sonetul xl – Versuri.pro

Pablo Neruda - Sonetul XL

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Era verde tăcerea, iar lumina udată,
iunie tremura ca un fluture-n soare;
pe tărâm austral, dintre pietre, din mare,
ai ieşit tu, Matilde, în amiaza-nfocată.

Duceai flori minunate, mici şi feruginoase,
alge smulse de vânt şi pe urmă uitate,
încă albe de sarea ce le roade pe toate,
spice gri de nisip mâna ta ridicase.

Iubesc pielea de piatră şi virtuţile tale,
cele unghii pe degete stând ca un soare,
gura ta care varsă tot mereu bucurie.

Însă eu am o casă lângă-abisuri mortale
şi aş vrea să îmi dai doar tăcerea ce doare
şi acel foişor de pe plaja pustie.

Elizabeth Barrett Browning - Sonetul XL [Sonnet XL]

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Da! Ei iubesc prin lumea noastră, da!
Eu dragostea n-o neg cu-adevărat,
De ea în tinerețe am aflat,
Și de-atunci nu-i mult, și ce-nflorea
Miroase și-azi. Ghiauri și turci colea
Cu un surâs batiste-au aruncat
Căci ei nu plâng. Și dinții-au lunecat
Lui Polifem, când ploaia ce cădea
A nucii coajă bine-a șlefuit –
Iubirea-n ură trece într-o zi
Sau poți s-o uiți. Dar tu, O, drag Iubit,
Nu ești așa, căci poți îngădui
Necaz și boli, și suflete-ai vrăjit,
Și nu renunți când toți vor isprăvi.

Francesco Petrarca - Sonetul XL [Il Canzoniere]

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Încearcă să își explice de ce iubirea lui arzătoare rămâne incapabilă de a-și atinge scopul.
Dacă nicicând un foc de foc nu moare,
și-atunci când plouă râul nu descrește,
ci ce-i la fel se sprijină, firește,
și-opușii uneori se-aprind mai tare.
Amor, ce-a noastră minte-o lași să zboare,
și știi că orice duh în doi trăiește,
de ce impui o lege ce uimește,
de-a renunța când pofta e prea mare?
Poate c-așa cum Nilul asurzește
pe toți acei ce îl aud cum cade,
iar soarele orbește privitorul.
așa și pofta, câteodată scade,
când scopul nu-l atinge, și-obosește,
deși atât de iute-i e piciorul.

William Shakespeare - Sonetul XL

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Iubire, ia-mi iubirile, pe toate;
Ce ai avea în plus de ce-ai avut?
N-ai să le poți numi adevărate;
Tu aveai tot, apoi să ai mai mult?
De m-ai primit, simțindu-te dorită,
Nu-ți pot blama iubirea folosită,
Te-aș condamna doar dacă, amăgită,
Rasfatul să-mi refuzi ești îndoită.
Îți iert hoția, grațios pungaș,
Deși astfel mi-ai luat întreg avutul:
Iubirea-și este singurul vrăjmaș,
Greșindu-și, e mai grav decât urâtul.
Amor lasciv, ești răul ce-l privim,
Ucide-mă, dar nu ne-nvrajbim.