sonetul xliv

Trista substanță-a cărnii de-ar fi gând,păgubitoarele hotare-aș trece,în ciuda depărtării, aducândfăptura ta ce-n alte zări petrece.N-ar fi nimic piciorul meu de-ar stadeparte de tărâmul ce te-ascunde,gându-i mai sprinten și de tine-ar daînchipuindu-și cum te-arăți și unde.O, dar că nu-s gând îmi spune gândul,n-am cum să sar peste noian de leghe,îmi locuiesc pământ și apă trupul,mi-e … Citește mai mult