spital psihiatric – Versuri.pro

Heas - Bilet de Externare

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Merg p-un hol întunecat și gol
Cică sunt vindecat, am ieșit din salon
Pereții sunt mânjiți de sânge
Liniștea e anulată de un om care plânge
Probabil visează realitatea…
Am avut doi colegi de pat, un tip care suferă
Pentru că nimeni nu-l iubea
Iar ea îmi zâmbea
Dar m-a înșelat cu moartea…
Și-acum îmi aduc aminte tot ce-a fost: diverse tratamente
Care să mă facă să uit de sentimente
Ei jucau teatru, aveau măști
Eu mi-am ascuns sufletu’ din piept în căști
Ziua, dealeri de vise vindeau plăcere
Noaptea, doctori deghizați în monștri provocau durere
Nu aveai voie să gândești
Erai obligat să zâmbești
Cum te trezești…
Pastile care te omorau cu zile
Inimi moarte servite în cantine
Sufletele se-ascundeau după pupile
Și de-aceea le-am jucat jocu’:
Să plec să mă caut pe mine, ăsta e scopu’!
Ascunde-ți sufletu’, astea sunt animale
Care miros carne, vor carne! (X4)

Punct Absent - Camera 117 Boli Nervoase

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Mă distruge când îmi cere să-i zâmbesc
Adesea surâsu-i rece mă feresc
Disper când nu pot trece de privirea-i caldă
Distins, nu iartă
Desprins de artă
Revin căci ador vechile obsesii
Mă-ntind pe patul în care tremuram, lovit de primele depresii
Rescriu idei vechi pentru cel rămas la stadiul de orb
Am fost pentru o clipă ridicat din corp
De aer cald rezultat al gândului ușor transmis prin cuvinte selecte
Involuntar, tot mai adun efecte secundare
Sătul de nuanțe de negru, șterg ultimul strop din ce-mi părea culoare
Șterg peisajul funebru pe care-l pictam
Picur pete pe primele răni
Înc-adun lacrimi în căni deja pline
Țip când de mână mă ține strâns
Până închid ochii… parcă doar am clipit
Îngrozit mă trezesc lipit de pat, strâns de centuri
Panicat, pus pe certuri, ei nu-nțeleg ce zic
De dincolo-colo îi simt miros de anestezic
Morbid, lumini între gratii, nimic lucid
M-aruncă undeva în spate, în genunchi cu coatele roase
Îmi șoptesc: Camera 117 Boli Nervoase.
Nepăsător sau neatent, frecvent
Îmi prind minți în pastile
făcute praf, trase prin file
Pentru mine albe precum florile ce le ucid
Neobișnuit cu ideea că nu destind culorile, deși lucid. X4
Nu vreau să deschid ochii
Supus la biopsii, se-nchid pupile
Nebunia mă incită, renunț la zile
Cedez în celulă, încep să caut țesut bolnav
Desprins de lună, azi ucid soarele pe viu prin dexaltare
Îmi scriu cu lame povestea-n plăci
Automutilare decid pentru terra
Globul suferă de spin, mă plimb des prin etc
Peretele-mi vorbește, siluetă stenică
Cui-s morbid ce oglinda
Lumina asta mă amețește, alienație mintală
Sunt legat, văd doar negru
Ultrageat simt aer lichid, în boli cronice naufragiat
În timp ce mor se face târziu
Niciun remediu
Nepăsător în pustiu, alerg dezorientat către pustiul sedat
Nemuritor, scăparea mea se află într-un pistol revolver
Ce vis, devin al 13-lea apostol pentru creștini
Nu rețin chipuri, îmi amintesc de doctori și medicamente
Alte timpuri, aparate silențioase deschid ușa
Camera 117 Boli Nervoase.
Nepăsător sau neatent, frecvent
Îmi prind minți în pastile
făcute praf, trase prin file
Pentru mine albe precum florile ce le ucid
Neobișnuit cu ideea că nu destind culorile, deși lucid. X3

Shobby feat Ana B. - Panică în Junglă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

E doar o zi în care lucrurile decurg normal,
Mă-mbrac și plec direct spre studio,
Dar mi se pare ceva ciudat și nu-nțeleg,
Parcă ăsta nu-i drumul pe care vreau să merg.
Am început să transpir și mi se face cald
Și mă simt foarte ciudat, parcă ard.
Culorile devin asemănătoare,
Da’ stau și mă întreb de la ce-o fi oare.
Mă simt rău,
Am nevoie de puțină apă că mi-e rău,
Am impresia că nu o să mai ajung (unde trebuie s-ajung).
Unde dracu’ mă aflu, că nu-nțeleg,
Mi s-a tăiat filmu’ și parcă nu mai pot să merg,
Da’ ce dracu e cu becu’ ăla că nu-l suport,
Hmm.. mă simt de parcă-s mort.
Se aude cineva, da’ oare cine-o fi?
E imposibil să nu mă cunoască și,
Sau poate sunt prietenii mei buni,
Să mă scoată după patu’ ăsta de nebuni.
Nu mai suport să stau aici, sunt demult,
Oare cum o fi afară, oare cine sunt?
Da’ oare se aude cineva cântând?
Sau poate fi doar nebunia mea din gând.
Ce poate însemna o foaie de transfer?
Ce poate însemna, o fi vreun cazier?
Ce poate însemna că nervii mă apasă?
Mă apasă și nu mă lasă casa.
Încerc să mă calmez, da’ nu mai pot,
Scoateți-mă afară că nu mai suport,
Ce p**a mea caut eu și unde sunt?.
(Ești acolo unde trebuie și-atât!)

Anne Sexton - Tu, Doctor Martin

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Tu, doctore Martin, mergi
de la micul dejun până la nebunie. La sfârșitul lunii august,
viteaz prin tunelul antiseptic
unde morții în mișcare încă vorbesc
de a-și împinge oasele împotriva împușcăturii
de leac. Și sunt regina acestui hotel de vară
sau albina care râde pe o tulpină
de moarte. Stăm în rupturi
linii și așteptați în timp ce se deblochează
ușile și ne numără la porțile înghețate
de cină. Se vorbește despre shibboleth
și ne mutăm spre șobolan în zâna noastră
de zâmbete. Masticăm în rânduri, farfuriile noastre
zgârie și scârțâie ca creta
în școală. Nu există cuțite
pentru tăierea gâtului. Fac
mocasini toată dimineața. La început mâinile mele
păstrat gol, dezvăluit pentru vieți
obișnuiau să muncească. Acum învăț să iau
le înapoi, fiecare deget furios care cere
repare ce se va rupe altul.
Mâine. Bineînțeles că te iubesc;
te apleci deasupra cerului de plastic,
zeul blocului nostru, prinț al tuturor vulpilor.
Coroanele de rupere sunt noi
pe care îl purta Jack.
Al treilea ochi
se mișcă printre noi și luminează casetele separate
unde dormim sau plângem.
Ce copii mari suntem
aici. Peste tot cresc cel mai înalt
în cea mai bună secție. Afacerea ta este de oameni,
suni la casa de nebuni, oracular
ochi în cuibul nostru. Afară în hol
paginile de interfon. Vă răsuciți în tragere
dintre copiii vulpi care cad
ca inundațiile vieții în ger.
Și suntem magii vorbind cu sine,
zgomotos și singur. Sunt regina tuturor păcatelor mele
uitat. Mai sunt pierdută?
Odată am fost frumoasă. Acum sunt eu,
socotind acest rând și acel rând de mocasini
așteptând pe raftul tăcut.