suvenir – Versuri.pro

Miron Radu Paraschivescu - Suvenir

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

De-ncerc pe sub rugina atâtor ani să caut
Parfumul și lumina ce-a strălucit în ei,
Aș regăsi fierbinte cuvântul să te laud,
Ca flacăra ce doarme sub spuză și scântei.
Precum mireasma florii pierită de demult
Preschimbă-n adiere fragilele-i culori
Și-n nevăzuta strună a vântului ascult
Țipându-și tânguirea echere de cocori.
Acum, când cu amurgul cobor lângă pământ,
Iubirea ce mi-ai dat-o mai strâns de el mă leagă,
Cum, despuiată-n toamnă de-al ei stufos veșmânt,
Statuia verii crește pe zariștea întreagă.

Cezar Bolliac - Un Suvenir

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Nu, nu se uită lesne, când, din copilărie,
Cineva iubește precum te-am iubit eu;
Și blestem pe aceia care, prin viclenie,
Mi-au amărât viața și tot amorul meu.
Mânia mea din urmă, mândria-mi cea silită,
Când ai ști acuma cu ce preț le plătesc,
Și cât, sub fața-mi rece, mi-e inima zdrobită,
Tu te-ai mira poate că pot să mai trăiesc.
Aș geme la picioare-ți, mi-aș arăta căirea!
Dar, ca să fiu vrednic în veci d-amorul tău!
Înec durerea-n mine, măcar că-mi văz pieirea
În rana ascunsă ce-o roade-un vierme rău.
Și arburile, -ntocmai, ce focul mistuiește
Și îi suge sucul cu-ncetul și p-ascuns, –
Când rădăcina-i arsă, când frunza-i gălbinește,
Când cenușa-i zboară, când focul l-a pătruns, -.
Mai stă tot mândru încă și capul nu își pleacă:
Stă cu brațe-ntinse zefirii înfruntând;
Privește însă vântul ce-acuma o să treacă,
Ș-o s-auzi un trosnet și focu-i viforând.

Eugen Ionescu - Suvenir

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Aburit
și aburit,
cum eram
tot mă iubeam.
În strachină, nătâng,
împlântam piciorul stâng
și nu călcam deștept
nici cu piciorul drept.
Dar printre nori
alergam ușor,
iar dacă mă-ncurcam de stele
le culegeam, ca niște mere.
Cum eram,
tot mă iubeam.

Alphonse De Lamartine - Suvenirul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Ziua se duce și-altele vin,
Și fără urmă se strecor toate;
Dar să te stingă nimic nu poate
Dintr-al meu suflet de tine plin.
Anii mei repezi, viața-mi trăită
Le văd grămadă în urmă-mi stând,
Precum stejaru-și vede căzând
În preajma-și frunza cea veștejită.
Fruntea-mi de vreme toată a albit,
Sângele-mi rece abia prin vine
Curge, ca unda ce-n loc o ține
Sufletul iernii cel amorțit.
Dar chipu-ți tânăr, tot într-o stare,
În veci tot tânăr îl voi privi,
În veci în sânu-mi n-o-mbătrâni:
El, ca un suflet, vârstă nu are.
Nu, tu din ochii-mi nu ai lipsit;
Și când privirea-mi cea neclintită
De tine-aicea fu părăsită,
Dodată-n ceruri eu te-am zărit.
Acolo-ntocmai ș-acum frumoasă
Te văd ca-n ziua ce mă lăsași
Și la cerescu-ți locaș zburași
Cu aurora cea răcoroasă.
Dar, frumusețea-ți, chipu-ngeresc
Și-n ceruri încă tot te urmară:
Din viață ochii-ți ce-ncetară
De nemurire raze lucesc!.
Zefirul dulce cu-a sa suflare
Încă îți suflă păru-undoios,
Ce-n trăsuri negre de ebanos
Recade-n sânu-ți fără-ncetare.
Umbra acestui văl mincinos
Și mai mult chipul ți-l îndulcește,
Ca dimineața ce se ivește
Din vălul nopții întunecos.
Cerescul soare vine, sfințește
Cu ale noastre zile ce zbor;
Și-ntr-al meu suflet al meu amor
Nu are noapte, în veci lucește.
Minut nu este, nu fac un pas
Și-mi ești aievea înfățișată:
De mă uit, unda chipu-ți mi-arată;
D-auz, zefirul poartă-al tău glas.
Pe când pământul doarme, visează,
D-auz prin frunze vântul șoptind,
Parcă din buze-ți auz ieșind
Sfintele-ți vorbe ce mă-nviază.
De-mi ardic ochii și-n sus privesc
Aceste stele învăpăiate,
P-a nopții pânză împrăștiate,
În toată steaua eu te zăresc.
Dacă zefirul, cu-a sa mișcare,
Din flori mă-mbată cu-al lor miros,
Atuncea pieptu-mi neputincios
Răsuflă însăși a ta suflare.
Când trist, în taină, la altar merg
Să rog Ființa mângâietoare,
Atuncea lacrimile-arzătoare
Mâinile tale simt că le șterg!.
Când dorm, tu-n umbră ești cu-ngrijire
Ș-asupră-mi aripile-ți alin;
Visele toate din tine-mi vin,
Încât viața simt în dormire.
Ah! fie-n somnu-mi ca mâna ta
Să-mi taie firul zilelor mele!
Ș-atunci din visuri dulci, amari, grele,
Doamne!.. în sânu-ți m-aș deștepta!.
Ca două raze strălucitoare
Și ca suspinuri ce se unesc,
A noastre suflete unu-mplinesc.
Și eu.. sunt încă cu răsuflare!.

Vasile Alecsandri - Steluța

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Tu, care ești pierdută în neagra vecinicie,
Stea dulce și iubită a sufletului meu!
Și care-odinioară luceai atât de vie
Pe când eram în lume tu singură și eu!.
O! blândă, mult duioasă și tainică lumină!
În veci printre steluțe te cată al meu dor,
Ș-adeseori la tine, când noaptea e senină,
Pe plaiul nemuririi se-nalță c-un lung zbor.
Trecut-au ani de lacrimi, și mulți vor trece încă
Din ora de urgie în care te-am pierdut!
Și doru-mi nu s-alină, și jalea mea adâncă
Ca trista vecinicie e fără de trecut!.
Plăceri ale iubirii, plăceri încântătoare!
Simple! mărețe visuri de falnic viitor!
V-ați stins într-o clipală ca stele trecătoare
Ce las-un întuneric adânc în urma lor.
V-ați stins! și de atunce în cruda-mi rătăcire
N-am altă mângâiere mai vie pe pământ
Decât să-nalț la tine duioasa mea gândire,
Steluță zâmbitoare dincolo de mormânt!.
Căci mult, ah! mult în viață eu te-am iubit pe tine,
O, dulce dezmierdare a sufletului meu!
Și multă fericire ai revărsat în mine
Pe când eram în lume tu singură și eu!.
Frumoasă îngerelă cu albe aripioare!
Precum un vis de aur în viață-mi ai lucit,
Și-n ceruri cu grăbire, ca un parfum de floare,
Te-ai dus, lăsându-mi numai un suvenir iubit.
Un suvenir, comoară de visuri fericite,
De scumpe, și fierbinte, și dulce sărutări,
De zile luminoase și îndumnezeite,
De nopți venețiene și pline de-ncântări.
Un suvenir poetic, coroana vieții mele,
Ce mângâie și-nvie duioasă-inima mea,
Și care se unește cu harpele din stele
Când mă închin la tine, o! dragă, lină stea!.
Tu dar ce prin iubire, la a iubirii soare,
Ai deșteptat în mine poetice simțiri,
Primește-n altă lume aceste lăcrimioare
Ca un răsunet dulce de-a noastre dulci iubiri!