strajer – Versuri.pro

Saadi - Thogrul și Străjerul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Odată, când, pe-o noapte furtunoasă,
Thogrul trecea pe lângă-un biet străjer
Și l-a văzut în bunda-i zdrențăroasă
Cum zgribura, învinețit de ger,
Îi zise, căci era milos din fire:
— Am să-ți trimit pe loc o haină groasă.
Zicând așa, cu inima-mpăcată
Intră-n palatu-i plin de strălucire:
Acolo însă-i răsări în prag
Soția lui, făptură minunată,
Care-l primi zâmbind cu-atâta drag,
Încât uită făgăduiala dată
Precum uită și pe străjer și gerul.
Dar ia aminte tu ce-a zis străjerul:
A zis: — O, rege, tu m-ai dat uitării,
Căci ai dormit în raiul desfătării,
Ai dus-o noaptea într-un vis plăcut,
Ce-ți pasă noaptea mea cum a trecut!.
Ce-i pasă caravanei care scapă
De-aceia ce-n nisip își află groapă!
Un blând noroc te leagănă în somn,
Ai călăuză bună și ești domn,
Nu te oprește dealul, valea, nu.
La cei rămași gândești vreodată tu?..
De pe cămila-naltă cât un munte,
Simți tu ce-i valea grijilor mărunte?
Voi, cari, sub cald poclit, trăiți ca-n cer,
Gândiți la cei ce-n frig și foame pier.

Simion Felix Martian - Străjerul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

„Străjerule, mai este mult din noapte?” (Isaia, 21:11).
Parcă-ntunericul nu mai e greu,
Rărit de umbre şi pătat de şoapte
Şi, tresărind, întreabă duhul meu:
Străjerule, mai este mult din noapte?
Mi-a fost povară vălul ei cernit,
Purtată greu pe umerii răbdării,
Şi-aş fi căzut dacă n-aş fi tivit
Cu vii speranţe tot cuprinsul zării.
Ca să cuprindă zarea năzuind
Spre ea se-ndreaptă inima şi gândul
Să soarbă cu nesaţ zorii mijind
Şi albul dimineţii-mbrăţişându-l.
Dar negurile încă izvorăsc
Din bezna care zace prin unghere
Şi mă apasă, şi mă răscolesc;
Mai este mult până în zori, străjere?
Îmi înnoiesc speranţa din Cuvânt
Şi mă zidesc sorbind eternitate
Ştiind că sunt mai mult decât pământ
Şi sufletu-mi transcende-această noapte.
E ceasul nopţii când se-aud cocoşi
Venind cu zori, cucurigând lumina,
Când cad răpuşi ai beznelor coloşi,
Istoria trăgând pe ei cortina.
Privesc străjerul iar, şi iar, şi iar
Şi-l ţintuiesc cu semne de-ntrebare
Care ţâşnesc cu scânteieri de-amnar
Din cutele hlamidei de răbdare.
Dar ştiu că voi vedea zorii arzând
Sub astrul ce-şi rostogoleşte roata
Şi de pe zid străjerul trâmbiţând:
E dimineaţa sfântă, Maranata!

Ariana - E Mult de Când E Noapte

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

E mult de când e noapte şi lumea-i bântuită
De mii de duhuri rele, de ucigaşi tumult.
Mi-e dor de dimineaţa, de-odihna fericită
Străjerule, străjere mai e din noapte mult?
Ard inimi sfâşiate, de-o lungă depărtare
Le ard atâtea rane ce-au suferit atât,
Şi-aşteaptă obosite un ceas de uşurare.
Străjerule, străjere, o, cât mai este, cât?.
Atât de grea mi-e starea cum n-a fost niciodată
Prin valuri tot mai grele cum n-am mai întâlnit.
Simţind a noastre inimi curând n-o să mai poată
O sune răsăritul, străjerule iubit. (2x)
Iar câţi din cei ce-aşteaptă sunt doborâţi de jale
Gemând sub greutatea ce inima le-a scos.
Şi-aşteaptă izbăvirea, în cunoştinţă, iertare
Străjerule, străjere mai este oare mult?
E-atât de grea vegherea, când în noapte se lungeşte
Când zarea e pustie, sufletul e-n jar,
Când nu mai e putere, iar greul tot mai creşte
Străjerule, străjere, o, zorii nu răsar?.
Străjer iubit vesteşte sfârşitul suferinţei
Să cadă stăvilarul de piatră şi de fier
Sa-nceapă sărbătoarea dorita biruinţei
Şi nunta fericită a Mireuli din cer! (2x)