spleen – Versuri.pro

Dumitru Iacobescu - Spleen

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Sunt obosit, deși nu vin din luptă,
Și-s trist, o, trist, deși fără motiv,
Culoarea idealei zări e suptă,
Iar soarele mai greu și mai masiv.
Cu vinuri pătimașe în pahar,
Cu opiu și cu flori de lupanar,
Cerc să-mi îmbăt urâtul în zadar.
Nici tu, nici tu, frumoasa mea signoră,
Frumoasa mea – ceasornic rococo
Al cărui mecanism din oră-n oră
Îmi cântă-același vechi do, mi, sol, do..
Nici tu, nici tu, frumoasa mea signoră!.
Nimica sfânt. Nimica bun. Nici o cadență.
Doar lenevii solare, și atât,
Plus o grozav de lungă decadență
Și-un ștreang – cu care nu te strângi de gât.

Dumitru Iacobescu - Nocturna

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Din farmecul de lună, un luciu de mătase
Învăluie fantastic locașul celor duși;
Sosește miezul nopții și morții-ncep să iasă:
Sunt palide schelete cu frac și cu mănuși,
Cu șaluri de bunică, cu rochii de mireasă.
În gesturi grațioase, dar reci și obosite,
Se plimbă prin alee tăcuți și gânditori;
Din golul plin de umbră al largilor orbite
Același spleen sălbatic se-ntinde peste flori.
Iar florile pe brazde se pleacă ofilite.
În umbră, pe o groapă, cu toți căscând s-adună,
Doar unul stă deoparte – un tânăr trubadur;
Dezmiardă melancolic o liră fără strună,
Apoi, furios spărgând-o de pomii dimprejur,
Se cațără pe o cracă și miorlăie la lună.

Mihai Codreanu - Spleen

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Sinteză sub soare.
De neurastenie fugărit,
M-am dus să caut liniște la țară;
Dar monotona pace seculară,
Cântată de poeți, – m-a plictisit.
Lumine-n zori și umbre-n asfințit..
Și toamnă, iarnă, primăvară, vară..
Și-n casă gol.. și-același gol afară..
Și totul repetat necontenit.
Oraș ori sat, – netrebnice fermente,
Aceleași în palate turbulente
Și-n pașnicul colibelor azil.
Oriunde trudă fără de repaos..
Și-n sfere vide: Astrul inutil,
Perpetuând banalitatea-n haos.

Mircea Demetriade - Spleen

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Ale mele zile sunt pustiuri cari
Rătăcesc în ele roze caravane;
Câte visuri blonde, albe, suverane,
Câți emiri fatidici dar cu mușchii tari,
Călărind pe negri, nobili armăsari,
Și cămile câte au trecut dușmane
Prin nisipu-n flăcări și cu doruri vane,
Eldorado, -n fine ca să le răsari?.
Și câți lei de-orgoliu au răcnit sub soare?
Ocean de sânge, aur și vâltoare;
Însă după zile, zile au urmat,
Iar pustiul crește și pustiu-i unul,
Pe când caravane câte-a spulberat
Sau le-a prins în munții de nisip Simunul!

Demostene Botez - Spleen de Duminică

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Ce-i fi făcând pe-acolo unde ești?
Pe-aicea plouă liniștit… pustiu…
Cu unghia pe geamul străveziu
Scriu începutul unei vechi povești.
În jurul mesei fac călătorii,
Neobosit, deși-am pornit de-un ceas.
Vreau parcă să ajung unde-ai rămas,
Deși cu gândul tot te-aștept să vii.
Și-așa, absent, de mult călătoresc
Purtând în minte fericirea noastră…
Le geam o clipă ca să-mi răcoresc
Îmi razăm fruntea caldă de fereastră.

George Bacovia - Spleen

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Variații..
Arhitecturi,
Călătorii,
Tăceri.
Muzica calmează
Un suflet trist,
Devenit pretențios
Varietăți..
Renumit,
Dintr-o operă de artă..
Teorii noi și vechi..
Tăceri, –
Se râde și din pântece

Para - Spleen

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Ce văd în ceea ce îți spun și-auzi,
Tristețea îmi reflectă starea, tu doar mă amuzi.
Fiind bufon nu te acuz, așa fac toți să uite de cei confuzi.
Mă-ntreb de ce am ajuns ce-am ajuns.
Amnezic, fețe noi cu trăsături comune,
Nu mai discearn binele de rău din lume.
Am nume la care nu mai pot să asociez chipul, doar sume;
Nu mai văd urme, parcă toate acum s-au șters.
Totul e imaculat, paradoxal omul-i pătat,
O cocină, un cancer neîndepărtat,
Urmează să-și omoare gazda garantat.
Ce mai așteaptă? Asta vreau să aflu eu de fapt.
Cred într-o stea care a căzut,
Că văd în ea ce-n oameni n-am văzut,
Că vrea să fie cineva, altceva decât nimic.
Văd asta zilnic când ridic ochii văzând peretele mucegăit,
Aerul este arid, abia înghit.
Bag pe gât otravă,
Servesc smoală la tavă,
Să vezi cum moare noaptea, zărind ziua firavă,
Să lumineze inimi de cărbune ce ard mocnit.
Toată iubirea din lume, și când se sting vântul le suflă-n noapte iar
Și tot ce am făcut a fost fix în zadar,
Dar mâine vine iar și bat pasul pe loc,
Mă-nvârt în jurul cozii suflând singur în foc.
De multe ori îmi zic că-s prost.
Știu că nimic nu merită și că nu are niciun rost,
Da’ nu am ce să mai caut, nu vreau decât odihnă,
Să stau întins și somnul să vină în tihna..
[SPLEEN s. n. Stare nemotivată de melancolie, manifestată prin plictiseală şi dezgust faţă de orice.]

Alexandru T Stamatiad - Spleen

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Lui Alexandru Macedonski.
Aceleași veșnici primăveri,
Aceleași toamne îndoliate;
Aceleași flori mirositoare
Și frunze pale, ruginite;
Aceleași zile monotone
Și melodii obositoare –
Ați veștejit în noi iubirea
Și fantezia creatoare!.
Priviri viclene și geloase,
Zâmbiri umile, prefăcute
Cuvinte seci,
Clevetitoare
Și repetate-n veci de veci –
Ne-ați smuls din suflet poezia
Mai albă chiar decât o floare!.
Banale strade prăfuite,
Biserici vechi părăginite;
Aceleași case uniforme
Și-aceleași poduri învechite;
Aceiași arbori fără viață
Și-aceleași zări apăsătoare –
Ați sugrumat în noi fiorul
De tot ce este viu sub soare!

Benjamin Fondane - Spleen

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Și sufletul, în gheara beznei, țipă:
Zadarnic bați în mine ca-ntr-o poartă,
strigoi cu ochii roșii ai vremei; spartă
tăcerea bate-n clopote o clipă.
O, dac-un vis ciudat, ca o aripă
ar rătăci ca-ntr-o vioară moartă
în mine cel afurisit de soartă,
bătut de lepră și lovit de gripă.
Atunci, amic cu ploaia și cu vântul,
pleșuv de bucurie și de viață,
voi integra, ca-n Început, Cuvântul.
Și-apoi, ca orice veselă paiață –
vreau să-mi destram și sufletul, și cântul,
și oasele – ghem animal de ață.