vii – Versuri.pro

Dan Botta - Vii

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Răpeşte-mă pe-adânci, mirate mări,
În cari dorm păduri de madrepore,
Când luna-ncinge tristele lor flore
În fosforul adâncilor cămări!.
Adie-mi selenarele chemări,
Şi poartă-mă în culmea albei prore,
În unduirea cosmicelor hore,
Pe mări adânci, pe vesperale mări!.
Încet te duci pe braţele Palorii,
Spre cerul unde ard Nemuritorii..
Glorificată, pânzele-ţi întinzi,.
În vântul larg, pe-al undelor tezaur:
Corabie ce vine de la Inzi,
Cu smirnă, cu tămâie şi cu aur.

Marin Sorescu - Eu Când Vreau Să Mă Odihnesc

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Eu când vreau să mă odihnesc / Sunt bolnav. / Cad la pat / Și ... →

Emily Dickinson - VII

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Mă ascund în floarea mea,
Ce o porți pe piept,
Tu, nebănuit, mă porți și pe mine-
Și îngerii știu mai departe.

Mă ascund în floarea mea,
Ofilindu-se-n a ta vază,
Tu, nebănuind, mă simți
A singurătății.

Giuseppe Ungaretti - Vii

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Mută, prin întuneric / Umblu pe câmpurile goale de grâne: / Alături de tine, mândru, ... →

Ion Caraion - Charon - VII

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Ploaia face loc din timp în timp / culorilor. / zboară scurt păsările trebuinței. / ... →

Nichita Stănescu - Tot Universul Nostru Era Albastru și Gol

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Tot universul nostru era albastru și gol.
Tot universul nostru era albastru și gol
iar noi retrași în bulgărul numit pământ
viață eram deasupra și la subsol
murind, murmurând.
Viii și morții viilor
unii într-alții și unii peste alții..
Tot universul nostru era albastru și gol.
Locul pe care-l ocupam, cei vii și cei morți
repede se ghicea sau domol
luat în neștire; sau tras la sorți.
Noi ne țineam unii de alții
Viii și morții.

Nichifor Crainic - Rugăciunea Din Amurg

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Rugăciunea din amurg.
Mă rog și pentru viii și pentru morții mei.
Tot una-mi sunt acuma părtașii și dușmanii,
Cu ei deopotrivă mi-am sfărâmat eu anii,
Și dragostea și vrajba le-am împărțit cu ei.
Pe morți în rugăciunea de seară mi-i culeg.
Aceștia sunt, Doamne, iar eu printre morminte.
Au fost în ei avânturi și-au fost și pogorâminte.
Puțin în fiecare, în toți am fost întreg.
De viforele vieții ei sunt acum deșerți,
Dar dragostea, dar vrajba, din toate ce rămâne?
Zdrobita rugăciune la mila ta, Stăpâne,
Sunt și eu printre morții rugându-mă să-i ierți.
Și adunându-mi viii, la mila ta recurg,
Când crugul alb al zilei pământul încunună:
Tu da-le, Doamne, da-le cu toată mâna bună
Târzia-nțelepciune din tristul meu amurg.

Adrian Păunescu - Morminte la Gard

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Imperceptibil, tragic, revanșard,
prin cimitir mormintele pustii
vâslind din cruci, se-apropie de gard,
să-ntrebe de ai lor dacă sunt vii.
Și ere geologice străbat
pentru-a-și găsi, în cimitirul strâmt,
o cale către gardul ruinat,
că este grea mișcarea prin pământ.
Și ele-ajung atâta de târziu
acolo unde viii pot vedea,
încât nici vorbă de-a găsi un fiu
și de-a-și aduce-aminte cineva.
Și, ca să fie un coșmar întreg,
mormintele ajunse lângă drum,
printr-un efort de iarbă înțeleg
că-n cimitir sunt și ceilalți acum.
Se mișcă greu mormintele pe-alei
și crucile dau sunet și ecou
când morții se mai caută-ntre ei,
atât de singuri, c-ar muri din nou.
Ca și atunci când încă erau vii
și când la drum iubirea îi scotea,
ei între ei încet ar tăinui,
pe-o laviță întinsă la șosea.
Dar nu mai au cu cine sta la porți,
nici focurile-n uliță nu ard
de mii și mii de ani, și toți sunt morți,
degeaba vin mormintele la gard.