vechi prieteni – Versuri.pro

Du Fu - Cântec Prezentat Lui Wei Ba, Un Domn Ieșit la Pensie

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Viața nu-i făcută pentru întâlniri;
ne deplasăm asemenea stelelor la margini opuse de cer.
Deci, ce fel de noapte este noaptea asta
când împărțim lumina aceleiași lămpi?
Tinerețea – cât a durat?
Amândoi, de-acum cu capetele sure,
întrebăm despre vechi prieteni – jumătate deja duhuri;
țipete de neîncredere lovesc în inimi.
Cine ar fi crezut? – după douăzeci de ani
intru iarăși în casa ta.
Nu erai căsătorit când ne-am despărțit;
acum, deodată, un lung rând de băieți și de fete
întâmpină veseli pe prietenul tatălui lor,
întrebându-l în ce locuri a fost.
Înainte să fi terminat de răspuns,
ai trimis băieții să pregătească vinul și mâncarea,
ceapa verde tăiată în noaptea neagră,
orez proaspăt gătit, amestecat cu mei galben.
Întâlnirile au devenit rare, ai spus tu,
vinul a curs până am golit zece cupe!
În noaptea asta, zece cupe nu mă pot îmbăta;
iubirea ta neclintită mă înduioșează acum.
Mâine dealurile și drumurile ne vor despărți,
întreaga lume largă se va așeza iarăși între noi.

Johann Wolfgang Von Goethe - Cinstește-L Pe-Un Străin

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Cinstește-l pe-un străin, de-ți dă binețe,
De parcă el ți-ar fi un vechi prieten;
Vorbiți puțin, vă spuneți: „mergi cu bine”,
Tot către răsărit, el spre apus;
Când iar vă veți încrucișa pe drumuri,
După mulți ani, striga-veți bucuroși:
„Noroc! ” – „Noroc! ”, parcă n-ați fi trecut
Voi peste mări și țări, și-augustul soare
De-atâtea ori nu s-ar fi fost rotit.
Dar e-un câștig să spui: „Noroc! ” – „Noroc! ”
Te leagă iar încrederea cea veche,
Și-i prețios salutul cel dintâi.
Salută-l, deci, pe cel ce te salută.

Alfred De Musset - Domnului Victor Hugo

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Iubim atâtea lucruri pe lumea asta, doară
Ca să-nțelegem bine ce prețuim din plin:
Joc, ocean, cofeturi, un firmament senin,
Femei, sau cai, sau lauri, sau roze bunăoară.
Călcăm pe flori firave, ce-abia prind să răsară,
Și plângem, și cuvinte de bun rămas rostim.
Cu timpul, ne dăm seama și noi că-mbătrânim
Când clocotul se duce din inima hoinară.
Din toate-aceste bunuri, ce nu spun lucru mare,
De preț e numai unul; un vechi amic, se pare.
Te cerți și fugi de dânsul; când însă, cumințiți,
Ne întâlnim, surâdem, și două mâini se-ndeamnă,
Gândindu-se că-n timpuri mergeam nedespărțiți,
Că sufletul nu-i veșnic și „ieri” un „mâine”-nseamnă.