sonetul 42 – Versuri.pro

William Shakespeare - Sonetul 42 [Sonnet XLII]

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Că ea este a ta nu-s supărat,
Cu toate c-am iubit-o mult de tot,
Ci că tu ești al ei m-a întristat
Și c-am pierdut în dragoste, socot.
Dar eu vă iert iubirea-aceasta rea,
Căci o iubești că o iubesc și eu
Și ea de drag să mă rănească vrea
Cu-al meu amic, ca s-o accept mereu.
Dacă te-alung, iubita te va lua,
Dac-o alung pe ea, voi vă găsiți
Și astfel, cu-amândoi voi eșua,
Căci voi de dragul meu mă răstigniți.
Dar cu iubitul să fiu una pot
Și-așa mă mint că ea mă vrea de tot.

William Shakespeare - Sonetul XLII

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Regretul nu-i că ea îți aparține,
Iar eu revărs prinosul de iubire,
Ci este-acela că și ea pe tine
A pus gingaș de-a pururi stăpânire.
Iubirii voastre nu-i găsesc acuze;
Deși o-ndrăgești știind cât mi-e de dragă
Și-amorul ei împărtășit abuz e,
Încuviințez și iert tot ce vă leagă.
Dacă te pierd, o alta te câștigă,
Pe ea de-o las, prietenul o găsește,
Voi împreună, însă mi-este frică
C-o să îmi smulgeți inima cu-n clește.
De tu îmi ești reflexia în undă
Și ea-n amor cu mine te confundă.