vânătorul – Versuri.pro

Dumitrescu Ovidiu - Scufița Roșie

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Sunt Scufița Roșie,
Veselă fetiță
Și-am plecat c-un coșuleț
Pân’ la bunicuța,
La căsuța din pădure
Să-i duc bucate bune.
Mama mea m-a învățat
Din drum să nu m-abat,
Însă eu n-am ascultat} bis
Și știți ce s-a întâmplat}.
Știți bine ce-am pățit
Când lupul m-a-ntâlnit,
Cu vorbe dulci m-a-amăgit} bis
Și rău m-a pedepsit.
Deși am fost politicoasă,
El totuși m-a mâncat,
C-am fost drăguță și gustoasă,
Să strig n-am apucat.
Noroc cu bunul vânător
Ce trecea prin pădure,
El repede l-a împușcat
Și viața mi-a salvat!

Divertis - Adversarii (50 Cent - In Da Club)

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Refren:
Scufița Roșie o porție târziu
Căci astfel bunicuța mea mă va iubi
Și dacă lupul m-ar încolți
Bunica mea l-ar face cât ai clipi
Când ea la pensie va ieși
În locul ei vânătorul va veni
Și când va scoate ouale mii
Atunci ce mai să facă adversarii.
Așa că lupule stai și-o lasă-ne în pace
Nu vezi că prietenii tăi jos în șoindaje zace
Tu crezi că dacă pui în pădure nițeluș asfalt
Crezi că te face mai tare, mai bazat
Păi nu vine vânător cel mai tare din sat
Și strânge la?? gata financiar
De nu mai pui tu nici asfalt, nici becuri pe stradă
Noroc că ai chelie și poate omul să te vadă
Păi în fața vânătorului ce șanse mai ai?
Tu n-ai văzut că la copaci e regele Mihai
Păi nu vezi popularitatea lui cum suie
Că i-a dat țării NATO și o să-i de-a și UE.
Refren..

Ryu - Scufița Roșie

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Doi-zece!
A fost odată ca niciodată
O scufiță pe cap la o fetiță vagaboandă.
Fetița, ca și alte fetițe,
Își căuta pește
C-auzise că-i îndeplinește
Trei dorințe.
Toată ziua vegeta cuminte,
Stătea călare pe telefon și visa să se mărite,
Da-ntr-o zi mama-i spuse prințesei adormite:
„Scoal’, fă, și du-te la m**a mare cu merinde! ”
Și-a mers năucă-n călduri
Până-a ajuns la marginea unei păduri,
Da-n pădurea-ntunecată
Era lupu’, tată,
Care chiar își dorea să aibă o fată
Și-n scopu’ ăsta furase bani de la taica,
Își făcuse freză „jamaica”,
Da’ el tot arăta ca un p*****r, la naiba!
Și cu grai ca de juni,
Se gândi s-o impresioneze
Cu ce-nvățase în trei luni de căpșuni:
„Ciao, bambina,
Agripina, ragazza!
Hai, mangiamo la Plaza,
Sorbire Lavazza”
Scufiței ca unei domnișoare i se-nroși fața,
Da’ se vedea că-i crăcănată ca rața,
Atât de sexy îi stătea pe gene mătreața,
C-ar fi pupat-o lupu’, da-l irita cu mustața.
Însă chipu’ nu omorî clipa,
Că lupu’ voia, de fapt, să-i halească bunica.
Luă efortu’ pro bono,
O salută cu „buongiorno”
Și plecă spre bunica p***o.
Fericit că urma să devină bărbat,
Lupu’ porni cu mersu’ legănat,
Înainta cu pas adăugat,
Apoi galopa de parcă mâna caii cu aricii,
Astfel într-o clipită sosi la ușa bunicii
Și când să bată – tup, tup!
Exact în secunda aia bunica vorbea de lup,
Și cât ai zice pește
Se năpusti asupra ei și-o devoră mișelește,
Însă nu se sătură c-un trup,
Că lupu’ avea în el o foameee… de lup!
Fără să-și bage prea mult creieru-n ședință,
Se hotărî s-o aștepte și pe scufiță.
Și cum aștepta liniștit în tindă,
Deodată îi apăru în față o oglindă
Și se gândi că n-ar fi OK s-apară ca un zombie,
Așa că se travesti-n bunică, la fel ca Naomi.
Da’ nici nu isprăvi urcatul de scări,
Că scufița sesiză schimbări
Și-l luă la-ntrebări:
„Bunico, de ce ai ochii așa mari?
Ha? Ha? Zi! Zi!
Da’ dinții… De ce ai dinții așa mari?
Ha? Ha? Zi! Zi!
Și de ce ai urechile așa mari? ”
Însă lupu’ n-a mai rezistat
Și s-a demascat
Când i-a răspuns: „B***h, shut the f**k up! ”
O hali imediat
Ș-ar fi rămas în burta lupului un veac,
Noroc că pe acolo trecea un vânător,
Mă-nțelegi – pac, pac!
Un bun de băgat la zdup
Venise să-l taie pe săracu’ lup,
În schimb, vânătoru’ era bogat,
Fura de la stat
Ș-ajunsese chiar bazat-bazat –
Făcea afaceri cu pământ,
Pune-i-l-aș pe tot la cap.
Da’ meseria și-o respecta omu’,
Tăia-n carne vie ca doctoru’ Ciomu.
Cu suflet înduioșat
Ș-un cuțit zimțat
Pe femei le eliberă imediat,
Însă văzându-și bunica plină de sânge,
Scufița a făcut infarct.
Plin de remușcări,
Vânătoru’ și-a tras un glonte-n cap,
Lupu’ era tranșat…
Astfel vânătoru’, lupu’ și scufița
Au mers în lumea celor drepți,
Iar bunica a trăit fericită
Pân’ la adânci bătrâneți.
Dar cum bunica deja era la adânci bătrâneți….
Tati, tati, tati!
Îmi mai povestești?
Nu, nu, nu, nu, nu, nu,
Nu-ți mai povestesc.

Atila - Vânătorul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Nu mai vreau să simt nimic,
Nu mai vreau să ştiu nimic,
Nici măcar ce anotimp e,
Nu mai simt, nu mai vreau, nu mai simt.
Zici că m-am prăbuşit deodată,
Forţa-n forma: realitate memorată,
Cine sunt eu? Eu sunt omu’, eu sunt leu’,
Vânătoru’ din savana, vreau şi carnea şi trofeu’.
Pentru cine? Cum să-mi demonstrez eu mie?!
Existenţa din hârtie peste care zeul scrie,
Conştiinţă din peniţă, curge viaţa asta-nchisă
Doar în ochii spectatorului cu poziţie fixă.
Asta-i totu’? Nu ştiu sigur dacă-i totu’, frate,
Fiindcă simt că vin de-acolo, unde toate-s adunate.
Dimineaţă când mă scol, trebuie să intru-n rol,
Multe uşi cu multe nume pe un singur coridor.
E spaţiu’, timpu’, liberu’ arbitru,
Parcă văd o conexiune, parcă, parcă infinitu’
Mă trage către el în farfuria zburătoare,
Să-mi arate că departe-i mai aproape decât pare.
Mai aproape ca sărutu’ când ai buzele-ngheţate
Şi frisoane şi ţi-e frică că o să se-ntoarcă toate,
Alea, celelalte, da’ să ştii că-s lângă tine,
Cât timp mă priveşti în faţă, n-are cum să se termine.
Nu pleca! Nu pleca, c-o să dispar!
Oamenii-s fantome, acum mi-e atât de clar.
Sunt umbre, urme, sunt scrisori lăsate,
Rugăciuni neauzite; Doamne, câtă noapte!.
Câtă linişte de fapt şi câte glasuri ar fi fost,
De n-aş fi atât de surd, aş putea să te cunosc.
Las’ că ne cunoaştem noi cumva din altă parte,
Somnu’ zeului ce naşte ce numim noi realitate.
Realitate? Date şi concluzii,
Schimbătoare macarale ce clădesc mereu iluzii,
Ca o inimă naivă sau o inimă ce ştie
Că aşteptarea are sens doar în lumină târzie.
Când se lasă orizontu’ mai pe spate,
Arcuind focul cel roşu, vânătoru’ trage-n noapte,
Lăsând urme ca de ruj pe obrazu-ntunecat,
Senzaţia-i poezie în limbaju’ memorat
De piele şi de oase, terminaţiile nervoase
Aprinse ca felinare pe străzile-ntunecoase.
Şi văd fulgii în lumină, fiecare-n forma lui
În oglinda îngheţată: văd geometria omului.
Oglindă, Oglinjoară. m-au făcut băieţii iară
De prea multe certitudini, e natura ce repară
Omul ca pe-un lego, dar din semne de-ntrebare.
Dându-i peste nas şi ego că nu-nvaţă, de nu-l doare,
Doare lumea, doare mersul ăsta greu
Prin zăpada care taie multe linii de troleu,
Multe inimi drept trofeu, dar vânătoru’ vede
Că savana lui e mică şi-ntre toate se cam pierde
Ca fise la ruletă, ca visele-ntr-o rulotă.
Pe o plajă doar cu tine, ca poeţii în bancnotă,
Ca pomeţii între farduri, Polonia între pacturi,
Demone cu zâmbet roşu, oare, când o să te saturi?
Lasă-mă să fiu, cât de mult pot eu să fiu,
Privitoru’ către stele ce le-atinge-ntr-un târziu,
Împăratu’ cel albastru ca oceanu-ntunecat
Care scrie din adâncuri despre toate care ard.