simboluri – Versuri.pro

Smokey - Bizzart

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Smokey – Bizzart (produsă de Neko).
Înlocuind cuvintele cu un simbol mistic, simbolistic
într-un mod artistic, aplic libertatea de exprimare
ce ia amploare pentru educare, pentru nerobotizare
aduce, imagini clare, necesare orice simbol e ca biblia
.. lasă loc de interpretare.
Mă bat cu pumnul în piept, lăsați fluturii să zboare
imagini cutremurătoare, întipărite în piele
ce duc cultura unor popoare dincolo de stele
în orice tatuaj e un mesaj, fiecare cu legendele lor,
cu destinele lor, pictat atent până la ultimul detaliu
colorat ca un vitraliu, arta bizara ce ține de la sacru la profan
scrisă de un sectant sau golan
toate cu un rost, toate cu un cost,
te eliber acum să ieși de la adăpost.
By Chaba!

Charles Baudelaire - Corespondențe

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Natura e un templu cu vii coloane care
Scot uneori cuvinte confuze, ne-nțelese;
Prin codri de simboluri petrece omu-adese
Și toate-i adresează priviri familiare.
Ca niște lungi ecouri ce se unesc profund
Într-o misterioasă, adâncă unitate,
Întinsă ca lumina, ca nesfârșita noapte,
Parfum, culoare, sunet de-a pururi își răspund.
Sunt proaspete parfumuri ca trupuri de copii,
Ca tonuri dulci de flaut, ca niște verzi câmpii,
– Iar altele sunt mândre, bogate, prihănite,.
Având întinderi vaste de lucruri infinite,
Cum ambra, moscul, smirna, tămâia se degajă,
Slăvind ce mintea-ncântă și-a simțurilor vrajă.

Christian W Schenk - Voia Tăcerii

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Vorbim de cicluri, roți și paranteze,
de parlamente, urlete, de spații,
crâmpeie filozofice și dinastii.
Tăcerea a murit sub tâmple
uscate-n avalanșe de simboluri
mult prea mult în cercuri
și mult prea zgomotoase și verbale.
Sugrumatele cuvinte
adunate-n giulgiuri coapte
de cavouri prinse-n fraze
cad pe scoici sparte-n deșerturi.
Cântecul ce rupe vidul
nu-i iluzia pierdută!

Camil Petrescu - În Ceasul Dintâi…

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Dar iezerele unul lângă altul sute,
Când râd arhipeleagurile lumii mute?
Geyserii lungi lumina descompun
Ca munţii de cristal şi alaun.
Iradiază sorii albi, de-odată patru,
Terasele de ape vii în amfiteatru…
Grădinile Semiramidei, lateral
Din răsărit pân’ la apus, în sus de val.
Azvârl orgile planetei jerbe grele
De imnuri spre spiralele de stele..
Când evantalii latescente trec domol
Ca reci comete dincolo de gol.
Fâşii de lumină caută gândind
Sfârşitul lumii. Rar se sting şi se aprind…
Aşa era… aşa era întâiul ceas,
De nu m-ar fi chemat pe cruce-aş fi rămas.

Jorge Luis Borges - Cauzele

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Apusurile, neamurile toate.
Și zilele, nici una n-a fost prima.
Și apa ce sorbit-a din izvor
Adam. Și rânduitul Paradis.
Și ochiul ce-ntunericul scrutează.
Și lupii care-n zori se-mperechează.
Cuvântul. Hexametrul. Și oglinda.
Și Turnul Babel și trufia pedepsită.
Și luna ce-au privit-o caldeenii.
Și Gangele, nisip nenumărat.
Chang-Tzu și fluturul care-l visează.
Și merele de aur din ostroave.
Și pașii rătăcind în labirint.
Și pânza negătat-a Penelopei.
Și timpul circular gândit de stoici.
Și-n gura mortului obolul nelipsit.
Și greutatea spadei pe balanță.
Și picurii de apă din clepsidră.
Și vulturii, legiunile, triumful.
Și Cezar la Farsalia în zori.
Răsfrânta umbră-a crucii pe pământ.
Și șahul ce persanu-a născocit.
Și urmele-ndelungilor migrații.
Supunerea regatelor cu spada.
Busola-n veci necontenită. Marea
cea largă. Și tictacul de ceasornic.
Și osânditul rege și securea.
Și praful ce rămas-a din oștire.
Privighetoarea care-n Danemarca
își nalță trilul. Scrijelita slovă.
Sinucigașul chip în ciob de-oglindă.
Și cartea de trișor. Râvnitul aur.
Și norii-mprăștiați peste pustie.
Caleidoscopul plin de arabescuri.
Căințele și lacrimile-amare.
De toate-acestea fost-a trebuință
ca astăzi mâinile să se-mpreune.

Jorge Luis Borges - Lei

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Nici strălucirea tigrului n-o are,
Cu umblet cadențat, nici de jaguar
Vărgate semne, nici silențios
Pas de pisică. Mai puțin felin,
El totuși a stârnit închipuirea
Și visul omului. Sunt lei de aur,
Dar și în vers. Apar în evanghelii
Și în palate arabe. La Hugo
Se plimbă leii ca la ei acasă.
Pe poarta din Micene îi găsești
Și la Cartagina, crucificați.
La Dürer leul e înfățișat
În luptă cu Samson, care-l ucide.
E jumătatea de grifon ce-n peșteri
Adânci păzește-a umbrelor comoară.
E un simbol în opera lui Shakespeare.
Sculptat a fost în stâncile de munte
Și zugrăvit de oameni pe drapele
Și rege desemnat peste-animale.
Cu ochii lui de umbră-l vede Milton
Ieșind din lut în cea de-a cincea zi,
Cu labele din față dezlegate
Și capul mândru-mpodobit cu coamă.
Pe roata din Caldeea strălucește
Și nelipsit e în mitologii.
Un animal ce seamănă c-un câine
Și-nghite prada-adusă de femelă.

Jorge Luis Borges - Blake

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Unde-o fi trandafirul care-n mâna ta
împarte din belșug, fără să știe, tainicele-i daruri?
Nu de culoare-i vorba, fiindcă floarea-i oarbă,
nici de mireasma cu bun miros ce nu dispare,
nici de greutatea unei petale.
Toate acestea
sunt doar ecouri palide, pierdute.
Adevăratul trandafir e undeva departe.
Poate fi un stâlp sau o bătălie
sau un firmament de îngeri sau o lume
nesfârșită, tainică și necesară,
sau o planetă de argint pe un alt cer
sau un teribil arhetip ce nu apare
în chip de trandafir.

Jorge Luis Borges - Unei Anume Insule

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Cum să te invoc, delicată Engliteră?
E vădit că nu trebuie să încerc
pompa și zgomotul odei,
străină de pudoarea ta.
Nu voi vorbi despre mările tale, care sunt Marea,
nici de imperiul pe care ți l-a impus, insulă intimă,
provocarea celorlalți.
Voi pomeni în șoaptă câteva simboluri:
Alice, ce-a fost un vis al Regelui Roșu,
ce-a fost un vis al lui Carroll, azi un vis,
savoarea ceaiului și a prăjiturilor,
un labirint în grădină,
un ceas solar,
un om ce jinduiește (și care nu spune nimănui că jinduiește)
Orientul și singurătățile glaciale,
pe care Coleridge nu le-a văzut
și pe care le-a concentrat în cuvinte precise,
răpăitul ploii, care nu se schimbă,
zăpada ce cade în palmă,
umbra statuii lui Samuel Johnson,
ecoul de lăută ce nu se pierde
chiar dacă nimeni nu-l poate auzi
cristalul unei oglinzi ce-a reflectat
privirea oarbă a lui Milton,
privegherea neobosită a unei busole,
Cartea Mucenicilor,
cronica unor obscure rânduri de oameni
pe ultimele pagini ale unei biblii,
praful de sub blocul de marmură,
pecetea zorilor.
Aici suntem amândoi, insulă secretă.
Nu ne aude nimeni.
Între cele două crepuscule
vom împărți în tăcere lucruri dragi.

Jorge Luis Borges - Celălalt Tigru

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Visez un tigru. Proslăvește umbra
Biblioteca vastă, laborioasă,
Și rafturile parcă estompează;
Puternic, inocent, însângerat
Și nou, el selva va străbate lin
Și viitorul, urma-n mal mâlos
Lăsând de râu cu nume neștiut
(În lumea lui nu-s nume, nici trecut,
Nici viitor, o clipă numai certă),
Și va-nghiți barbarele distanțe
Și adulmeca-va-n labirint stufos,
Dintre arome, aroma aurorei
Și-aroma de vânat plăcută foarte.
Printre zăbrele: trestii lungi de bambus,
Dungi descifrez de tigru și presimt,
Sub pielea lui vibrând lucioasă, mușchii.
În van în calea mea se-aștern boltite
Și necuprinse mări, deșerturi vaste:
Din casa aceasta din îndepărtat
Oraș american din Sud, visez
Și te urmez, o, tigru de pe Gange.
Când înserarea-n suflet îmi pătrunde,
La tigrul vocativ din versu-mi cuget.
E-un tigru de simboluri și de umbre,
Înșiruire de figuri de stil
Și de-amintiri din enciclopedie,
Nu tigrul implacabil, giuvaier
Funest, sub soare ori lună schimbătoare,
Care-n Sumatra ori Bengal repetă
Ritualul de iubire și de moarte.
Opus-am ăstui tigru de simboluri
Pe cel adevărat, cu sânge cald,
Ce hăcuiește-a bivolilor turmă
Și azi, în august 3, leat 59,
Pe pajiște-și întinde umbra-nceată,
Dar însuși faptul de-a-l numi acuma
Și de-a-i închipui ambianța-nseamnă
Pe tigru să-l prefaci într-o ficțiune
De artă, nu ființă vie a Terrei.
Al treilea tigru căuta-vom, care
Va fi la fel cu ceilalți, altă formă
De vis, sistem de omenești cuvinte,
Nu vertebratul tigru, acela care
Prin selvă, depășind mitologia,
Pășește lin. Și totuși – știu prea bine –
Ceva-mi impune această aventură
Nedefinită, veche și smintită,
Și-n ceasul înserării caut tigrul
Cellalt, ce-n versul meu nu-și află locul.

Hermann Hesse - Litere

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Noi până o luăm din când în când
și scriem semnele pe foi imaculate
ce multe spun, le știm cu toți pe rând,
e-un joc ce are reguli mai aparte.
Dar un sălbatic, ori lunatic de-ar veni
și-ar lua foaia cea de rune încrustată
și pe ea ochii curioși și-ar aținti,
o lume-ar înfrunta, înstrăinată,
o sală cu vrăjite semne i-ar apare.
În A și B ar vedea om și fiară,
cu ochi, cu limbi și membre mișcătoare,
când lin, pe îndelete, când fugară
trecere pe zăpezi, ca urmele de ciori.
Ar alerga, zbura, căznit sau odihnind,
văzând creația întreagă, cu fiori,
în semnele-mpletite, negre, bântuind,
prin ornamente și bastoane, ca plutind,
și ar vedea iubiri arzând, dureri zvâcnind.
S-ar minuna, cu plâns și râs, cutremurat
că după gratii de înscrisuri a intrat
întreaga lume, ce-n avântul ei orbesc
lui i-ar părea în semne micșorată,
stufoasă, fermecată, parcă-n șir pășesc
prizonieri asemeni, prinși în roată.
Încât dor de viață, moarte sau ovații
și chinuri s-ar asemăna ca frații..
Și-acest sălbatic ar striga, în fine,
înspăimântat, în jaruri scormonind,
în reci sudori sau cu litanii line,
pe flăcări foaia runelor jertfind.
Și poate-atunci, când semnele străine,
această lume strâmbă, acest nimic vrăjit
întors în neființă, acest de ne-ndurat
în țara nimănui a fost sorbit,
ar suspina, senin și vindecat.