viata sociala – Versuri.pro

Mihai Eminescu - Albumul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Albumul? Bal mascat cu lume multă,
În care toți pe sus își poartă nasul,
Disimulându-și mutra, gândul, glasul…
Cu toți vorbesc și nimeni nu ascultă.
Și eu intrai. Mă vezi rărindu-mi pasul.
Un vers încerc cu pana mea incultă.
Pe masa ta așez o foaie smultă,
Ce de când e nici n-a visat Parnasul.
Spre-a-ți aminti trecutele petreceri,
Condeiu-n mână tu mi-l pui cu silă.
De la oricine-un snop de paie seceri,
Apoi te uiți râzând la câte-o filă:
Viclean te bucuri de-ale noastre-ntreceri,
Privind în vrav prostia imobilă.
©Mihail Eminovici (Eminescu)

Cheya feat Karakteristik - În Spatele Feței

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Cheya Crew feat Karakteristik – În spatele feței.

Intro (Drops)
Uneori stau seara cu lumea pe gard. Mă întreb de ce când trece un cunoscut, cineva din grup cu o față fericită aruncă un călduros „Noroc! Ce faci?” Iar la plecare, după mult prea frățescul salut, pe la spate, cu o față-n exterior și cu alta nevăzută, omul scapă o spurcată înjurătură, plină de ură prin care își exprimă dorințele s*xuale legate de toate persoanele de s*x feminin din arborele genealogic al trecătorului. Am văzut asta de un milion de ori. Și de un milion de ori mai mult m-am întrebat „De ce? De ce așa? De ce are a 2-a față? Sau de ce o are pe prima? Sau de ce-l mai suportă Pământul ăsta?” Acuma, asta văzând, îmi vin în gând momentele când treceam salutând oameni cunoscuți ca de cuvânt și care mă salută vrând ca eu să nu bănuiesc nimic. Și stând așa între amicii mei de o viață, mă întreb în gând între două glume spuse cu voce tare :.

Refren (Mircea – Karakteristik)
Ce se află în spatele feței tale?
Spune-mi ce se află în spatele feței tale!
Spune-mi cum să răzbat eu înconjurat de câini!
Când 10 din 10 dintre voi au suflet hain!
Bis.

Strofa 1
(Joint – Karakteristik)
C-o singură față în jur, salut și spun ce simt,
Aceeași față ce-a observat la mulți schimbări masive-n timp.
Poți să mă bați, să mă scuipi, să mă-njuri, să taci. Să fii cum simți, în schimb!
Să nu-ncerci să zâmbești sau să-mi zici „Să trăiești!”, când mă vezi trecând, dacă minți!
Îți place să crezi că nu știu că vorbești în spate,
Că după acel „Noroc!.. Ce faci?”.. urmează șoapte.
Ai face mai bine să-i vezi întâi pe cei de lângă tine,
Deodată ar putea să te sape și poate.. poate.. poate chiar de mâine.
(Feluu)
Îți place să ne critici de zor cu ai tăi amici
Stai pe gard zilnic spargi semințe te oftici
Te întrebi de ce ai mei sunt geană
Când unul dintre voi iese foarte timid din casă
Sunt lei în căutare de pradă și tot ei
Te miros dacă ai scos vorbe despre ei
Da-ți masca jos așa-i frumos
Spune ce ai de spus în față nu pe la colț.

Refren.

Strofa 2
(Mircea – Karakteristik)
Știu că tu crezi de când mă vezi că m-ai citit când ai ghicit
Toala ce’o port nu mă cunoști. Nu te cunosc și nu depun efort.
Până și ai mei au inters în spatele unui noroc.
Nu tre’ să-ți dai jos fețele să știu că ești escroc.
De când ieșim afară pentru mine ești escortă
Și când afli că mi-e bine știu că mori ba!
Omul pervers are o față, stă ascunsă după figură
Și vede în anturajul lui ținta sigură.
(Makru)
Poate că știi cum mă cheamă, unde stau, pe unde o ard
Cu cine umblu, ce fac, și-n ce școală am învățat
Poate m-ai văzut pe afară într-o seară plimbând un câine
Sau întâmplător ne-am așezat la aceeași coadă la pâine
Crezi că mă cunoști? Nici pe departe
Nu vorbi! Habar n-ai cine sunt și ce vreau
Omul care mă salută, vrea să mă cunoască
Eu zic că n-are cum
Dacă stă ascuns după o mască.

Refren

Costel Zăgan - O Ţară de Milioane

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Ţara, Doamne, e-un ciubuc
pentru cine stă degeaba
şi se-ntreabă pe Facebook
care-i prin ogradă treaba.
Pentru cine stă degeaba
primăvara-i un coşmar
şi dacă răsare iarba
şi dacă-nverzeşte iar.
Primăvara, ce coşmar,
n-o găseşti nici pe Facebook
ţara mea de buzunar,
ţară, Doamne, de ciubuc.
Pentru cine stă degeaba
ori cară stele cu roaba.
Costel Zăgan, CEZEISME II

Carlos Drummond De Andrade - Societatea

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Omul i-a spus prietenului său:
– Voi veni în curând la tine acasă
iar eu îmi voi lua soția.
Prietenul a decorat casa
și când a sosit bărbatul cu soția sa,
a lansat o duzină de rachete.
Omul a mâncat și a băut.
Femeia a băut și a cântat.
Cei doi au dansat.
Prietenul a fost foarte mulțumit.
Când a venit timpul să plece,
i-a spus prietenul bărbatului:
– Voi veni la tine acasă în curând.
Și a dat mâna cu amândoi.
Pe drum, bărbatul bombăni:
– Ei bine, asta lipsea.
Iar femeia adaugă: – Ce idiot.
– Casa este un cuib de purici.
– Ai reparat friptura arsă?
Pianul a fost rău și mâncarea puțin.
Și în fiecare joi
se întorc la casa prietenului lor
care nu a reușit încă să întoarcă vizita.

Tranda - Zi-Mi Ceva Nou

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Pe tine te știu
Ai dragoste în jurul tău
Dar nu e de nasul tău
Tu te simți mai bine
Atunci când te doare mai rău.
Pe tine te știu
Ai dragoste în jurul tău
Dar asta e blestemul tău
Tu te simți mai bine
Atunci când te doare mai rău.
Zi-mi ceva nou
Știu niște fete și-alea vor bani, la fel ca tine
Zi-mi ceva nou
Știu niște tarfe și-alea se cred niște regine.
Zi-mi ceva nou
Știu niște fete și-alea vor bani, la fel ca tine
Zi-mi ceva nou
Zi-mi ceva nou, zi-mi ceva nou
Zi-mi despre tine
Zi-mi ceva nou.
Știu că ești moartă de sete
Șampania să curgă, intră-n tine ca-n burete
Restaurante fine, cu note indecente
Toți or să te respecte cât porția de spaghete.
Nu fac asta doar ca să-mi iasă rima
Nu ești ultima dar n-o să fii vreodată prima
Că pentru ăla ești încă o bagaboantă
Și-n agenda lui tu probabil stai la coadă.
Da’ tu te-aranjezi pentru-n bulangiu
Care te f**e și pe urmă te lasă în pustiu
Tu vrei doar atenție, asta schimbă totu’
Cine-i sexy și plânge pe tocuri.
Pe tine te știu
Ai dragoste în jurul tău
Dar nu e de nasul tău
Tu te simți mai bine
Atunci când te doare mai rău.
Zi-mi ceva nou
Știu niște fete și-alea vor bani, la fel ca tine
Zi-mi ceva nou
Știu niște tarfe și-alea se cred niște regine.
Zi-mi ceva nou
Știu niște fete și-alea vor bani, la fel ca tine
Zi-mi ceva nou
Zi-mi ceva nou, zi-mi ceva nou
Zi-mi despre tine
Zi-mi ceva nou.
Și te-ntrebi ce dracu’ e bărbatu’
Unii sunt mereu absenți la fel ca și tac-tu
Începi să cauți un erou în funcție de shot-uri
Te consolezi cu faktu’, poate o să-l găsești în altu’.
Fizic ești prea bună, psihologic mergi pe sârmă
Dai totu’ prea ușor de-asta mulți nu te mai sună
De-asta mulți n-o să rămână, hai poate încă o noapte
Când totu’ e pe tavă iei taxiul de la șapte.
Femeia perfectă nu există, n-are șanse
Până și Jay-Z a înșelat-o pe Beyonce
Asta e natura noastră, doar se conturase
Fără dragoste suntem porci până la oase.
Scumpo, zi-mi că ai un plan
Mai mare decât să fii în chiloți pe Instagram
Cu toate că impulsu’ îmi zicea că te doream
Instinctu’ îmi zicea că mă-nșelam.
Zi-mi ceva nou
Știu niște fete și-alea vor bani, la fel ca tine
Zi-mi ceva nou
Știu niște tarfe și-alea se cred niște regine.
Zi-mi ceva nou
Știu niște fete și-alea vor bani, la fel ca tine
Zi-mi ceva nou
Zi-mi ceva nou, zi-mi ceva nou
Zi-mi despre tine
Zi-mi ceva nou

Gani feat Dj Grigo - Convenții Sociale

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

I.
Aproape orice gest e privit cu suspiciune,
Atunci când bunul simț e speculat ca slăbiciune,
Priviți ca-ntr-un roman prost, de ficțiune,
Mulți anonimi fără cea mai de bază noțiune
Devin cetățeni model… negativ
În națiune. Prin număr, însă, ajung reprezentativi…
În teorie morali în toate, uită de moralitate,
Pledează pentru egalitate, dar se pișă pe fraternitate
Și toate celelalte, neimportante atunci când vor întâietate
Pun preț întâi pe etate, dar sar etape,
Pun piedici, calcă pe alții ca să scape,
Când, speriați de eventuale represalii,
Sfârșesc mâncând jar, ca armăsarii
Din povești. Îi întâlnești la orice pas,
Oameni cu care dai zilnic nas în nas..
~ scratch DJ Grigo ~.
II.
Fiecare trage pentru un viitor mai bun,
Individualiști forțați la traiul în comun
În orașe reci, indiferent de anotimp,
Permanent rivali și permanent presați de timp
Visând la vacanțe-n vile-n Valea Prahovei
Din garsoniere confort 3 pe Calea Rahovei..
Pe străzi, siguranța e incertă,
Autoritatea – prezentă, dar inertă.
Corporațiile continuă să exploateze
Idealiști cu prețuri mici pân-or să explodeze,
Să afle toți – un fel de stâlpul infamiei,
Căutând un leac să pună lacăt lăcomiei
Și-l găsesc – camuflat în otravă pe-o tavă
De către cei puțini ce formează o enclavă,
Sunt convenții sociale, mereu în actualitate,
Mai toți sunt împotrivă, dar general acceptate..
~ scratch DJ Grigo ~.
III.
Sătui de-atâta predicat dar evitat subiectul
E vital să reușești să-ți ferești intelectul
De-asaltul repetat periodic, la fel de fals,
Mințind că mâine va fi mai bine ca azi.
Omul e privit ca individ stupid,
Insipid, bun numai de dat vot vreunui partid
Unii-s naivi și speră, așteaptă un semn
Iar cei ce-i reprezintă îl oferă – unul obscen!
Din funcții înalte au căzut în autism
Confundând patriotismul cu un soi de nepotism,
Legi aplicate selectiv, abuziv
Au motiv și efect un comportament pasiv..
Oameni normali populează societatea
Și superiorii închipuiți mențin mediocritatea,
Tot mai mulți s-au resemnat,
Convenții sociale, acum s-au banalizat..
~ scratch DJ Grigo ~

Puya feat George Hora - Fitness

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

[Intro: Puya]
1, 2, 3, așa, foarte bine, haideți, mâinile sus
Mușchii flexați, întinde-te, da, da, da
5, 6, foarte bine, haideți, și încă o dată,
Bine.
[Refren: George Hora]
Ne mișcăm toți în același ritm
Ca și cum toți avem același film
Vrei să ajungi fix ca un manechin
Să dea bine poza de profil
(Poza de profil).
[Strofa I: Puya]
Niște roboței în drumul spre succes
Tot mai des, noi suferim de stres
Cumpărăm multe chestii fără sens
Dar se pare că nu noi ni le-am ales.
La modă e să fii pe interes
De-aia des ne zâmbim numai business
Suntem firimituri în acest univers
Dar ne vedem zei, dac-avem un Benz
Foarte des noi mergem să muncim
Foarte rar noi ne îmbogățim
Foarte greu pe noi să ne mulțumim
Când doar odată pe an vara lenevim
Ce se-ntâmplă-n jurul nostru nu prea știm
Deși toate telefoanele le citim
Ne postăm viețile cum ne dorim
Că ne place tot mai des să ne mințim.
[Refren: George Hora]
Ne mișcăm toți în același ritm
Ca și cum toți avem același film
Vrei să ajungi fix ca un manechin
Să dea bine poza de profil.
[Strofa II: Puya]
Niciodată nu ne spunem ce simțim
Până și de frații noștri ne ferim
Tot mereu noi avem auzul fin
La nimicuri de care să mai bârfim.
Cât de lungă-i viața noi nu bănuim
Sunt multe chestii pe care noi nu le știm
(Habar n-am) ce-o să fie după ce o să murim
Nu contează dacă tot n-o să mai fim
Și visăm doar să ne îmbogățim (milioane)
De-aia câteodată noaptea nu dormim (niciodată)
Dar rar noi spunem ce gândim (ce gândim)
Și trăim doar ca sa cheltuim
Ne gândim până facem un copil, da, da
Că ne place încă să copilărim.
Stăm mult în oglinda și privim
Și uităm pe noi să ne iubim.
[Refren: George Hora]
Ne mișcăm toți în același ritm
Ca și cum toți avem același film
Vrei să ajungi fix ca un manechin
Să dea bine poza de profil.
[Outro: Puya]
Facem fitness (în același ritm)
Da, facem fitness (avem același film)
Facem fitness (ca un manechin)
Facem fitness (în poza de profil)

Ateliere De Creatie - Static

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Refren X2 (Fratele Costel):
Omul nou, omul nou spune multe
Din păcate a uitat să și asculte
Informat, se mișcă rapid, dar practic
Spiritual, rămâne atât de static!

Celălalt:
Tehnic vorbind, te fac dacă te bagi
Chiar dac-ai iPhone, iPad… Ai, taci!
Că mie când mi-e dor de cineva, știi ce fac?
Îl zic să ne vedem, frate, nu-i dau vreun like!
Nu suport să-i văd pe toți pe telefoane, vere
Postând nimicuri efemere
În aceeași încăpere…
Amice, cred că sunteți prăjiți
Ați vorbit să vă-ntâlniți
Și acum nu vă vorbiți?
Mă simți? Vorbesc de sentiment, frățioare
De respectul din salut, de căldura din îmbrățișare
Că vezi tu, tehnologia-i bună
Dar nu când stai pe Facebook câte-o săptămână
Nu-i de glumă!
Închide laptop-ul, deschide ușa, ieși pe-afară
Viața sedentară omoară viața socială!
Mai lasă mașina, urcă pe bicicletă
Că sufletului n-o să poți să-i plătești amenda!

Refren X2.

Fratele Costel:
Îmi e jenă, când văd că educația-i la ghena
Băieți de bani gata bagă păcănele, în venă
Băieți ca mine bagă muncă, trudă multă
Câtă ciudă, în jur artiști ce-s gata să te f**a!
Tehnologia omoară spiritu’
Deschide mintea nu cu cheia, cu un pașpartou
Da’ nu prea pari tu să fii deranjat
Ești non-stop conectat, o arzi teleghidat!
Cu cipul’, cu jeep-ul’. cu chipul’ pierdut
Știința avansează ca un orb pe un pod rupt…
Progresăm, da’ nu suntem cumpătați
Suntem cumpărați, și mulți cam pătați!
Și mulți cam plecați cu mintea, cu capu’
Și mulți vă plecați la ce se numește dracu’!
În curând, copilu’ timpurilor noi
Va-ntreba: « Tati, care este mami dintre voi? ».

Refren X2.

Omul Gnom:
Tehnologia e utilă, folosită util
Altfel e doar un drog subtil
Un instrument subtil
Un mod de-a te face senil
Inutil, obtuz, până omu’ neo-confuz
Se vede clar, da’ se vede că e clar confuz!
E-un joc de care pe care,
De carne pe carne
Cine are e tare
Dar e foame de oameni…
E-o capcană dulce, seduce
Și nu se duce până nu te ia cu ea
Devii dependent de ce se-ntâmplă-n viața altuia
Tot timpu-n căutare de sine prin exterior
Spiritu’ așteaptă trezirea în interior
Răbdător, plin de adevăr
Așteaptă să se deștepte
Omul nou tre’ să-nvete să urce câteva trepte!
Spiritual static
Mental ostatic
Conștiința după gratii
Varsă o lacrimă de platină
Jonglând între patimi
Se caută-n obiecte sălbatic,
Surd practic la vocea lui interioară
De el fuge aprig..
Și e mereu în lipsă de timp, mereu în mișcare
Mereu urmărit, supravegheat, și nici n-are
Vreo idee, se bucură la o orhidee downloadată
Neînțelegând nimic… Mai ascultă asta o dată!

Alexandru Vlahuţă - Profiluri

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

No. 1
Daniil, bătrânul stariț,
Șade-n jețul lui, răsturnat;
Chipul lui îmbracă umbra
Gândurilor ce-l străbat.
Și cum stă, în rasa-i lungă,
Cuvios și neclintit,
În tăcerea asta sfântă,
Ai jura că-i zugrăvit.
Numai dreapta lui, alene
Rezemată pe spătar,
Cum ar bate tactul vremii,
Se clintește-ncet și rar:
Printre degetele-i slabe,
Țăcănind, cad somnoros,
Din șiragul de mătănii,
Boabele de chiparos.
Și, în ritmul lor, trec umbre —
Amintiri din vremuri vechi —
Glasuri, vuiete de clopot
Îi răsună în urechi.
Și ce haos, ce amestec
De vedenii și-ntâmplări!
Se frământ-o lume-n minte-i,
Ca-n adâncul unei mări:
Chiote de veselie,
Țupăieli de oameni beți —
Stricăciunea și desfrâul
Unei lacome vieți;
Înhăitări de crai bezmetici,
Trupuri goale de femei,
Ce-au hulit pe Născătoarea
Ș-au scuipat în fața ei;
Gemete și chipuri slabe
De călugări chinuiți;
Aur stors din suferința
Celor proști și umiliți!
Răfuieli cu iconomul:
„Gherasime, rău te porți!
Unde-i partea mea din mese
Și din leafa celor morți?.
Mie nu-mi plac hrăpitorii..
Ce-ți faci cruce? Nu știu eu,
Vinde sfintele odoare
Și plătește-mi ce-i al meu.”.
*.
Dar ce guri de foc se cască!..
Vai, gheena s-a deschis!
Daniile, ia-ți ceaslovul
Și mai zi un paraclis!.
Slăbănog, îngenunchează
Și cu mâinile la piept,
Cată-nfricoșat la slava
Celui milostiv și drept:
„Doamne, gura-mi păcătoasă
Nu-ndrăznește-a te ruga —
Ca un făcător de rele
Tremur înaintea ta.
Întinat îmi este trupul,
Sufletul nelegiuit.
Și cu gândul, și cu vorba,
Și cu fapta am greșit.
Însă mila ta e mare,
Ești atoateiertător..
Nu lăsa în rătăcire
Și în stricăciuni să mor!.
Ci cu duhul gurii tale
Suflă, să mă izbăvești,
Lămurindu-mi trupul, mintea
De-ntinările lumești.
Știutorule de inimi,
Ia aminte spre cel rău;
Tinde-ți mâna nevăzută,
Dintre sfânt lăcașul tău,
Și mă smulge, ca pe vameș,
Din cumplitul meu păcat,
Căci la tine mântuirea
Și scăparea mea o cat!..”.
*.
Tremură bătrânul stariț
Și, cu fața la pământ,
Stă în taină și cerșește
Îndurarea celui sfânt.
……………
Daniile, Daniile,
Mult ai râs ș-ai huzurit;
Unde-i rumâna Glafira
Să te vad-așa smerit!.
Naționalul, an II, nr. 45, 4 august 1891.
No. 2
Mişu iese la plimbare
Parfumat şi sclivisit,
În costum uşor de vară,
Vesel, mândru, fericit.
Nalt şi mlădios păşeşte.
Legănându-se uşor,
Şi salută-n dreapta, -n stânga,
Graţios, surâzător;
Căci, băiat purtat şi fercheş,
Ştie traiul pe la băi:
Cunoştinţi nenumărate
Şi-a făcut din ziua-ntăi.
Iat-un grup de dame-n cale-i,
Ce surpriză, ce noroc!
Iute-şi scoate pălăria,
Intră-n vorba lor pe loc;
Şi mustaţa răsucindu-şi,
Spune hazuri fele de fel,
Râd cocoanele în hohot,
Cu ochi dulci cătând la el.
„M-am trezit din somn în friguri;
Cine mi-a bătut în geam?..
Uite cum vă prinde movul!
Nici nu vă mai cunoşteam..
Ştiţi că doamna X, aseară,
După ce ne-am despărţit,
De mustrare-a vrut să-şi taie
Beregata cu-n cuţit.
E şi greu să-ţi duci viaţa
C-un bărbat aşa urât..
Dar din toată daravera
S-a ales c-un semn la gât..
Uite junele Borcescu,
Cum se plimblă de-ncruntat —
Bacaraua de ieri noapte
Straşnic l-a descurajat!..
Dar migrena dumneavoastră
Ce mai face, v-a trecut?
O-ntâlnii adineaorea
Şi-mi fu frică s-o salut.
Apropo, ştiţi că Margulis
Cu nemţoaica a fugit,
Şi-a uitat, în grabă, birtul
Şi otelul neplătit..
Ia priviţi cum şade domnul,
Ca un iepure-mpăiat..”
„Ah, ce mucalit e Mişu,
I-o grădină de băiat!..”.
*.
A trecut o săptămână,
Mişu stă-n odaie trist,
E frumoasă vremea-afară..
Azi el însă-i pesimist.
„Ce deşartă e viaţa!
Lumea-i plină de dureri,
Ah, de ce n-am putut strânge
Bănişorii mei de ieri!.
Am avut o pasă bună,
Câştigam destul de mult,
Lăcomie, lăcomie,
Cine m-a pus să te-ascult!..
Şi-am rămas la toată lumea,
Pân’ şi la garçoni dator
Nici aicea nu-mi prieşte..
Haide, ia-o la picior!”.
Şi incognito dispare,
Luând cheia-n buzunar,
Va mai da, sau nu, pe-aicea?
Asta-i chestie de zar!.
Mişu e deprins cu drumul
Şi schimbările de loc.
Va găsi, la urma urmei,
Alte băi mai cu noroc!.
……………
Ce tristeţe pe cocoane!
Unde-i cavalerul lor?..
Cine-ar fi crezut că Mişu
Nu-i decât un cartofor!.
Naţionalul, an II, nr. 28, 14 iulie 1891.
No. 3
Dancu zvârle jos gazeta
Cu mutări şi-naintări:
Se mai scarpină la ceafă,
Trist se mai scobeşte-n nări,
Apoi cheamă vistavoiul,
Două palme-i dă strigând:
„Dă-mi chipiul de pe masă..
Drrace! Dă-mi-l mai curând.
Şi ce-mi umbli-aşa zănatic,
Şi-mi tot caţi posomorât?
Cască-ţi ochii, mii de bombe!
Că-ţi bag sabia pe gât.”.
Văd şi eu că mi-i eroul
Cam nervos, cam zurbagiu;
Dar ce vreţi? de-atâta vreme,
Tot trei firuri la chipiu!..
Nu-ntrebaţi unde se duce:
E aşa de necăjit!
Numai nasul lui priviţi-l,
Şi pricepeţi, negreşit.
Bietul om, sărac şi vecinic
Prigonit de creditori,
Doar în păhăruţ mai află
Mângâiere uneori!.
*.
La o bună-nsurătoare,
El, nici vorbă, s-a gândit,
Ca să puie burlăciei
Şi nevoilor sfârşit;
Şi mereu a dat târcoale,
Dichisit, pe sub fereşti;
Ochii lui păreau a zice:
„Ce frumos sunt! Mă iubeşti?”.
Din înalta nobilime
A acestui orăşel,
Multe fete, se-nţelege,
Au cătat cu drag la el.
Însă Dancu e om practic,
Nicidecum nu s-a grăbit,
Ci s-a pus să afle care-i
Cea mai bună de iubit.
A-ntrebat, ba ici, ba colo,
De cuprinsul tuturor,
Şi-a aflat că-i cea mai dragă
Fata unui negustor.
Deci, el mrejile-şi întinde,
Ca un ager militar..
Însă vede, cu durere,
Că sunt toate în zadar:
Căci, mai ager decât dânsul,
Îi stă-n cale-un arendaş..
Foc se face căpitanul.
Că-i din firea lui abraş!.
Şi-ntr-o seară la grădină,
Să vedeţi ce s-a-ntâmplat:
Dulcineea cu părinţii
Şi alesul stau la sfat:
Sombru, zdrăngănind frigarea,
Iacă domnul căpitan,
Hotărât să-nveţe minte
Pe „infamul mitocan”.
Şi-i aruncă o privire
De insultă şi dispreţ:
Furios el cată ceartă
Şi duel cu orice preţ.
Arendaşul, stând pe bancă,
Întinsese un picior;
Nici nu se uita la bravul
Patriei apărător.
Dar când îl izbi strigându-i
„Ia-ţi picioarele din drum!”
Arendaşului, se vede,
Nu-i fu frică nicidecum..
Două palme s-auziră,
Ş-un chipiu zbură în vânt..
Cât ai zice, căpitanul
Fu grămadă la pământ.
*.
Dancu se întoarce-acasă,
Plin de praf, în „marş forţat”..
Singur nu se domereşte,
Ce-a fost asta?.. A visat?..
Apoi cheamă vistavoiul,
Patru palme-i dă strigând:
„Trage-mi cizmele, tigoare,
Şi fă-mi patul mai curând!..”.
Naţionalul, an II, nr. 39, 26 iulie 1891.
No. 4
Sander, fantele de tobă,
Sportmen, cavaler vestit,
Trist, se cată în oglindă
Şi găseşte c-a slăbit.
Răsturnată-ntr-un fotoliu
Şi gătită ca la bal,
Doamna lui stă şi citeşte
Un roman sentimental.
Uneori spre el privea
Ca din slăvi şi-o lasă greu,
Şi zbârcind din nas murmură:
„Ce figură de lacheu!..”.
El îi vede în oglindă
Ochii mici, răutăcioşi;
Dar, sub nobila ei frunte,
Îi găseşte tot frumoşi.
Şi în gândul lui măsoară
Drumul lung pe care-a mers;
Suspinând priveşte-n urmă
Câte fericiri s-au şters!..
Lustruit prin şcoli străine,
Tânăr, frumuşel, bogat,
În saloane, printre rochii,
E copilul răsfăţat.
De gătelele din baluri
Pajul sexului frumos
Scrie cronici parfumate,
Vânturând eternul sos —.
Stilul-fard de buduaruri
Plin de stele şi de flori,
Epitetele galante
Ce dau babelor fiori!..
Astfel, norocosul Sander,
Cu toate e înzestrat,
Se ridică-n cinstea lumii,
Ca un fiu de împărat:.
Fără muncă, fără zbucium,
Toate cele-i merg în plin;
Doar cu gândul le gândeşte,
Şi de-a gata toate-i vin.
Nici o poartă spre mărire
Pentru el închisă nu-i.
Alţii luptă şi asudă,
Iar izbânda e a lui.
Iată-l, radios şi falnic,
Pe-aşa stepenă-nălţat,
Că, privind în jos, se simte
De-adâncime fascinat.
Toată lumea îl admiră;
Însuşi veselul hagiu,
Cu ochi mari cătând la dânsul,
Nu se-ncrede că-i e fiu!..
Însă viermele dorinţii,
Pururea neadormit,
Nu îngăduie pe nimeni
Să se creadă fericit.
„Ce folos, îşi zice Sander,
C-am ajuns aşa de sus,
Şi averea ce mi-i bună,
Dacă fiu de nobil nu-s!..
Aspazio, Aspazio,
Sub blazonul tău mă ia,
Şi-ţi voi pune la picioare
Slava şi viaţa mea!”.
Câtă crudă rezistenţă!
Cât dispreţ n-a înghiţit
Bietul Sander, pân’ s-atingă
Pergamentul aurit!..
Şi în urmă, ce viaţă
De mustrări şi umilinţi:
Nostalgiile nobleţii,
Dorul vecinic de părinţi.
Şi cuvinte-nveninate
Ce rănesc ca un cuţit!..
Toată vina-i a lui Sander —
El ştia că nu-i iubit..
Astăzi nu mai e „mărire”.
Ca un simplu muritor,
Stă.. socoate mersul vremii
Monoton şi fără spor,.
Şi priveşte trist la golul
Ce în juru-i s-a făcut..
S-au stâns lămpile de baluri,
Şi ţimbalele-au tăcut.
Fantele de-odinioară,
Jucătorul cel vestit,
Cată jalnic în oglindă..
Ce devreme a-nălbit!.
Naţionalul, an II, nr. 50, 11 august 1891.
No. 5
Ramzes suflă-n lumânare
Şi se culcă liniştit,
Bucuros, zicând în sineşi:
„Încă unul a murit! ”.
Dar ce visuri peste noapte:
Se făcea-ntr-un loc urât;
Era gol, mânjit de sânge,
Şi strângea copii de gât;
Şi-nviau din nou copiii,
Tot mai mulţi parcă veneau
Şi, ca nişte draci în juru-i,
Chicoteau şi ţupăiau..
Asudat, se scoală-n ziuă
Ca de-o luptă ostenit,
Şi-şi aduce-ndat-aminte
Cu ce gând a adormit..
Ia jurnalul, reciteşte,
Ş-admirând din nou ce-a scris,
Zice, încântat de sineşi:
„Bre, dar straşnic l-am ucis! ”.
Cred c-aţi înţeles că Ramzes
E un critic asasin..
O întreagă hecatombă
Sub condeiul lui hain!.
Ia priviţi ce mândru trece,
Cum se uită de-ncruntat!
E convins că toată lumea
L-a citit, l-a admirat..
Dar ce vede? Viu şi teafăr,
Îl salută surâzând
Chiar poetul cu pricina,
Îngropatul de curând.
Ramzes îşi întoarce capul:
„Ce strigoi neruşinat,
Mai cutează să salute
După ce l-am criticat! ”.
Luni întregi e-n vânătoare
Cu jurnalu-n buzunar;
Cunoscuţii fug de dânsul
Ca de-un groaznic cămătar.
*.
Mai târziu aude iarăşi
De-un talent c-a răsărit,
Şi că lumea îl admiră:
Asta nu-i de suferit!.
Furios se-nchide-n casă
Şi-i ia cartea la refec,
Răsfoind dicţionare,
Scrie, năduşeli îl trec..
Mai întâi, un lung pomelnic
De franţuji, de nemţi, de ruşi,
Morţi sau vii, sunt traşi de guler
Şi ca marturi sunt aduşi.
Cum că X, pe care lumea
Îl admiră, e un prost,
Şi prieten cu Apolo
Neam de neamul lui n-a fost.
Şi citaţii, nume proprii
De romani, de greci antici,
Spun curat că numai Ramzes
E savant – n-ai ce să-i zici.
Apoi aspru dojeneşte
Pe-acest public indulgent,
Care laudă-n neştire
Tineri fără de talent..
„O, te plâng, sărmană ţară!..
Cum nu ştii să recunoşti
Cât de mare e un critic
Ce te apără de proşti!..”.
Iar la urmă, dacă vede
Că de X n-a prea vorbit,
Pune-o maximă nemţească,
Şi-i convins că la turtit!..
E târziu.. se culcă Ramzes,
Vajnicul toreador,
Şi cu pumnii strânşi adoarme,
Fericit, biruitor!.
Naţionalul, an II, nr. 57, 20 august 1891.
No. 6
Baraboi se ia de gânduri:
Iarăşi a rămas la os,
Câte s-a-ncercat să facă,
Toate i-au ieşit pe dos.
„Bre, ce zodie-ncâlcită!
Cât n-am stat să-i dau de rost?
Unde n-am cătat norocul?..
Numai popa doar n-am fost.
Pedagog, sufleor la teatru,
Jurnalist, birtaş, misit,
Ba am fost şi-n puşcărie,
Şi sunt tot nepricopsit!..
Dar la ce-mi mai pierd eu vremea,
Toate astea s-au trecut.
Pentru viitor e vorba
Să vedem ce-i de făcut..
Iat-un plan care-mi surâde:
Am să dau în ţară zvon
Că m-am hotărât, la toamnă,
Să deschid un «pension»!”.
Baraboi convoacă-ndată
Un consiliu de samsari,
Îi convinge c-or să fie
Pentru toţi gheşefturi mari;
Fiecare, ca la teatru,
Îşi ia rolul cuvenit:
La-nceput sunt toţi tovarăşi..
Planu-i foarte nemerit!.
Sunt cinci ani de-atunci. În curtea
Unei case mari, roiesc
Cârduri de copii zburdalnici..
Zgomotele se-nteţesc.
Directorul stă la pândă
Şi când larma e mai mare,
Iată-l, fioros şi aprig,
În mijlocul lor apare.
Sombru, cu carnetu-n mână,
Scrie şaptezeci din ei;
Apoi cheamă bucătarul:
„Mâni postesc aceşti mişei!..”.
Iar a doua zi, fireşte,
Bucătaru-i pus la cale,
La copii să dea mâncare
Într-ascuns.. dar pe parale.
Astfel mai pe toată ziua
Şaptezeci de muşterii
Îşi depun în „casa şcolii”
A lor mici economii.
Nu-ntrebaţi de-nvăţătură,
Asta e un bagatel!..
Altă ţintă urmăreşte
Institutul Barabel!.
Disciplina, disciplina!
Pentru asta, pânditor
Şade, gata cu carnetul,
Bietul „Domnu director..”.
Cum ne răsuceşte vremea,
Şi ne joacă tontoroi!
Cine-şi mai aduce-aminte
De sărmanul Baraboi?..
De ce-a fost odinioară,
Ce nevoie-i să mai ştii?
Astăzi, grav şi demn, învaţă
„Disciplina” pe copii!.
Şi ce ifos, ce mândrie,
Ia uitaţi-vă la el!
La o parte! La o parte!
Trece domnul Barabel!.
Naţionalul, an II, nr. 62, 25 august 1891.
No. 7
Damian, poetul liric,
Trubadurul pesimist,
Îşi lungeşte-a drum privirea
Şi pe gânduri cade trist.
Căci în lumea asta crudă
Şi avară pentru el,
A-nceput să i se-nfunde
Cu viaţa de tembel.
„Ah, bătrână năzuroasă,
Pentru ce atâta fard,
Dacă nu-nţelegi durerea
Şi iubirea unui bard?”.
Damian vorbeşte singur.
„Luni întregi te-am urmărit;
Nopţi de iarnă sub fereastră-ţi,
Tremurând şi zgrebulit,
Aşteptam să-ţi pleci privirea
Şi un semn să-mi faci, oftând;
Am răbdat şi frig şi foame
Şi tot îmi ziceam în gând:.
Tu, bătrână şi bogată,
Eu sunt tânăr şi sărac..
Ce nu-mi cumperi tinereţea!
Cum ţi-aş mai veni de hac!.
Dar atâta chin şi versuri
Fără de folos mi-au fost:
A plecat la băi ingrata..
Grea-i viaţa fără rost!.
Şi-acum tot ce-mi mai rămâne
E să plec iar la «vânat»:
La revista mea Progresul
Să mai fac un abonat!..”.
Fluierând, îşi şterge haina
Şi se piaptănă frumos.
Ghetele îi sunt cam rupte,
Pantalonii roşi pe jos;
Dar la un poet, profane,
Nu căta decât la cap.
Căci acolo toată slava
şi podoabele-i încap.
Damian şi-ndreaptă paşii
Spre otel „Continental”,
Unde-a tras de-abia aseară
Un chiabur „provincial”.
Sfiicios bate la uşă..
— Intră! îi răspunde-un glas.
Salutând, scoate-o hârtie
Şi, tuşind, mai face-un pas.
— Domnule, Revista noastră
Are ţinta să îndrepte
Spre progres această ţară
Pe căi netede şi drepte,
Şi ştiind al d-voastră
Patriotic sentiment,
Comitetul nostru astăzi
V-a ales de prezident!.
Iată, v-am adus hârtia,
Ş-o chitanţă v-am făcut..
Douăzeci de lei.. Vă-nscriem
Abonat de la-nceput.
— N-ai noroc, c-un sfert de oră
Înaintea dumitale
Tot cu-aşa tertip un tânăr
Mi-a ciupit ceva parale..
Bietul bard salută, iese,
Ruşinat şi tot sărac;
Toate cele împrejuru-i
În părăgini se prefac!..
Capitala e pustie,
Caldarâmul e de foc:
Ce te faci acum pe vară,
June fără de noroc?..
Damian, poetul liric,
Trubadurul pesimist,
Îşi lungeşte-a drum privirea
Şi pe gânduri cade trist.
Naţionalul, an II, nr. 22, 7 iulie 1891

Arthur Rimbaud - Cu Muzica

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Piața gării, în Charleville.
În piața împărțită-n peluze verzi, scuar
În care, cu măsură, copaci și flori îmbie,
Greu respirând zăduful, burghezii iar și iar,
Joi seara, își tot poartă pizmașa lor prostie.
– În mijlocul grădinii își clatină-ntr-un vals
Orchestra militară chipiele senine :
– În față-s filistinii cu aerul lor fals ;
Notarul de vreo locuri cu monogramă plin e.
Stridențe, cu lornioane, vechi rentieri decid:
Își trag slujbașii, puhavi grăsunele lor dame
Și-ndată după ele, oficiind drept ghid,
Vin cele cu volane ca rupte din reclame ;.
Pe bănci vopsite-n verde pensionari băcani,
În timp ce cu bastoane nisipul îl tot scurmă,
În grupuri, gravi, tratate dezbat, apoi în bani
Fac estimări și iară încep : “Până la urmă!..”.
Cu fese revărsate pe bancă un burghez,
Și cu lucioase nasturi pe burta sa flamandă,
Își savurează pipa, din care fire ies,
Tutun cu-aromă fină – doar știți : de contrabandă! –.
Rânjind vin haimanale pe verdele gazon ;
Mai galeșe-n privire la sunet de tromboane,
Fumând suave roze, prunci mângâie cazon,
Pe doici să le seducă, naivele cătane…
– Și iată-mă, zănatic ca un student, mă țin
Pe sub castani verzi după prea sprintenele fete,
Iar ele își adu seama și, -n râs ca din senin
Pufnind, priviri aruncă spre mine, indiscrete.
Nimic nu spun : le caut cu ochii dalbul gât
Pe sub nebunești șuvițe, iar gândul mi se surpă
Sub gingașe podoabe și sub corsaje, cât
Să prind divinul spate și-a umerilor curbă.
Pantofii într-o clipă, ciorapii-apoi le scot
– Ars de plăcute febre, le reconstitui trupul.
Își tot vorbesc în șoaptă și nostim mă socot
– Simt cum îmi vin pe buze săruturi fără scrupul