Surrealism – Versuri.pro

Dan Botta - Argument

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Eulalic sunet — crin eleat idol sub geruri claros cu inel marin singur în mirate ceruri
Soarele nins de acte reci (dorice albastre forme) pe orbite simple treci un ridicol somn de norme

Vasko Popa - După Jocuri

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

În fine, două mâini
cuprind pântecul,
ca să nu crape de râs.
Dar nu-l mai găsesc.
Una din mâini se ridică
neliniștită,
ca să șteargă sudoarea frunții.
Dar fruntea nu mai există.
Cealaltă mână aleargă
spre inimă, ca nu cumva
să sară din piept,
dar nu mai găsește decât un gol.
Mâinile recad amândouă,
recad leneșe, pe genunchi,
dar nu mai găsesc genunchii.
Acum, într-o palmă plouă.
Din cealaltă crește iarbă.
Ce să-ți mai spun.

Ion Stratan - Marcă Înregistrată

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Orașul e un restaurant
în care mașinile mănâncă
pietoni.
Orașul e-o masă, din ploaie
cad pești, păstrăvi și toni.
Comand o corniță și-o
rumenă oaie sălbatică.
– Mă las dus de ploaia
amorfă, apatică.
Mă las dus în spate
și aștept rândul să-mi vină
la viață, la moarte și la zarea
marină.

Nichita Stănescu - Ciudă Pentru Prea Puținele Sentimente Exprimate În Jurul Ideilor

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Las, deci, mai asurzit de iarbă
și mai păscut de cai fantastici
decât am fost să fiu vreodată,
silabele cu pași elastici.
Tras la rindea de râsul fraged
al unor nevăzuți copii
smugând durerea până la răget
a nervilor întinși și vii.
Las, deci, o stare atacată
din toate părțile și-ntr-una,
de zid, de muscă înțărcată
de mirosul ce-l are luna.
Și de nerușinarea sfântă
a pulpei de femeie goală,
de foame, de gunoi, de trântă
cu unghi, cu dreaptă, cu spirală.
Las totul deci să fie-n sine
ca gălbenușul dintr-un ou
la mijloc stând și cu asprime,
de tot ce este vechi și nou.

Eugen Ionescu - Țara de Carton și Vată

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

În țara ceea nu deosebești piatra
de pasăre sau duh:
sunt de vată și carton.
Cine vrea își scoate sufletul,
îl pune alături
și-l privește ca pe o ființă străină:
am zărit duhuri de pomi, de păsări, de oameni.
Oameni-păpuși cântă rugăciune mută:
Dumnezeul lor are barbă albă.
Oameni-păpuși și duhuri de vată!
Zâmbete de pastă!
Pomi de cauciuc!
Ochi candizi și ficși!
Culorile sunt palide, nu țipă.
Spațiul are doi metri cubi.
Focul e o cârpă roșie și îl iei cu mâna.
Țara asta a mâzgălit-o, pe carton, un copil.
Copilul visează: nu-l trezi.

Charles Simic - Lingura

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Lingură.
O lingură veche
mușcată,
linsă și curățată.
Se uită la tine,
țintindu-te
cu ochii săi diabolici,
în timp ce tu te apleci
peste blidul de supă
de pe masă,
pentru a te asigura
o dată în plus
că nu mai e nimic.
GeorgeP

Stephan Roll - Relief

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Mai știi brățara țipătului
în pasăre de cerneluri verzi?
Pleopă în compoziție velină
inimă în fular de mătasă
ultimul proiector sfârșit.
Stins ecran melancolia Mikado-ului a priceput,
port imaginea ta
în albumul cu triunghi și papagali postumi.
În scoarță vioara
prin lotuși de undelemn elin,
descinde din zăvor de cifră invulnerabilă
cântecul de platină chilirică
pentru orașul cu șoșoni de muselin.
Când zăpezea ca într-un inel de Vladivostok
streșini au țesut swetere englezești
serpentină fără efect
lună de bumbac.
În compas motanii domnești cu ecou de teracotă,
vino prin insomnia de celuloid
la brațul cirezilor cioplite de reni.
Aceleratul mixt sfâșie pathefon pe șosea
calendarul ți-a imprimat duminici de tinctură de iod
pentagonul ereților înserează în infuzia de ceai.

Stephan Roll - Etc

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Iubita mea dezarticulată, perpendiculară,
splina ta e mașină de cusut nori,
glasuri sunt deflație monetară,
Berlin face policeman la dreapta.
Stele gri fluieră identic greșelilor de gramatică,
pasul tău marchează 300 yards în aerodrom,
la five-o’clock sandwich îți ofer nervii de fosfor,
iată becurile cu mănuși de lac la tâmple.
Diagonal în vestă îmi port creierul mic
ca o lampă sau ceasornic Omega,
prin music-hall am dansat în eprubetă albastru,
fenomenal salcâmii au jucat poker.
În piețe, Forduri stau cu mâinile în buzunar,
Edy, îți port sufletul prins cu piuneze,
Luna-Park vântul e de 3 săptămâni șomer,
T. S. F. a șters cerul cu sârmă de parchet.

Mircea Cărtărescu - Crima din Șoseaua Ștefan cel Mare

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Ieșisem de la Scala sufocat de stele, năclăit de stele
Mușcat de păianjenii galbeni stelari
Era toată bolta stea lângă stea
Și stanioluri, cioburi, celuloide și peruzea
Zornăiau, pâlpâiau, era atât de scânteietoare zăpada
Încât nu mai puteai să mai știi care sunt stelele și care e strada.
La Fondul Plastic, spre Romană, stelele din ce în ce mai apoase,
Microbi transparenți, cu protoplasmele de mătase
Se-mpiedicau de vitrine, se xeroxau pe capote
Se ștampilau pe fețele costoboce, cumane și vizigote,
Fețe fantastice de pietoni.
Era întuneric plombat cu neon.
Eram azuriu, amețit.
– Pardon, nu știți cât e ceasul? Vă rog frumos!
În jur, pustiu, case și garduri.
Palide strângeri de inimă. Echipament sportiv, stilouri și ceasuri.
Nelinisti, extaze, iar străzile – rame, cobre, năpârci.
Cine putea să întrebe?
Cine mi-a pus drugi de gheață pe ochi? Tu ești, bebe?
Tu ești mama? Nu, nu port ceas, nu fumez,
Nu știu unde este strada Crizantemelor.
Mi-era frică, stomacul îmi pătrunsese în teastă
Dar mă luase de braț domnișoara nevastă
Și mă freca de negri prin fața la Hotel Dorobanți
Sub stele, sub jade, ametisturi și brilianti.
Și brusc am realizat: era zăpadă, zăpadă frumoasă
Care ne iubea cu gura tăioasă.
Pe drum am vorbit, n-am vorbit, o bârfă subțire
Pe când aerul se trăgea în eprubete și în clistire
Și globuri de bărbați se spărgeau de colțuri de stea.
Am dus-o în camera mea
Am pus caseta cu Bob Dylan. Și deodată, cu hainele în ruine,
Ma răsturna cu o mână în beregată
Pe somieră și pe perna rombată,
Rozându-mă, dumicându-mă cu mașina de scris,
Purtându-mă călare prin realitate, halucinație, vis,
Prin adevărat! Și prin nu se poate!
Prin lasă-mă, iartă-mă, tu femeie doldora de carate,
Tu, fulg lângă fulg,
Ticnit-o,
Dragoste..
Pe pavajul de sticlă, portarul în ghete de sticlă
Și motanul în labe de sticlă
Văzura prin roșia paclă
Și mai târziu raportară:
– Era un fel de femeie, ieșind din lift și din scară,
Părea că leșină, că suspină, că plânge
Dar din zulufii uzi îi atârnau cristale de gheață roșii de sânge
Și lăsa un lac de sânge și urme din cizmuliță
– Și, mai zic eu, ar fi un amănunt agravant..
– A ieșit translucidă în înstelarea de diamant.
Am urmărit-o. A luat-o prin Piața Romană.
Apoi în sus pe lângă Fondul Plastic și Scala
Pe lângă vitrinele încă luminate, cu pixuri, băuturi, calendare,
Pe lângă vărgatele troleibuze
– Dar, zise motanul, avea un ruj de cianură pe buze
Și când zâmbea, se cangrena strada..
– Și brusc zăpada începuse să ningă
Peste cornișe, pe burlane, pe aleile parcurilor
Pe capotele autoturismelor, pe gulerele paltoanelor
Depunându-se în straturi scânteietoare
Pe toți atomii de sub stelele rotitoare.
– În fine, întrerupse motanul, ne-am întors cu fața la zid,
Căci prea impudică și luminoasă era Moartea.

Gellu Naum - Numărul Total Al Numerelor

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Pe-aici pe aproape printre clovni furioși
ca un șirag de șerpi cu clopoței
se desfășoară numărul
acum nucile au crescut Marea-Mamă
le părăsește fără regrete
acum tu zâmbești așezată alături
cu mâinile ca o ploaie pe ochi
cerceii i-ai lăsat pe masă printre șopârle
și eu liber pe câmp adio
la malurile pământului printre ierburi amare
și cârtițele mă târăsc în labirintul lor
singur pe câmp adio În nebunia asta numerică
nu mai există oprire