sonetul 18 – Versuri.pro

Elizabeth Barrett Browning - Sonetul XVIII

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

N-am dat nicicând zulufe din părul brun
Vreunui iubit, așa cum ție-ți dau,
Căci cu-a mea mână unul acum iau
Și ezitând îl mângâi și-ți spun,
Hai, ia-l! Dar tinerețea e-n surghiun;
Și pletele pe glezne nu-mi mai stau,
Prin roze nu mai zburdă cum zburdau,
Ca la copile; ci pe-obraji le pun,
Că lacrimi multe chipul mi-au brăzdat,
Și-atârnă de pe capul moleșit
De supărări. Zuluful mi-e tăiat
La funeralii, însă l-am iubit,
Vreau să-l iei tu, cu-acel sărut curat
De mama pus pe el când a murit.

Rainer Maria Rilke - Sonetul XVIII

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Doamne, noii zori
Cu fulger, bubuie.
Grăbesc vestitori
Spre boltă de-i suie.

Larmei te-nchină,
În rostogolire;
Căci însăși Mașina
cere preaslăvire.

Iar Mașina, iată,
Urlă răzbunare
Râvnind să sluțească.

Ea ne suge, toată:
Deși patimi n-are:
Drept e să slujească.

William Shakespeare - Sonetul Al XVIII-lea

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Să te asemăn cu o zi de vară?
Tu eşti mai dulce şi surâzi mai blând!
În Mai e vânt şi mugurii-i doboară
Şi timpul verii trece prea curând.
Cerescul ochi e, uneori, fierbinte
Şi-ades umbrită-i geana lui de foc,
Căci de frumos frumosul se dezminte
Şi-ntâmplător şi-n al schimbării joc.
Dar vara ta nu va păli vreodată
Căci frumuseţea-i veşnic anotimp;
Nici moartea s-o umbrească n-o să poată
Când vers etern o-nalţă peste timp.
Cât va fi suflet, văz şi versul meu,
Prin tot ce-am scris tu vei trăi mereu.

William Shakespeare - Sonetul 18

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Să te asemăn, oare, cu o zi de vară,
pe tine care mult mai dulce, blândă ești?
În vijelie mugurii de mai se sfarmă,
scurt măsurată e vara, când în timp privești.
Ochiul ceresc lucește, uneori el arde,
culoarea aurie pierde-și-o ades.
Tot ce-i frumos de frumusețe se desparte
prin voia întâmplării și-al schimbării mers.
Să nu se irosească vara ta vreodată,
frumuseții tale vreau să-i dărui veșnic scut.
Să nu se sumețească moartea niciodată
că-n umbra ei tu umbli și că te-ai pierdut.
Oamenii cât timp vor respira sub stele –
tu vei răzbi, trăind în versurile mele.