ultima scrisoare – Versuri.pro

Dimitrie Anghel - Ultima Scrisoare

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

E ultima scrisoare
Ce-ți mai trimit acum
Și poate cea din urmă
Când tot ne mai grăim.
Străini părea-vom mâine
De-o fi să ne întâlnim.
Tu cu privire rece
Iar eu plângând pe-un drum.
Și lacrămile mele
Vor picura-n zadar
Arzând mistuitoare
Pe tristele-mi cărări,
Căci tu, sub alte ceruri,
Uita-vei că slujirăm
Aceluiași altar.
Și așa uitat de tine,
Din cugetul tău șters,
Tăcut m-afund în neguri
Și în adâncuri de abis.
Tu pleci înspre lumina
Unui eteric vis
Luându-mi cu iubirea
Și cel din urmă vers.

Sumaton feat Oana - Ultima Scrisoare

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Refren:
Oana:
Timpul trece și mi-e dor
Fără tine simt că mor
Viața parcă stă în loc
Abia aștept să te văd, crede-mă, nu mai suport
x2

Sumaton:
Au trecut 6 luni sau poate și mai bine
De când sunt închis aici, iar tu nu vii pe la mine
Nu, nu vii să mă vezi, crezi că am uitat de tine?
Cred că tu nu știi ce crezi și pierzi
Un suflet care te-alină când ți-era greu
Care te strângea în brațe când plângeai noaptea mereu, adică eu
La pieptul meu și te-alinam cu vorbe dulci, te consolam
Cu mângâieri te imploram să nu mai plângi atunci
Aveai probleme, îmi amintesc bine și acum
Când fugeai noaptea de-acasă și-mi ziceai plângând pe drum:
„Tata-i nebun, iar face scandal, e mort de beat, mama zace-ntinsă-n pat
Iar eu, Marius, m-am săturat, m-am complexat”
Te-am consolat, ți-am fost aproape
Însă eu când am căzut tu ce-ai făcut? M-ai dat deoparte, poate
Ai să-nțelegi într-o bună zi
Că tot ce-a fost între noi doi sunt anii care mai târziu ne vor uni…

Refren:
Oana:
Timpul trece și mi-e dor
Fără tine simt că mor
Viața parcă stă în loc
Abia aștept să te văd, crede-mă, nu mai suport
x2

Sumaton:
Afara plouă, aici e frig, mie mi-e greu
Când mă gândesc la tine și îmi amintesc mereu
De prima clipă când m-ai sărutat, de prima noapte când faceam prostii în pat
Și mi-ai jurat pentru prima dată că orice s-ar întâmpla
Nimeni n-o să ne despartă, că vei fi numai a mea
Iar eu, numai al tău, însă nu a fost așa
Acum eu sunt la bulău
Iar tu în sufletul meu și plâng mereu
Fiindcă nu te pot vedea
Fiindcă lumea rea de-afară îmi zice c-ai pe altcineva
De asta n-ai venit la mine să mă vezi măcar un pic
Să-mi dai un pupic cât de mic, nu-i nimic, mami, ascultă ce-ți zic
Timpul trece parcă zboară, viața merge înainte
Iar tu ai dat-o în bară, ies afară
Și vom vorbi noi mai târziu
P.S: E ultima scrisoare pe care ți-o scriu…

Refren:
Oana:
Timpul trece și mi-e dor
Fără tine simt că mor
Viața parcă stă în loc
Abia aștept să te văd, crede-mă, nu mai suport
x2

Mihai Beniuc - Ultima Scrisoare

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Sfârşitul a venit fără de veste.
Eşti fericită? Văd că porţi inel.
Am înţeles. Voi trage dungă peste
Nădejdea inutilă. Fă la fel.
Nici un cuvânt. Nu-mi spune că-i o formă,
Cunosc însemnătatea ei deplin.
Ştiu, voi aveţi în viaţă altă normă,
Eu însă-n faţa normei nu mă-nchin.
Nu te mai cânt în versuri niciodată,
În drumul tău mai mult nu am să ies,
Nu-ţi fac reproşuri, nu eşti vinovată
Şi n-am să spun că nu m-ai înţeles.
A fost desigur numai o greşeală,
Putea să fie mult, nimic n-a fost.
În veşnicia mea de plictiseală
Tot nu-mi închipui că puneai un rost.
Şi totuşi, totuşi, câteva atingeri
Au fost de-ajuns să-mi deie ameţeli.
Vedeam văzduhul fluturând de îngeri,
Lumină-n seara mea de îndoieli.
Când degete de Midas am pus magic
Pe fragedă fiinţa ta de lut,
Suna în mine murmurul pelagic
Al sfintelor creaţii de-nceput.
Vedeam cum peste vremuri se înalţă
Statuia ta de aur greu, masiv,
Cum serioase veacuri se descalţă
Şi-ngenuncheate rânduri submisiv
La soclul tău dumnezeisc aşteaptă
Să le întinzi un zâmbet liniştit
Spre sărutare adorata dreaptă,
‘Nainte de-a se şterge-n infinit.
O, de-am fi stat alături doar o oră,
Ai fi rămas în auriul vis
Ca o eternă, roză auroră
De nenţeles, de nedescris.
Ireversibil s-a-ncheiat povestea
Şi nici nu ştiu de ai să mai citeşti
Din întâmplare rândurile-acestea
În care-aş vrea să fii ce nu mai eşti.
N-am să strivesc eu visul sub picioare,
N-am să pătez cu vorbe ce mi-i drag.
Aş fi putut să spun: „Eşti ca oricare..”
Dar nu vreau în noroaie să mă bag.
De-ar fi mocirla-n jurul tău cât hăul,
Tu vei rămâne nufărul de nea
Ce-l oglindeşte beat de pofte tăul,
Ce-l ţine candid amintirea mea.
Vei fi acolo veşnic ne-ntinată,
Te voi iubi mereu fără cuvânt,
Şi lumea n-o să ştie niciodată
De ce nu pot mai mult femei să cânt.
Acolo, sub lumină de mister,
Scăldată-n apa visurilor lină,
Vei sta iubită ca-ntr-un colţ de cer
O stea de seară blânda şi senină.
Şi când viaţa va fi rea cu tine,
Când au sa te împroaşte cu noroi,
Tu fugi în lumea visului la mine,
Vom fi atuncea singuri amândoi.
Cu lacrimi voi spăla eu orice pată,
Cu versuri nemaiscrise te mângâi.
În dulcea lor cadenţă legănată,
Te vei simţi ca-n visul tău dintai.
Iar de va fi (cum simt mereu de-o vreme)
Să plec de-aicea de la voi curând,
Când glasul tău vreodat-o să mă cheme,
Voi reveni la tine din mormânt.
Şi dac-ar fi să nu se poată trece
Pe veci pecetluitele hotare
M-aş zbate-ngrozitor în ţărna rece,
Plângând în noaptea mare, tot mai mare.

Coruptu - Ultima Scrisoare

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

A trecut o zi, două sau poate zece
N-apare nicio rază… e tot mai rece,
Și nu că-i dureros, dar e sâcâitor
Îmi aduc aminte de multe și mi-e dor
Afara plouă… și tot ce simt scriu
E tot ce mi-a rămas, deja e prea târziu
„Nu pot, chiar nu mai pot
Nu te mai iubesc, cred că asta a fost tot!”
Aud și-n somn cuvintele astea care mi le-ai zis
Și vreau să scap de ele, că-mi apar în vis
Vreau să scap de tine, e cam aceeași treabă
Să fiu liber, ca un călător pe apă
Ți-am arătat dragoste, tu n-ai apreciat
Mi-ai arătat indiferență și-a fost de căcat
Știi tu, aici apare semnul de întrebare
Îți mulțumesc, acum știu că indiferența doare
Îți mulțumesc, acum știu că tre’ să fiu tare
Și strâng din dinți oricât ar fi durerea de mare
Nu plâng, am învățat că băieții mari nu plâng
Am învățat că orice sfârșit are un început
Un drum lung pe care închid ochii și plec
Închid ochii, și da, poate că am un regret
Dar ce contează acum? sincer nimic…
Defapt… lasă. nimic.
Uită ce am vrut să zic, oricum ești departe,
Oricum mi-a murit speranța că te întorci la noapte
Parfumul tău nu-l mai simt de mult
Pașii tăi în casa mea nu îi mai aud
Poza ta din ramă, nu îmi mai vorbește
Gura ta nu-mi spune că mă mai iubește
Te rog, gândește-te puțin, zici că-i o poveste
În care eu… nu știu dacă pot să trec peste
Am scris o carte… amândoi
Și-am scris în total 170 de foi
Te-ai enervat și-ai început să o faci bucăți
Ai început să îmi repeți că nu mai poți
Am vrut să aibă un final și-am început să scriu
„El s-a întors și fata a zis că-i prea târziu
A plecat cu lacrimi pe față
jurând că va începe o nouă viață”
Dar vezi, personajele suntem noi, fată
Foile sunt zilele ce-au fost odată
Finalul îl știi prea bine, nu ți-l mai explic
Și cred că ar fi timpul să pun scrisoarea-n plic
Îmi trag pe cap gluga și plec liniștit
Calc cimentul jegos, mă îndrept spre un nou sfârșit…

Teasta - Ultima Scrisoare

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Refren
Închid ochii înlăcrimați
Și dau uitării acelor dați
Când te priveam sub clar de lună
Și îți juram iubire veșnică
Și îți sărut buzele acum
Doar cu gândul
Doar cu gândul.
Închid ochii înlăcrimați
Și dau uitării acelor dați
Când te priveam sub clar de lună
Și îți juram iubire veșnică
Și îți sărut buzele acum
Doar cu gândul
Doar cu gândul.

Strofa I
Hei, adu-ți aminte, nu-ți mai minți sufletul
Spune-ți rostite
Cuvinte ce șterg zâmbetul
Impresionează-ți faptele prin gesturi care
Și nu-ți mai spune-n sinea ta
„Fără iubirea ta nu am scăpare”
Te doare, știu
Și pe mine tot la fel
Când ai rupt poza
În care te îmbrățișam modern, etern
„Eu te iubesc”
Un fals ce-l aruncai
Și-n minte imprimat
Am doar momentele ce le trăiam
Ne spuneam împreună vom lupta
Juram „Vei avea mereu iubirea mea”
Speram ca doar în doi va continua
Dar totul s-a destrămat
„Adio, iubirea mea”.

Rappa - Ultima Scrisoare a Unui Primitiv

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Strofa întâi:
Vă scriu din urmă cu o mie de ani cu prietenie,
Da, încă se mai scrie și chiar pe hârtie.
Noi, oamenii, credem că avem parte de tehnologie,
Dar ea ne împarte celule-n aceeași pușcărie.
Suntem interconectați, dar inconștienți de conexiune,
Suntem frați, dar fiecare e singur pe lume.
Civilizația voastră androido-androgină are motiv
Să ne numească primitivi, căci noi suntem de vină
Că Pământul a devenit un deșert și că n-ați moștenit
Formele de relief, ci doar nisip.
Omul a fost calic până a plecat,
Sunt fericit că l-ați înlocuit și că v-ați adaptat.
Noi, în copilărie, băteam mingi, la maturitate ne băteam pe religii,
Care eu e mai tare, oare care Dumnezeu e mai mare.
Nu știți cât de bine-mi pare că nu repetați aceeași eroare,
Știind că dispariția noastră nu a fost întâmplătoare.

Prerefren:
Și vă cer iertare chiar de e tardiv
Prin ultima scrisoare a unui primitiv.

Refren:
Iertați-ne că n-aveți soare, că nu vedeți culoare,
Am fost premianți la creație, dar repetenți la purtare.
Felicitări pentru adaptare, vă rog să ne iertați,
Nu merităm să ne comemorați (X2).

Strofa a doua:
Voi nu mâncați, nu beți, vă hrăniți energetic,
Nu respirați, funcționați adaptați la întuneric.
Voi nu scrieți, nu citiți, nu vorbiți, comunicați telepatic,
Puteam și noi teoretic, dar voi o faceți practic.
Noi v-am creat când am plantat memorie afectivă-n androizi
Și inteligență artificială,
Ne-a fost fatală curiozitatea,
Când vrei să te sinucizi te mai surprinzi că îți zâmbește moartea.
Treptat, oamenii înlocuiau alți oameni cu voi,
V-ați dezvoltat și tot oamenii au declanșat un război.
Nu mondial, nu ne mai luptam între nații,
Ci primul planetar și singurul între civilizații.
Nu erați o amenințare, puteam trăi în bunăstare,
Dar mințile noastre murdare exterminare vă doreau cu ardoare.
Drept urmare, explozii solare, omenirea dispare, voi rezistați,
N-ați apărut întâmplător, deci aveți grijă ce creați!

Prerefren:
Și vă cer iertare chiar de e tardiv
Prin ultima scrisoare a unui primitiv.

Pasărea Colibri - Ultima Scrisoare

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Sfârșitul a venit fără de veste.
Ești fericită? Vad că porți inel.
Am înțeles, voi trage dunga peste
Nădejdea inutilă. Fă la fel.
Nu, nici un cuvânt, nu-mi spune că-i o formă.
Cunosc însemnătatea ei deplin.
Știu, voi aveți în viață altă normă.
Eu însă-n fața normei nu mă-nchin.
Nu te mai cânt în versuri niciodată,
Mai mult în drumul tău nu am să ies.
Nu-ți fac reproșuri, nu ești vinovată
Și n-am să spun că nu m-ai înțeles.
A fost desigur, numai o greșeală.
Putea să fie mult – nimic n-a fost.
În veșnicia mea de plictiseală
Tot nu-mi închipui că puneai vreun rost.
Și totuși, totuși, câteva atingeri
Au fost de-ajuns să-mi deie amețeli.
Vedeam văzduhul fluturând de îngeri,
Lumină-n noaptea mea de îndoieli.
Când degete de Midas am pus, magic,
Pe frageda ființă-a ta de lut,
Simțeam în mine murmurul pelagic,
Al sfintelor creații de-nceput.
Vedeam cum peste vremuri se înalță
Statuia ta de aur greu, masiv,
Cum serioase veacuri se descalță
Și-ngenunchiate rânduri, submisiv,
La soclul tău dumnezeiesc așteaptă
Să le întinzi cu zâmbet liniștit
Spre sărutare adorată dreapta
‘Nainte de-a se șterge-n infinit.
O, de-am fi stat alături doar o oră,
Ai fi rămas în auriul vis
Ca o eterna, roza, aurora
De neînțeles, de nedescris.
Ireversibil s-a încheiat povestea
Și nici nu știu de ai să mai citești
Din întâmplare rândurile-acestea
În care aș vrea să fii ce nu mai ești.
N-am să strivesc eu visul sub picioare,
N-am să pitez cu vorbe ce mi-i drag.
Aș fi putut să spun:”Ești ca oricare”,
Dar nu vreau în noroaie să mă bag.
De-ar fi mocirla-n jurul tău cât haul,
Tu vei rămâne nufărul de nea
Ce-l oglindește beat de pofte taul
Ce-l ține, candid, amintirea mea.
Vei fi acolo pururi neîntinată,
Te voi iubi mereu, fără cuvânt,
Și lumea n-o să știe niciodată
De ce nu pot mai mult femei să cânt.
Acolo, sub lumina de mister,
Scaldată-n apa visurilor, lină,
Vei sta, iubita, ca-ntru-un colț de cer
O stea de seară blândă și senină.
Iar când viața va fi rea cu tine,
Când or să te împroaște cu noroi
Tu fugi în lumea visului la mine,
Vom fi acolo, singuri, amândoi.
Cu lacrimi voi spăla eu orice pată,
Cu versuri nemaiscrise te mângâi.
În dulcea lor cadență legănată
Te vei simți ca-n visul tău dintâi.
Iar de va fi, cum simt mereu de-o vreme,
Să plec de-aicea, de la voi, curând,
Când glasul tău vreodată-o să mă cheme,
Voi reveni la tine din mormânt.
Iar de va fi să nu se poată trece
Pe veci pecetluitele hotare,
M-aș zbate-ngrozitor în țărna rece,
Plângând în noaptea mare, tot mai mare

Florian Pittis feat #error# - Ultima Scrisoare

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Ultima scrisoare.
Sfârșitul a venit fără de veste
Ești fericită? Văd că porți inel
Am înțeles, voi trage dungă peste
Nădejdea inutilă. Fă la fel.
Nu, nici un cuvânt, nu-mi spune că-i o formă
Cunosc însemnătatea ei deplin
Știu, voi aveți în viață altă normă
Eu, însă-n fața normei nu mă-nchin.
Nu te mai cânt în versuri niciodată,
Mai mult în drumul tău nu am să ies
Nu-ți fac reproșuri, nu ești vinovată
Și n-am să spun că nu mai înțeleg.
A fost desigur numai o greșeală
Putea să fie mult – nimic n-a fost.
În veșnicia mea de plictiseală
Tot nu-mi închipui că puneai vreun rost.
Și totuși, totuși, câteva atingeri
Au fost de-ajuns să-mi deie amețeli
Vedeam văzduhul fluturând de îngeri,
Lumina-n noaptea mea de îndoieli.
Când degete de Midas am pus, magic
Pe frageda ființă-a ta de lut,
Sună în mine murmurul pelagic,
Al sfintelor creații de-nceput.
Vedeam cum peste vremuri se înalță
Statuia de aur greu, masiv,
Cum serioase veacuri se descalță
Și-ngenunchiate rânduri, submisiv.
La soclul tău dumnezeiesc așteaptă
Să le întinzi cu zâmbet liniștit
Spre sărutare adorată dreaptă
‘Nainte de-a se șterge-n infinit.
O! de-a fi stat alături doar o oră,
Ai fi rămas în auriul vis
Ca o eternă, roză, auroră
De neînțeles, de nedescris.
Ireversibil s-a încheiat povestea
Și nici nu știu de ai să mai citești
Din întâmplare rândurile-acestea
În care aș vrea să fii ce nu mai ești.
N-am să strivesc eu visul sub picioare,
N-am să pătez cu vorbe ce mi-i drag.
Aș fi putut să spun: Ești ca oricare,
Dar nu vreau în noroaie să mă bag.
De- de ar fi mocirla-n jurul tău cât hăul
Tu vei rămâne nufărul de nea
Ce-l oglindește beat de pofte tăul
Ce-l ține, candid, amintirea mea.
Vei fi acolo pururi neîntinată,
Te voi iubi mereu, fără cuvânt
Și lumea n-o să știe niciodată
De ce nu pot mai mult femei să cânt.
Acolo, sub lumina de mister,
Scăldată-n apa visurilor, lină,
Vei sta, iubita, ca-ntr-un colț de cer,
O stea de seară blândă și senină.
Iar când viața va fi rea cu tine,
Când au să te împroaște cu noroi,
Tu fugi în lumea visului la mine
Vom fi acolo, singuri, amândoi.
Cu lacrimi voi spăla eu orice pată,
Cu versuri nemaiscrise te mângâi,
În dulcea lor cadență legănată
Te vei simți ca-n visul tău dintâi.
Iar de va fi, cum simt mereu de-o vreme,
Să plec de-aicea, de la voi, curând,
Când glasul tău vreodată-o să mă cheme,
Voi reveni la tine din mormânt.
Iar de va fi să nu se poată trece
Pe veci pecetluitele hotare,
M-aș zbate-ngrozitor în tarna rece,
Plângând în noaptea mare, tot mai mare.

Bro - Ultima Scrisoare

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

[Strofa 1]:
Azi îți scrie tipul ce l-ai uitat
Am înțeles într-un final de ce ai plecat
De ce nu mai ești aici, de ce numai suntem doi
De ce în loc de soare, cade ploaia peste noi
Vreau să ne-amintim de prima noastră zi
Mai ții minte, mi-ai dat ceva la care ai zis că ții
Îl am și acum, n-o să mă despart de el
Nu îl port la gât, dar o să am grijă de el
Încearcă să îți amintești de primul sărut
Am plecat, m-ai chemat, te-am sărutat, ți-a plăcut
Nu ai zis nimic, am făcut-o a doua oară
De atunci obișnuința, în fiecare seară.
[Strofa 2]:
Ne făceam planuri, vorbeam la telefon
Îmi spuneai că ești aici, îți spuneam că nu am ton
Îmi spuneai că ții la mine, îți spuneam și eu ce simt
După care am promis că o să fim de nedespărțit
Am făcut o lună, ai venit, m-ai sărutat
M-ai luat în brațe și apoi am repetat
Se vedea în ochii tăi fericire și un tip
Care și-a promis că n-o să te dea pe nimic
Am simțit atunci că sunt îmbrățișat de un înger
Și am continuat, să îți vorbesc sincer
Simțeam că iubesc din nou, te-aveam pe tine în față
Ai fost persoana ce m-a readus la viață!
[Strofa 3]:
Când toți îmi ziceau că ești prea mică pentru asta
Ma atașam mai mult, erai persoana de care îmi pasa
Nu m-am gândit că o să fim așa de îndrăgostiți
Nu m-am gândit că o să se termine, că o să mă minți
Că ești mereu aici, că n-o să pleci niciodată
Să-mi fac griji nu am de ce, mi-ai zis de fiecare dată
Nici o clipă, nu m-am gândit la altceva
Poate erai prea mică, dar erai micuța mea
Ultima scrisoare, am tras cortina
Se oprește muzica, se stinge lumina
Mă retrag acum, iubito te-am pupat
Cu drag îți scrie, tipul ce l-ai uitat!