sonetul XI – Versuri.pro

Elizabeth Barrett Browning - Sonetul XI

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Deci dacă a iubi e un deșert,
Prea bună nu-s. Obrajii ce-mi pălesc
Pe care-i vezi, genunchii ce-obosesc
De greutatea inimii din piept –
Şi viaţa mea de bard ce m-a dus drept
În sus pe-Aornos, şi că pot firesc
Privighetoarea-n triluri s-o însoţesc
Când cântă trist – ar fi cumva nedrept
Să le doreşti. Iubitule, e clar
Eu nu-s de tine, n-am valoarea ta
Dar fiindcă te iubesc primesc un har,
Al dragostei ce-n veci va exista,
Însă trăiesc, iubindu-te-n zadar –
Că te slăvesc, dar plec pe calea mea.

William Shakespeare - Sonetul XI

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Pe cât de iute cazi, vei crește
Prin cel în care urmele-ți rămân
Și-n sângele ce-l dărui tinerește
Vei dăinui și când vei fi bătrân.
În asta-i toată-nțelepciunea, sporul
Și frumusețea; restul, ani pustii.
De-ar fi ca tine toți, s-ar frânge zborul
Fugarei vremi și lumea s-ar sfârși.
Să piară nendrăgiții de natură –
Răi sau urâți sau proști – fără urmași!
Dar tu, cel înzestrat peste măsură,
Iubește-ți darul, dăruit să-l lași.
Ca un sigil îndeplinește-ți țelul
Întipărind, nu îngropând modelul!

William Shakespeare - Sonetul XI. Pe Cât Te Micșorezi, Pe-Atâta Crești

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Pe cât te micșorezi, pe-atâta crești
Prin pruncul tău, pe care-l lași în urmă;
Iar sângele pe care-l dăruiești
E tot al tău, când nu vei mai fi tânăr.
E sporu-aici, înțelepciunea, nimbul,
De nu, prostia, bătrânețea grea:
De-ar fi ca tine toți, s-ar opri timpul
Lumea doar cât o viață ar dura.
Pe cei ce n-au lăsat progenitură
Lasă-i să piară, cruzi, sterili, grotești.
Când dă natura, dă peste măsură,
Frumosu-i dar din plin să-l prețuiești:
Te-a vrut sigiliul ei, căci vrea să-ți ceară
Să tipărești, modelul să nu moară.