sonete de primavara – Versuri.pro

George Dumitrescu - Vis de Fermier

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Visez o fermă – cine știe unde –
Ca un ostrov pierdut în lan de ape.
Închid, molatec, lenevoase pleoape
Și-o văd albind din grâne, ca din unde.
În visul meu, năzare-atât de-aproape,
Că nici o taină nu mi-o mai ascunde:
Doi nuci în nalță coamele rotunde
Și-un câine-n lanț s-asmute, ca să scape.
În spatele conacului, respiră
Pădurea din bătrâni, cu svon de liră,
Ce-și freamătă coroana-n ziua caldă.
Tot somnolând cu vremea dimpreună,
Un iaz își chiamă rațele la scaldă,
În timp ce păpurișul verde sună.

George Dumitrescu - Vi - Izvorul Tămăduirii

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Din ciclul „Sonete de primăvară”.
Părinte nevăzut, putere lină,
Nu ține de la noi privirea-ntoarsă.
Grădini în verzi torente se revarsă,
Dar omul fruntea-n gânduri și-o înclină.
Cu inima de patimi grele arsă,
Nu simte respirarea Ta divină,
Nu vede pânza blondă de lumină
Din borangicul primăverii toarsă.
Ne vindecă, Părinte, Tu Izvorul
Tămăduirii, sbuciumul și dorul
Și ne renaște, limpezi, către Tine.
Urciorul mângâierii Tu-l apleacă,
Să picure, balsamul răni s’aline –
Lumina intre, negura să treacă.

George Dumitrescu - Vii - Primăvară Citadină

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Din ciclul „Sonete de primăvară”.
Orașul s-a urnit pe străzi, în soare,
Copiii urcă zmee peste case,
Doar un schilod în poarta lui rămase,
Cu ochii prinși pe ramurile-n floare.
În drum, țigănci în stambe, vii, ochioase,
Duc primăvara-n coșuri, zâmbitoare.
Cu patimă trăgând dintr-o țigare,
Chivuțele, ca niște mături roase,
Așteaptă lângă ziduri, împreună.
Un visător cu ghiata scâlciată,
Cu pașii lui de somnambul sub lună,
Scandează versuri pentru niciodată,
În timp ce-o caterincă trist răsună,
În primăvara tristă, asfaltată.

George Dumitrescu - IX - Evadare

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Din ciclul „Sonete de primăvară”.
Hai, să plecăm la ferma din poveste –
În lutul gras, să prindem rădăcină
Cu zarzării şi firul de sulfină,
Sub mângâerea zărilor agreste.
Să-ţi ciugule din palmă, au să vină
Găini moţate, cu roşcate creste,
Iar porumbeii – ca o albă veste –
Te vor primi cu sboruri de lumină.
Când seara bate-n prispa cu zorele,
Te-aş ridica de umeri, ca de toarte,
S-alegi cea mai frumoasă dintre stele.
Iar la răstimp, pe mirişti, pitpalacul
Ar tresări, svâcnind în somn, departe,
În timp ce tămâiază liliacul.