Vestire – Versuri.pro

Zorica Latcu - Buna Vestire

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Venit-a sol din Cer, pe aripi de vânt,
Și s-a oprit pe prag cu-nchinăciune.
În mână duce crinul proaspăt frânt,
Smerite, buzele-i solesc minune.
Vestirea lui pe Tine Te uimește:
Ridici spre El privirea Ta mirată;
Mișcarea mâinii stângi parcă oprește
Departe, spusa binecuvântată.
Și dreapta, ca o pată grea de soare,
Veșmântul verde peste piept l-apasă.
În gând Te-ntrebi: „Cum se poate oare,
Să-i fiu Stăpânului Prea-nalt, mireasă? ”.
Ființa Ta e foaia cea nescrisă,
Din veci, Cuvântului Preasfânt gătită.
Se vede-n zare, prin ușa larg deschisă,
Un colț de cer și-o ramură-nflorită.
Din slava sufletelor preacurate,
Lumină peste chipul Tău se țese
Pe creștetu-ți cununi de nestemate
Prind văl ușor cu-nflorituri alese.
Și pe sub văl strălucitor s-arată
Bogatul păr arzând cu flăcări pline,
Orbit de-atâta slavă, ochiul cată
Un colț întunecos printre lumine.
Privirea mea încet prin foc străbate
Ci nu-ntâlnește decât raze-n cale.
Un trandafir, cu pete-ntunecate,
A nins încet, în jurul Tău petale.
Și-n plecăciunea plină de avânt,
Pe care Îngerul Ți-o-nchină Ție
Și-n buzele lui scris-a Duhul Sfânt
Un viers smerit, soliri de bucurie.

Federico Garcia Lorca - Sfântul Gabriel

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

I.
Un fecior frumos, de trestii,
Umeri largi, mijloc subțire,
Pielea măr sclipind în noapte,
Ochii mari și gura tristă,
Nerv de-argint ce se topește,
Bântuie pustia cale.
Încălțările-i lucinde
Rupe dalii prinse-n aer,
Două ritmuri care cântă
Scurtul și celestul vaier.
Peste țărmul mării-ntinse
Nu e palmă să-l întreacă,
Nici stăpân cu-mpărăție
Și nici stea rătăcitoare.
Creștetul când îl apleacă
Peste pieptu-i peruzea,
Noaptea caută câmpia,
În genunchi a se ruga.
Sună tristele chitare
Pentru-Arhanghel Gabriel,
Strunitor de-obscure molii,
Și ostil pletoasei sălcii.
Sfinte Gabriel: Copilul
Plânge-n pântecul de mamă.
Să nu uiți că noi, țiganii,
Dăruitu-ți-am veșmântul.

II.
Bun-a magilor Vestire,
Luminată și săracă,
Poarta stelei o deschide,
Pentru-a luneca pe-o rază.
Sfântu-Arhanghel Gabriel,
Printre iriși și-o zâmbire,
Strănepot de-al Giraldei*,
Își apropie venirea.
Și din vesta lui brodată
Greierii ascunși vibrează.
Stelele din miez de noapte
Clopoței se conturează.
Iată-mă aici, preasfinte,
Cu trei cuie-bucurie.
Iasomii, cu strălucirea-ți,
Îmi deschizi pe chip ce arde.
Domnul să te mântuiască,
Sfântă și Bună Vestire.
Minunată arămie**.
Vei avea un prunc frumos,
Trup de briză străvezie.
Sfinte Gabriel din ochi-mi!
Gabrielito-al vieții mele!
Eu visez ca să te-așezi
Pe un jilț din flori de stele.
Mântuiască-te, Vestire!
Luminată, zdrențuită.
Pruncul tău pe trup va pune
Vreo trei răni și-o aluniță.
Sfinte Gabriel ce arzi!
Gabrielito-al vieții mele!
În străfundul meu din piept
S-a născut un lapte cald.
Dumnezeu te mântuiască,
Sfântă și Bună Vestire.
Mama stirpelor – o sută.
Ochii-ți par arizi și goi,
Peisaje lungi, ecvestre.

*
Pruncul cântă stând la sânul
Bunei și Sfintei Vestiri.
Trei verzi sâmburi de migdale
Tremură-n glăsciorul lui.
Deja, Gabriel, pe-o scară,
Înălța la cer urcare.
Stelele din miezul nopții
Deveneau nemuritoare.

Ion Pillat - Iosif Teslarul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Ea îl privea cum mânuia rindeaua
Pe blăni de brad. Cioplit și el în lemn,
Nu bănuia teslarul că în greaua
Penumbră-a candelii cu undelemn,
Maria sta păzind întruchiparea
Lui Dumnezeu în trupul ei curat.
Dar cum, mărită, flacăra în pară
Luminii-i da obrazu-adevărat,
Iosif, ștergând năuc sudoarea frunții,
A ridicat în blestem pumni semeți –
Când, iată, cu un pas ce mișcă munții,
Lăsând icoana goală pe pereți,
Un înger coborî: același – din Vestire.
Maria însă nu-l mai cunoscu.
Văzându-l, omul își veni în fire
Și se sfii și parcă pricepu.