un hoit

O, suflete, amintește-ți priveliștea murdarăCe-atât de mult cândva ne-a umilitÎn dimineața-aceea cu molcom cer de vară;Un hoit scârbos pe un prundis zvârlit.Își desfăcea, asemenea unei femei obscene,Picioarele și, puhav de venin,Nepăsător și cinic, își deschidea aleneRânjitul pântec de miasme plin.Putreziciunea asta se răsfăța la soareCare-o cocea adânc și liniștit,Vrând parcă să întoarcă Naturii creatoareTot ce-adunase … Citește mai mult