versuri vechi – Versuri.pro

Dosoftei - Stihuri în Stema Moldovei

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Capul cel de bour a hiară vestită,
Sămnează putere țării nesmintită.
Pre cât îi de mare hiara și buiacă,
Coarnele-i pășune la pământ își pleacă.
De pre chip se vede bourul ce-i place
C-ar vrea-n toată vremea să stea țara-n pace.
Domnul Duca vodă de la Hs. are
agiutoriu pre stemă și ferință tare,
Vinstita cruce și-n ceas de năvală
a lui Hs. maică îi da sprijineală.

Dosoftei - Acrostihul Sibilin

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Iuditii fuerit cum signum terra madebit
Al giudețului sămnul fi-va, când pământul va asuda
E coelo veniet princeps per secula futurus
Din ceriu veni-va domnitoriul prin veacii ce va să vie
Scilicet ut carnem presens et iudicet orbem
Pentru ca trupul de față și să giudece lumea
Omnis homo hunc fidusque deum, in dividusque videbit
Tot omul pre-acesta creștin domn, și cel urât vedea-va
Una cum sanctis excelsum fine sub aevi
Împreună cu svinții prenaltul în sfârșit supt veacul
Sede sedens animas censebit corpora et ipsa.
N-scaun ședzând, sufletele va-ntreba și trupure înse.
Hersos erit mundus spinas ferit undique tellis
Țelini-s-a lumea și spini creaște-vor pre tot pământul
Reitiens simulacra homines, et munera ditis.
Lepădând idoli-omeni și darurile bogaților,
Inquirens portas infriget carceris atri
Cercând porțile, zdrobi-va a temniței iadului
Sic et enim cunctae venit lux libera carni
Așea și dară a tot va veni lumină slobodă trup
Tunc sanctis: ignis sontes aeternus aduret.
Atunci svinților focul pre vinovați veacinici va arde
Occultos actus omnes tunc quisque loquetur
Ascunsele fapte toate, atunci tot însul va spune
Sed tenebrosa Deus collustrans pectora pandet.
Ce-ntunecosele Domnul luminând, piepturi va deșchide.
Threnus erit cunctis et stridor dentis adesi
Jeale fi-va n-toți și scrâșnet dintelui ros.
Effugiet solis iubar, astrorumque horae
Fugi-va sorelui radza și a stealelor șireaguri.
Omne poli lumen solvetur et aurea luna
A tot ceriu lucă s-a rumpe și acea de aur lună.
Valles extollet, collesque avertice perdet
Văile nălța-va, dealuri de vârv gios le-a răsipi-le.
Usquam nec celsum mortalibus, aut grave quis quam.
Nici-au mai fost nalt mortacilor sau greu ceva ca aceasta
Inde aequi montes campis hinc cerula ponti
Dincoace tocma munți cu șesuri, dincolea apele mării
Omne ratis spernem onus, hiscte fulmine tellis.
Tot a corabie or lepăda tar, va căsca cu fulger pământul
Sic fontes simul arescent et fluminis alvei.
Așea fântâni cu tot vor săca ș-a pârăului matce.
Stridula tum quaerulium sonitum tuba fundet Olimbo,
Zbierătoriu atunce groznic sunet bucinul va da din ceriu
Orbis grande malum rugiens et damna futura
Lumii năvarnic rău rugind și osânde fiitore
Tartareum que Chaos monstrabit terra de hiscens
Ș-a Tartarului prăpaste va ivi pământul căscând.
Et venient omnes reges, domini ante tribunal.
Și veni-vor toțâi craii la Domnul nainte n-giudeț.
Refluent e coelo tunc sulfuris amnis et ignis
Va cura din ceriu atunci de iarbă pucioasă pârău și de foc.
Sic cunctorum hominum fient manifesta sepulchra
Așea tuturora oameni vor fi deșchise mormânturi.
Tunc lignum fidis erit ex optabile cornu.
Atunce lemnul svinților fi-va foarte dorit cornu
Atque piorum vita hominum nocumenta que mundi
Ș-a bunilor viață oameni și supărările lumii
Undis lustrabunt bis seno in fonte vocatos
Cu apele limpedzî-vor într-a 12 fântâni pre chemaț.
Rex pastoris erit nobis et ferrea virga
Crai a păstoriu fi-ne-va noă și de her vargă.
Omnipotens deus est proescriptus versibus istis
Totputearnic Dumnedzău iaste scrisul cu verșuri-aceastea
Servator nostro aeternus rex passus amore
Spăsâtoriu pentr-a nostru veacinic crai ce-au pățât liubov.
Și aceasta-i Sivila Eritreea, carea însăș pre sine a șeasea după potop rudenie au trăit ș-au fost popă lui Apolon. Și cu dumnedzăiască însuflare au prorocit cu verșuri, la-ncepătură având tot verșul careleș câte una de-aceaste slove pre rând, precum și le-am scris pre marginea verșurilor, carele dzâc așea: Iisus Hristos, Theou nios. Sotir. Stavros, adecă Iisus Hristos, a lui Dumnedzău, fiiu, Spăsâtoriu. Cruce. Fost-au în dzâlele lui Ghedeon Sivila Eritreea Erofili aceasta. Și era mai cinsteșe de alalte sivile. Când Ghedeon au mântuit pre izraeliteani de Amalic. De-aceasta scrie Apolodorus Eritreanul să-i fie dintr-un oraș adecă din Eritru. Scris-au de Troada că să va strica. Și de alte monarhii. Să purta în port călugăresc și purta în cap cămălaucă. Era miadză vârstă. Mâhnită la față. Sabie goală a mână. Măr rătund supt picioare, cu stele, în chip de ceriu.
Scris-au ș-aceasta de domnul Hristos:
În ultima aetate humiliabitur proles divina, et puellari officio educabitur.
În veacul cel de-apoi să va smeri plodul lui Dumnedzău și cu pruncească slujbă să va scoate.
Iungebitur humanitati deitas iacebit in feno agnus deus et homo, eligit quisibi ex piscatoribus electis numerum duodecinarium.
Smeritul Dosoftei, mitropolitul Suceavschii.
1683

Tristan Tzara - Cântec Vechi

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Lângă mare am făcut cântarea asta
Ascultați să i-o spuneți dacă o s-o întâlniți
E înaltă, are ochi buni și liniștiți
Și e blondă cum e iarba ce-a simțit fiorul coasei
O, te-ai dus, te-ai dus iubito într-o iarnă după masă
Și mi-e inima o floare ofilită
O hârtie – poezie veche și demult mototolită
Și-aruncată în cutie sau sub masă
Tu ai vrut Marie să-ți legi o frânghie de gât
Fiindcă mama ta te-a iubit
În haine de Duminică dansul a venit
Și ți-a șters de pe florile obrazului plânsul.
– Luna e roșie Marie, noaptea cum să fie – cenușie
Vino cu mine la moșie
O să-ți plângi întâi durerea toată, nesupărată
Într-o odaie veche și întunecoasă, într-o odaie liniștită și curată.
Unde să te poți dezbrăca în pielea goală
Ca să dai suferinței dezmierdări
Poate o să vrei cărți cu poezie pentru uitări
Sau păpușa cu leagăn și îngrijiri de boală.
O să ne plimbăm în sanie pe câmpia înzăpezită
Și o să mă joc cu inima ta de pisică
Primăvara o să invităm prieteni la moșie
Și o să petrecem în bucurie.
(Pădurea Gârceni, 1913)

Grigore Alexandrescu - D-nei M.C.

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Mariei Cantacuzino.
În albumul dumitale,
Doamna mea, dorind a scrie,
Nu putui găsi culoare
Nici omagiuri a descrie
Frumusețea-ncântătoare,
Grațiile zâmbitoare.
Acel sirit cultivat,
Ce adesea-n convorbire
M-a pătruns de mulțumire
Și-n Edem m-a transportat.
P-al tău nobil, bun consoarte
Îl iubesc ca pe un frate.
Căci amic bun l-am aflat:
Și la amândoi unire
Vă urez și fericire
Trăi plăcut și-ndelungat.

Eugenio Montale - Versuri Vechi

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Îmi amintesc un future intrat
prin geamurile-ntredeschise-n seara
ce fumega pe dealul strâns, spălat
de-o mânioasă trecere de spume.
Aeru-ntreg de-amurg se mișca într-o surdă
clipire în apus a dungii care
desparte apa de pământ: și punctul palid
al farului ce pâlpâia pe stânca
insulei Tino, azurie, de trei ori
se dilată și stinse-ntr-un alt aur.
Mama mi-era, atunci, șezând alături,
lângă masa plină cu cărți de joc
deodată ridicate câte două,
corturi pitice pentru soldățeii
nepoților ce-s alungați de somn.
Se dezlipea impetuos de sus
un nor de aer înghețat, turna
pe-al Cornigliei cuib ruginiu.
Se-ntunecă apoi deplin, din mare
un bubuit stăruitor și jos
venea ca un concert prelung; și-umflarea
unei palori undind peste hățișul
tuns al pitosforilor. Iar în strâmtul
gol al odăii mele, unde lampa
prin rărita fucsie tremura,
pătrunse-un future, la abajur
ajunse și mărgelele pestrițe,
ce aruncau pe zid reflexe-umbrite,
ca frizele, egale, le izbi
și se văzu pe varul din pereți
un mișcător mănunchi de sârme fine.
Era o groaznică insect, având
cioc ascuțit, ochi parcă înveliți
în roșă fotodferă, și o țeastă
de om pe spate; și scotea – de-o mână
voia să-l prindă – aspru șuierat
ce te-ngheța.
Surd se izbi de multe ori în masă,
și-n geamurile-acum de vânt închise,
și singur își găsi un drum spre aer,
în beznă se pierdu apoi. Din portul
Vernazza, ștearsă uneori, venea
lumina de nălțarea undelor
rămase nevăzute-n noaptea neagră.
Se-ntoarse fluturele-apoi din nou
în cochilia lămpii, cobori
pe ziarele închise, dărâmă
zburând nebun și cărțile –
se duse
pe veci cu lucrurile ce se-nchid în cerc
sigur ca ziua, și-amintirea noastră
le crește-n sine, vii doar ele dintr-o
viață dispărută sub pământ;
cu chipurile familiar, azi risipite
de-o altă supărare, nu de somn;
cu zidul vechi, cu țărmul, cu tartana
care-mbarca
trunchiuri de pin, la mal, în toată luna,
cu dâra-unui torent care coboară
încă spre mare și își sapă drumul.

Alexei Mateevici - Dorul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Spuneți, spuneți, blânde stele,
Focul lacrimilor mele,
Spuneți voi, privighetori,
Și voi, frumuseți de flori.
Numai voi-n această lume
Știți al meu necaz și nume,
Numai voi ați plâns și eu
Taina sufletului meu.
Drăgulița primăvară
A sosit voioasă-n țară,
Mi-a adus ea mândrul soare
Ș-un sân plin de lăcrimioare,
Mi-a adus o luna plină,
Ca s-o scald eu în lumină.
Lunca râde și-nverzește,
Doru-n suflet se trezește.
Izvorul curge în vale,
Aducându-mi dor de cale.
Dați-mi, dați-mi aripioare,
Să mă duc în depărtare,
Peste munți și peste mare.
Dați-mi aripi sprintenele,
C-aud glas de turturele.
Duce-m-aș și tot m-aș duce,
Dor să nu mă mai apuce.
Duce-m-aș în cale lungă,
Dor să nu mă mai ajungă.
Bate luna printre nouri,
Stelele în cer lucesc,
Inima îmi plânge-n mine
De necazul țărănesc.
Cules de Al. M.
4 februarie 1907

Aleksandr Blok - Speranțele Nu-Mi Par Deșarte

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Speranțele nu-mi par deșarte,
Tu pașii ți-i încetinești.
Dar ard prin ploapele lăsate
Cuvintele: ”Dușman îmi ești”.
Doar să mă-aprind – și-atunci aproape
De adevăr voi fi nespus,
Sau vise vechi tot trec prin noapte
Și eu ard jos, și tu arzi sus.
Da, în uitarea salvatoare,
Un zâmbet răsărind sprințar.
Și mâine, -n noua deprimare
Un gând spre marșul nupțial.