Grigore Vieru - Trist Poem Despre Umanizarea Pustiului

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Lui Arcadie Suceveanu.
Cu nașterea zilei
Sângele mi-am unit,
Cu viața cea hăituită
A cuvintelor noastre.
Veni-va o zi
Când pustiul din voi
Va chema ajutorul poeților,
Iar ei
Vor fi murit demult.
Doamne,
cât cer trebuie,
cât sânge, câtă jertfire
Pentru umanizarea
Pustiului!

Ion Barbu - Umanizare

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Umanizare.
Castelul tău de gheață l-am cunoscut gândire:
Sub tristele-i arcade mult timp am rătăcit,
De noi răsfrângeri dornic, dar nicio oglindire,
În stinsele cristale ce-ascunzi, nu mi-a vorbit.
Am părăsit în urmă grandoarea ta polară
Și-am mers, și-am mers spre caldul pământ de miazăzi,
Și sub un pilc de arbori stufoși, în fapt de seară,
Cărarea mea, surprinsă de umbră, se opri.
Sub acel pilc de arbori sălbateci, în amurg,
Mi-ai apărut – sub chipuri necunoscute mie,
Cum nu erai acolo, în frigurosul burg,
Tu, muzica a formei în zbor, Euritmie!.
Sub înfloritiții arbori, sub ochiul meu uimit,
Te-ai resorbit în sunet, în linie, culoare,
Te-ai revărsat în lucruri, cum în eternul mit
Se revarsă divinul în luturi pieritoare.
O, cum întregul suflet, al meu, ar fi voit
Cu cercul undei tale prelungi să se dilate,
Să spintece văzduhul și – larg și înmiit –
Să simtă că vibrează în lumi nenumărate..
Și-n acel fapt de seară, uitându-mă spre Nord,
În ceasul când penumbra la orizont descrește
Iar seara întârzie un somnolent acord,
Mi s-a părut că domul de gheață se topește.

umanizare – Versuri.pro

Grigore Vieru - Trist Poem Despre Umanizarea Pustiului

Ion Barbu - Umanizare