
Ca spuma totul se topi.
De vraja visului răpit,
În codru des m-am pomenit.
Copacii se-nălțau spre cer;
Stăteam îngândurat, stingher….
Auzi! Din funduri de păduri,
Ce sunet surd, ca de securi!
Zoresc prin crâng, răzbat pieziș,
Și iată-mă-ntr-un luminiș.
În verde crâng, în fața mea,
Un vechi stejar se înalța –
Și iată! Mândra, iar și iar,
Cioplea în trunchiul de stejar.
Cu barda-n trunchi tot dând și dând
Îngâna fata mea un cânt:
„Toporașule-topor,
Fă un scrin încăpător!”.
Și iar m-apropiai de ea
Șoptind: „Ia spune-mi, fata mea,
Copilă mândră ca-n povești:
Tu scrinul cui îl meșterești?”.
Rosti grăbită: „E târziu!
Fac pentru tine un sicriu!”
Abia vorbise fata – și
Ca spuma totul se topi….
Și se făcea apoi că sunt
Pe un pustiu, pustiu pământ
Și nu știu cum s-a întâmplat
Că stam acolo-nfiorat….
Când tocmai dădeam să mă desprind,
Văd parcă-o dungă-n zări albind.
Mă-ndrept spre ea, mă-ndrept grăbit –
Și iată! Chipul ei vrăjit.
Cât poți vedea, sta dalbă, ea,
Săpând adânc cu o cazma.
Nu cutezam spre ea să cat:
Frumoasă – dar m-a-nfiorat.
Săpând adânc, săpând de zor,
Un cânt ciudat îngâna-ușor:
„Sapă, sapă cu tăiș,
Groapa-n lat și în lungiș!”.
Mă-ndreptai încet spre ea
Șoptindu-i: „Spune-mi, fata mea,
Copilă minunată, zi:
Cu-această groapă ce-o fi?”.
Rosti grăbită: „Fii bărbat!
O groapă rece ți-am săpat!”
Abia vorbise fata – și
Deodată groapa se lărgi,.
Și când zăresc al gropii fund,
Simt reci fiori cum mă cuprind,
În bezna de mormânt deschis
Mă prăbușesc – și sar din vis.

Heinrich Heine - Vedenia

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

M-a desfătat un vis frumos
Și negrăit de fioros:
Mi-e încă mintea tulburată
Și-mi bate inima speriată.
Mă pomenesc într-o grădină
Fantastică, de farmec plină,
Cu multe flori în multe fețe,
Neasemănate-n frumusețe.
Îmi ciripesc atâtea neamuri
De păseri mici, săltând pe ramuri;
Măreț se-ngână zorile,
Stropind cu aur florile.
Mă-mbată mândre buruiene,
Adie vânturile-alene.
Umblam și nu știam anume
De-s pe pământ ori pe-altă lume.
La mijloc sta o minunată
Fântână-n marmură curată;
Alăturea, o fată dalbă
Clătea mereu o pânză albă.
Obraji duioși; în ochi — un rai;
Un chip de sfânt cu păr bălai;
Și nu știu cum, dar mi-a părut
Străin, și-atât de cunoscut!
Frumoasa mea da zor, da zor
Și tot cânta fermecător:
— Curgi, apă, curgi frumos și lin,
Și spală pânza mea de in!
Spre dânsa pașii-mi abătui
Și-ntreb: — O, n-ai putea să-mi spui,
Minune de copilă dalbă,
Pe seama cui speli pânza albă?..
Ea repede-mi șoptește: — Iat-o
Cămașa morții ți-am spălat-o!..
Și cum grăi, cum ai clipi,
Ca spuma totul se topi.
Într-o sălbatecă pădure
Mă pomenesc umblând aiure:
Creșteau copacii pân’ la cer,
Și-am stat uimit de-atât mister.
Ascult în adâncimi, departe,
Cum áuie-a pustiu și-a moarte.
În deset urma mi se pierde
Și-ajung într-o dumbravă verde.
La mijloc, subt un vechi stejar,
Dau de frumoasa fată iar;
Și cum o văd, mă ia fiorul:
Ea mânuia acum toporul!.
Cioplea-n tulpină și-avânta
Toporu-n aer, și cânta:
— Topor micuț, topor zglobiu,
Dă-i zor, să facem un sicriu!.
Spre dânsa pașii-mi abătui
Și-ntreb: — O, n-ai putea să-mi spui,
Minune dalbă de copilă,
Ce-mi tot cioplești tu fără milă?.
Ea repede-mi șopti: — Zoresc
Sicriul tău să-l isprăvesc!
Dar cum grăi, cum ai clipi,
Ca spuma, totul se topi.
Părăgini, veștede câmpii
S-aștern în jur pustii, pustii..
Eu nu pricep cum s-a făcut:
Stam aiurit, cătam pierdut..
Pornesc încet pe calea lungă:
Departe văd o albă dungă..
Alerg spre ea, alerg — și, iată!
Dau iar de preafrumoasa fată.
Cum o zăresc, mă prinde-nghețul:
Ea mânuia acum hârlețul!
Părea un înger alb de pază,
Și totuși mă umplea de groază..
Frumoasa mea da zor, da zor
Și tot cânta fermecător:
— Mai sapă, drag hârleț, mai sapă,
Să pregătim îndată o groapă!.
Spre dânsa palid m-abătui,
Și-ntreb încet: — O, vrei să-mi spui,
Copilă dalbă, înger dulce,
Acolo cine-o să se culce?.
Ea repede-mi șopti: — Rămâi!
Ți-am așternut de căpătâi.
N-apucă vorba să sfârșească,
Și groapa fioroasă cască..
Dar cum privesc la ea, mă-ntunec,
Și mă-nfior simțind c-alunec
Pe gura gropii, aiurit —
Atunci din somn am tresărit!

Ad Litteram feat Dj Skid - Vis Premonitoriu

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Văd umbra mea şi-un drum pustiu
Dacă sunt victimă sau călău nu ştiu
Văd crucea ce-mi va prelungi amintirea
Blindat sufleteşte, încerc să nu mă pierd cu firea.
Totul pare mort, dar nu-ngropat
Eu-s bandajat şi pe mâini de sânge albastru pătat
Clopotele bat şi suspină
Apar oameni în jur ce se-nchină.
Văd cum mă străbate o lumină, ard ca un foc mocnit
Ceru-i o cătare prin care sunt ochit
Cu privirea împăienjenită ies la liman
Întâmpin cel mai nobil sentiment uman.
Cred c-am pătruns în Abisurile firii
Parcă mă nasc din nou în zodia împlinirii
Văd natura antropomorfizată
Dumnezeu mi-a dat inima, acum cine mi-o mai face să bată?
Sunt în purgatoriu?
Sau e-un vis premonitoriu
Dar ochii se scurg când revii, i-am deschis
Noaptea oarbă m-a mai scuturat de-un vis.