vesmantul – Versuri.pro

Zorica Latcu - Veșmântul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Veșmântul.
În drumul plin de sânge și noroi,
Ți-am auzit, Stăpâne, pașii moi.
Ca raza coborâtă din senin,
Pluteai ușor, cu mlădieri de crin.
În jurul Tău, mulțime de norod,
Te pângărea cu sânge și cu glod.
Și cum mergeam în urma Ta mereu,
Stropi și-asupra mea cu lutul greu.
Ci când norodul, Doamne, Te-a lăsat,
Întreg veșmântul alb Ți-era pătat.
Aș fi căzut cu sufletul învins,
Ci-n mila Ta o mână mi-ai întins.
Genuni adânci, ca-n vis s-au luminat.
Atunci privii veșmântul întinat,
Ca-n inul alb vedeam cum înflorea
Din fiecare pată câte-o stea.

Eugen Jebeleanu - Veșmântul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Sunt cel care-ți invidiază
pământul
sub care stai,
căci ți l-ai așternut pe tine
furându-mi-l, călcând în vârful degetelor
(precum umblai când îmi păzeai de larmă
somnul);
tu nu mi-ai dat răgaz
nici să-ntorc capul
Și mi-ai furat pământul
sub care trebuia eu să m-aștern.
Nu ți se potrivește, în zadar.
E prea mult și prea greu
Și, totuși, l-ai îmbrăcat.
Și nici n-ai mai întors capul
să te privești în oglindă.

William Butler Yeats - Veșmântul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Din cântec mi-am cusut veșmânt
Înfrumusețat cu fine broderii
Descrise-n vechile mitologii
Din barbă până-n călcâi;
Smintiții însă mi l-au luat
L-au îmbrăcat în văzul lumii
De parc-ar fi fost brodat de ei.
Cântec bun, lasă-l să fie-al lor,
E mult mai bărbătește așa
Să cutreieri lumea despuiat.