shah – Versuri.pro

Firdousi - 21 I Kaiumors (Șahia Lui a Durat Treizeci de Ani)

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Cel dintâi șah.
Cum dihkan-ul povestește, cine cel dintâi și-ntâi,
oare, -a căutat coroana stăpânirii pre pământ?
Cine și-a fost pus pe frunte luminosul diadem?
Nimeni din întreaga lume amintirea nu-i păstră,
dar dacă un fiu primit-a de la tata datini vechi
și din spusa părintească-ți pomenește de acel
care și-a durat puterea falnică și, între șahi,
cel dintâi atinse piscul stăpânirii pre pământ.
Doar un om cetind în hronic unde-s multe povestiri
despre mulți viteji, ne spune că anume Kaiumors
tron și-a înălțat, cunună, și a fost întâiul șah.
Soarele pe când pătrunse-n zodia Berbecelui,
lumea străluci-n lumină și în drepte cumpăniri;
sus, în zodia Berbece, Soarele luci-ntr-atât
că-ntineri Pământul: chiar atunci el, Kaiumors,
se-nălță stăpân al lumii. La-nceput șezu în munți;
tronul lui și-atotputința-i răsăriră între munți,
el întâi și tot poporu-n piei de tigru s-a-nvelit.
El ne-a dat deprinderi bune: trupul să ți-l înveșmânți
și să ți-l hrănești, pe-atuncea fost-au obiceiuri noi.
Ani, domni, de trei ori zece. Mândru se ivi în tron,
precum Soarele-n amiază! Și pe tronu-i străluci,
precum Luna, când răsare-n cele două săptămâni
drept deasupra unui chipreș ce se-avântă spre tării!
Și cum îl zăriră fiare fioroase din păduri
și sirepe dobitoace de prin lume, lângă tron
se târâră preaplecate, astfel aducând dovezi
cât de mare-i măreția lui și marele noroc;
toți și toate îl slăviră : de la el primiră legi.
Cronica șahilor

Firdousi - 67. Fereidun - Nașterea Lui Manucehr

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Pleacă-ți tu acum urechea la-ntâmplarea ce-o meni
bolta cerului albastră, -n vreme după ce roti
nouă luni. Din Mahaferid mândră, plină de virtuți,
se născu un fiu ce-i vrednic tron să ia și diadem.
Cum din sânul drăgăstoasei sale mume se născu,
drept la șahinșah îl duse. Cine-l duse glăsui:
„O, stăpânitor al lumii, veselește-ți inima
și pe-acest Iradj privește-l!” Buzele lui Fereidun
se umplură de plăcere, și-ai fi zis chiar că Iradj
s-a născut a doua oară; prinse-acest măreț copil
între brațe și spre Ceruri el o rugă înălță:
„Deie Domnul sfânt vederea să-mi recapăt, și să pot
să cuprind într-o privire chipu-acestui nou-născut!”
Și de-ndată ce-l rugase, Domnul ruga-i împlini,
și-i dădu în ochi vederea. Șahul cum din nou văzu
lumea plină de lumină, ochii zvârli spre prunc.
Zise: „Binecuvântată fie ziua cea de azi,
sfâșiată să le fie inima la cei vrăjmași!”
Porunci să i se-aducă vin din cel scânteietor
în pocale-nestemate, și pe-acest copil deschis
la obraji precum o roză, îl numi el Manucehr,
și rosti aceste vorbe: „Ramul vrednic de-a avea
mamă fără de prihană și-un părinte ne-ntinat —
a legat, și-aceasta-i rodul!” Pruncu-n brațe și-l săltă
însă cu atâta grijă, că nici vântul nu-ndrăzni
peste creștet să-i adie. Talpa sclavei ce-l purtă,
pulberea nicicând n-atinse; merse doar pe negru mosc
miresmând, umbrindu-și fruntea sub umbrelă de brocart.
Și-astfel anii vremuiră pe deasupra lui în zbor,
urziră blânde zodii numai raze de noroc.
Șahinșahul îl deprinse din pruncie cu virtuți
ce i-or fi de trebuință, lumea spre-a ocârmui.
Inima recăpătându-și și vederea, Fereidun
din nou lumea o umpluse cu un nume preamărit.
Fereidun, un tron de aur, dărui lui Manucehr,
buzduganul greu, coroana șahilor de peruzea,
cheia la haznă ticsită de-aur, giuvaerării,
și colan și diademă, cingătoare și un țarc
tapisat tot cu brocarturi colorate-mprejmuind
corturile lui cusute-n piei de leoparzi pestriți.
Cai arabi cu frâu de aur, spade de prin Hindustan
care stau în teacă de-aur, platoșe și chivăre,
zale din Bizanț ce-n copcii se pot lesne descheia;
apoi arcuri albe, tolbe cu săgeți din lemn de plop,
scuturi din Kitai și suliți de-azvârlit în bătălii;
toate-acestea-s o comoară adunată cu mult sârg
și cu chinuri nesfârșite, vrednică de Manucehr,
care inima-i umpluse c-o iubire de nespus.
Apoi dând porunci ca toate căpeteniile de oști
și mai-mari din ținuturi să se-adune lângă el,
se-adunară toți cu inimi de mânie clocotind.

Firdousi - Moartea Lui Geamșid

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

După-aceasta, clocotit-a-n vuiet lung Iranul tot,
și din patru zări porniră hărțuieli și învrăjbiri;
ziua cea strălucitoare-n neagră noapte se schimbă,
și-oamenii se dezlegară de șăhia lui Geamșid;
mila Domnului se strânse de pe capu-i, și căzu
într-o cruntă silnicie și-o pornire de nebun.
Și din patru părți de zare se sculară zeci de șahi;
din hotare în hotare răsăriră capi-de-oști,
care-și strânseră puhoaie de oștiri pentru-a lupta,
fiindcă și-au fost smuls din inimi dragostea pentru Geamșid.
Cât clipești ieși o oaste din Iran și se-ndreptă
către-Arabia. Acolo auziseră de-un om
crud, cu faţă de balaur. Și războinicii persani
toți cătând un șah anume, se-ndreptară spre Zohhak.
Lui, smeriți, i se plecară, socotindu-și-l stăpân,
și-l înscăunară-ndată șah al Persiei întregi!
Omul cel cu chip de șarpe năvălit-a în Iran
iute ca un vânt, să-și puie diadem de șah pe cap,
aducându-și mare oaste din Iran și-Arabia.
Ochii și-aținti șerpește către tronul lui Geamșid,
și rotunda lume-și trase ca pe deget, un inel.
Soarta bună-l părăsise pe Geamșid, iar șahul nou
pas cu pas, păscându-i urma, el fugi și îi lăsă :
tron, coroană și putere, diadem, haznâ și oști ;
urma și-o pierdu și lumea-n ochii lui se-ntunecă,
de când tronul și coroana i le înșfăcă Zohhak.

Firdousi - XVIII Yezdegherd Mahui Suri Îl Ațață pe Bijan Să Pornească Război cu Yezdegherd. Șahul Își Găsi Loc de Scăpare Într-o Moară

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Fost-a un erou a cărui faimă până-n depărtări
se-ntindea; era de baștini din Turan, numit Bijan;
loc avea pentru ședere în cetatea Samarcand
și în juru-i mulți prieteni îl urmau de prin ținut.
Mahui, nenorocitul, vrând să fie neatârnat,
scrisu-i-a aceste rânduri „Fiule de pahlivan,
al cărui noroc nu poate fi atins, un bun prilej
se ivește pentru tine : șahul lumii este-aici
cu-a lui oaste și tiară, cu-al său tron și diadem.
Vino, căci coroana-aceasta si-acest tron a tale-or fi,
și haznaua-i, și umbrela lui de soare neagră-corb;
te aprinde-acum din ura care i-a însuflețit
pe străbunii tăi și crâncen te răzbună pe ăst neam
Bijan desluși scrisoarea ; chibzui, și-apoi văzând
lumea cum se dăruiește râvnei lui Mahui Suri,
întrebă pe al său sfetnic : „Cap de sfetnici înțelepți,
ce gândești de treaba-aceasta? Dacă oastea mi-o împing
s-ajut pe Suri, puterea, oare, nu-mi voi nărui?”
Sfetnicu-i răspunse-ndată: „Omule cu piept de leu,
bravule-nsetat de lupte, ar fi tare rușinos
să-mprumuți un braț puternic lui Mahui Suri și-apoi
să te-ntorci călcându-ți urma. Dacă un război pornești
după-a lui Suri povață, oamenii cei înțelepți
de prea multă ușurință toți învinui-te-vor.
Lui Barsam încredințează-i grija de-a mâna-n război
oastea cea ajutătoare.” — „Sfatu-acesta-i înțelept,
zise iar Bijan ; nu-i bine să mă-ndepărtez de-aici.”
Lui Barsam dădu poruncă să îndrume către Merv
zece mii de-aleși războinici cu hangere intr-armați,
ținta luptei arătându-i, în nădejdea de-a-nhăța
tronu-mpărăției perse. Ca aripa de fazan
strălucind această oaste iute-ajunse până-n Merv.
Notă informativă :
Este vorba de un alt Bijan, turanian.
Deci era un vasal al șahului din Iran.
Barsam, hanul din Kitai.
numai într-o săptămână. Într-o noapte de catran,
când cutcurigi cocoșul, dobe răsunară-n câmp.
Șahul incă nu aflase de viclenele urzeli
ale lui Suri, când, iată, cineva îl și vesti :
„Oameni pe cai iuți se-avântă împotriva lui Khosro.
Mahui ne-adeverește că sunt cavalerii tiurci:
șahul ce ne poruncește? Cap hanul din Kitai,
și pământul prea strâmt este pentru marea oaste-a lui!”
Șahu-și îmbrăcă armura tulburat, și două oști
se porniră împotrivă. După ce-și orindui
aripile: dreapta, stânga, Yezdegherd își avântă
oastea-n rânduri de bătaie, el, la mijloc, lancea-n pumn.
Nori de colb întunecară lumea-n cele patru zări.
Yezdegherd văzând puterea și iuțimea celor tiurci,
duse mâna-n cingătoare, trase spada și-o porni
ca un elefant în rândul bătăliei de pe câmp.
Vălurea pământu-n sânge precum Nilul revărsat!
De cum își porni izbirea împotriva celor fiurci,
șahul se văzu deodată de războinici părăsit ;
dos dădură și-l lăsară printre călăreții tiurci.
Când Suri se trase-n urmă, șahul lumii pricepu
viclenia-ntrețesută-n taină împotriva sa,
și văzu că este planul lui Suri să-l lase prins
în încaier cu vrăjmașul. În zadar desfășură
marea lui neînfricare, și făcu risipă-n gol
de-ndrăzneală, dibăcie, și cu mâna-i doborî
căpetenii cu mari nume; și văzându-se-ncolțit,
o luă la sănătoasa. Urmărit de-un pâlc de tiurci,
strâns ținând în mâna-i tare un jungher kabulian,
se pierdu, precum un fulger care sfâșie un nor!
Și zărind o moară-n malul râului ce-i zice Zark,
adăpost cătă, și caii dșmanilor îndârjiți
întețiră urmărirea și ținutul Zark gemu
de atâta tropotire! Yezdegherd își părăsi
telegar cu frâie de-aur, și armuri, și spadă grea
împlintată-n teacă de-aur; și pe când cei turcomani,
înfocați să-l dibuiască, se-azvârliră-a-i jefui
cal și platoșe, pătrunse șahu-ntr-una din odăi
în cea moară și pe-un maldăr de fân moale se-așeză.
Din păcate, asta este legea-nșelătoarei lumi :
când i te-ai suit pe creste, dindărătul lor găsești.
o prăpastie adâncă! Șahul cât înlănțuit
de noroc a fost și tronu-i se-nălță până în slăvi,
acum are într-o moară adăpost într-un ungher;
după miere, -acum otravă. De ce inima să-ți legi
de-un lăcaș plin de-amăgire unde-ntr-una în urechi
ropot de plecare sună, sună și auzi strigând:
„Hai, destul cu pregătirea! Lespedea dintr-un mormânt
este singurul tău scaun, singurul ce l-ai păstrat?”
Rupt de foame și cu ochii plini de lacrimi, Yezdegherd
adăstă în starea asta Soarele pân’ se trezi.
Chiar atunci deschise ușa morii cel morar; căra
sarcina-i de fân :din neamul celora de rând era;
se numea Khosro și totuși n-avea tron și nici comori,
nici coroană, nici putere; din uiumul morii lui
traiul și-l ducea și altă meserie nu avea.
Când văzu pe-acest războinic la statură, chiparos,
așezat umil pe țărnă, și pe frunte-mpodobit
cu coroană-mpărătească, și cu trupu-nvăluit
în brocart din fir de aur tocmai din Kitai adus —
când văzu viteazul ăsta cu ochi de gazelă mari,
chip de leu, de loc privirea nu-și mai deslipi de el —
când văzu că încălțat e cu botine aurii,
haina-i scăpărând pe mâneci fire de-aur și pe fir
boabe de mărgăritare — cel morar încremeni.
Minunându-se el foarte îl chemă pe Cel-de-Sus
și rosti : „O, șah cu fața cum e Soarele-n amiaz’,
fă-mă să pricep cum, oare, ai pătruns în moara mea?
Oare, -i loc bun de ședere vrednic pentru cinul tău
moara plină de grăunțe, și de pulberi, și nutreț?
Cine ești tu, oare, -al cărui trup mlădiu și mândru chip
au astfel de măreție cum o lume n-a văzut?”
, , Sunt iranian — răspunse șahul — și-am scăpat fugind
de turaniana oaste. ” Cel morar cu glas mișcat:
„Soață mi-i doar sărăcia; dacă poți fi mulțumit
dar cu pâine de-orz și-umilul năsturel de-aici din mal,
bucuros ți-aduc și-ți dărui : asta este tot ce am,
și săracu-ntotdeauna să se vaite e silit.”
De trei zile-n bătălie, șahul nu mâncă nimic
și nici nu dormi o clipă; zise spre morar: „Să-mi dai.
ceea ce ai de-ale gurii și voi fi-voi mulțumit,
numai pe Barsom mi-l cată.” Cel sărman morar întâi
puse șahului nainte : lapte acru, năsturel
și o pâine de-orz, și merse să-l aducă pe Barsom.
Colo-n locul de-ascultare, starostelui de la Zark
îi aduse-ndată știrea că-ntrebat e de Barsom.
Mahui mânase-n grabă tainici soli în patru zări
șahului să-i iee urma. Starostele spre morar zise :
„Om brav, despre-acesta pentru cine mă intrebi?”
Cel morar dădu răspunsul : „Este colo-n moara mea
un războinic care șade pe un pat de fân cosit,
trupu-i plin de măreția unui verde chiparos,
fața-i e strălucitoare precum Soarele-n amiaz’:
sub sprâncene arcuite ochii-i sunt pecetluiți
de-o tristețe fără margini, și pe buze-i izbucnesc
gemete, și de mâhnire pieptu-și simte apăsat.
I-am dat, veche rămășiță, lapte acru într-un hârb
și o pâine de orzoaică pentru-ntregul său tain,
dar el pe Barsom îl cheamă rugile spre-a-i cuvânta.
Toate astea îți ațâță-ntr-adevăr uimirea ta.”
Starostele îi răspunse : „Du-te la Mahui Suri
grabnic să-i spui aste lucruri, fiindcă mă înfricoșez
de-ăst bicisnic din sămânță spurcată că ar putea
rele-apucături s-arate, alții știrea de-i vor da!”
Si degrab’ mână morarul c-un isteț însoțitor
la Suri s-ajungă-ndată. Zise-aceasta către cel
meșter fără de câștiguri: „Oare, pentru cine-ntrebi
de Barsom? Zi-mi adevărul!” — „Când cu sarcina de fân
mă-ntorceam, izbind în lături ușa morii, am văzut
înainte-mi mândrul Soare, un bărbat ai cărui ochi
semănau cu ochii unui cerb de moarte îngrozit,
părul negru cum e bezna-n veghea doua-a unei nopți:
îmi străluminase moara precum Soarele; ședea
pe nutreț și pâine goală ronțăia. Cin’ n-a văzut
a lui Dumnezeu mărire, să-l întrebe pe morar.
Diadem de mărgărinturi fruntea i-o împodobea,
si tunica-i de brocarturi din Kitai lucea pe piept;
ai fi zis că-i primăvara-n cer; nicicând vre un dihkan
n-a sădit pe o moșie un mai falnic chiparos!”.
Notă informativă :
Yezdegherd presimțindu-și sfârșitul apropiat,
îl chemă pe duhovnicul său Barsom,
nume asemanător cu al hanului din Kitai, Barsam.
Mahui la-aceste vorbe chibzui și pricepu
că necunoscutul nu e altul decât Yezdegherd.
„Tu, morarule — îi zise — du-te și acestui om
zboară-i capul de pe umeri; dacă nu, îți va cădea
căpățâna, și în viață pe ai tăi nu-i voi lăsa!”
Depărtându-se mubezii-aceia de prevederi plini,
cei războinici pe-a lor urmă și veniră. Mahui
se-așeză cu toți olaltă și cam astfel i-ntrebă:
„În această-mprejurare pe ce drum vom apuca?
Dacă Yezdegherd rămâne-n viață, de sub patru zări
oști veni-vor să-l ajute; tăinuitele-mi urzeli
date-or fi pe față lumii. Dușmănia ăstui șah
va fi pricina ruinii mele și voi pierde-atunci
și viață și putere.” Îi răspunse-un înțelept:
„N-ar fi trebuit tu astfel să te porți de la-nceput:
sau dușman îți va fi șahul din Iran, și vor ieși
niscai pierderi pentru tine, sau din vine-i vei vărsa
sângele, și Cel din ceruri grijă va avea ici, jos,
să-l răzbune. De-orice parte văd doar păsuri și dureri;
chibzuie cu mintea coaptă la ce trebuie să faci!”
Dar luând apoi cuvântul fiul lui Suri rosti:
„O, tu, bunule părinte cu ferice plănuiri,
când pe față te-ai dat dușman, scapă-te de el acum!
Dacă nu, cu oaste-adusă din Madjin și din Kitai
el ne va izbi și lumea ne-o va strîmtora sub pași.
Nu privi această treabă ca pe-un lucru de nimic;
de l-ai biruit tu astăzi, mergi la capăt hotărât,
pentru că, dacă părtașii șahului își vor nălța
flamură din cea tunică-mpărătească, oastea lor,
pas cu pas, din lumea asta, mi te va vâna pe loc.”.
Cronica Șahilor

Firdousi - XVIII Yezdegherd, Yezdegherd Fu Înjunghiat De Către Morarul Koshro

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Mahui Suri, vicleanul, când acestea auzi
de la fiul său, şi zise spre morar : „Dă fuga,
ia călăreţi cu tine, -aleargă, sângele acum să-i verşi
duşmanului meu de moarte, că pe veci îmi va scăpa
dacă taina-acestor vorbe-n lume se va răspândi!”
Auzi moraru-această aprigă poruncă, dar
nu-nţelese tâlcul trebii. Şi în noaptea de treizeci
din Hurdad-mah se întoarse-n moară lângă Yezdegherd.
Cum lăsă morarul casa lui Suri, cu ochii plânși
pieptul îngroşat de sânge, Suri puse-n urma lui
călăreţii iuţi ca norul şi le zise: „Grijă-aveţi:
diadem, cercei, pecete şi tunica şahului
să nu se mânjească-n sânge; de veşminte-l despuiaţi!”
În estimp morarul merse-n drumu-i, ochii lăcrimaţi,
chipul galben cum e Luna şi strigând: „O, luminos
Ziditor, ce eşti deasupra preschimbării-acestei sorţi,
chinuieşte-i de pe-acuma trup şi duh al celui ce
mi-a dat crâncenă poruncă!” Când ajunse lângă şah,
în adâncu-i de ruşine şi de teamă-adânc gemând,
chipul înecat în lacrimi, gura arsă de-nsetat,
se apropie cu multă prevedere, ca un om
care vrea să spună-o taină în ureche şopotind,
înfipse-n piept jungherul. Vai! de moarte-njunghiat,
şahul un suspin mai scoase, cap, coroană la pământ
prăbuşindu-se pe pâinea cea de orz din faţa lui.
Călăreţii piezei rele de Suri văzând pe şah
cum zăcea precum copacul falnic, depărtat de tron
şi de câmpul bătăliei, mai de-aproape şi plecaţi
îi ghiciră de pe faţă trăsături-mpărăteşti;
deznodară-apoi tunica viorie, adunând:
grea coroană, şir de perle, şi botine aurii.
Trupul şahului lăsându-l jos în pulbere întins,
năclăit în sînge, coasta, sfîşiată de jungher —
blestemând se-ndepărtară: „Fie ca şi hoitul lui
Mahui s-ajungă-asemeni pe faţa pământului:
năclăit să-noate-n sânge!”
Repede înştiinţat.
Notă informativă :
Hurdad-mah, luna iunie, deci 30 iunie 651 e. n.
că şi tronul şi războiul şi plăcerea-acestei vieţi,
nu mai sunt de, -acum nimica pentru prea-măritul şah,
Mahui dădu poruncă-n ceasul nopţii liniştit
când se odihneşte totul, să-i azvârle hoitu-n râu.
Două slugi cu inimi crude trupul şahului târând
prin cel sânge, neştiindu-i mortului înaltul rang,
îl zvârliră în vârtejul râului ce-i zice Zark,
şi plutea la vale leşul, când pe faţă, când întors.
Ziua când urmă în tronul Nopţii, şi-oamenii în zori
când ieşiră din bârloguri, două feţe dintre cei
ce-s aleşi să fie preoţi pentru slujbe juruiţi —
poposiră-n dreptu-acesta; unu-n mal se-apropie
şi văzu plutind pe apă leşul gol, împărătesc.
Zguduit de groază, iute se întoarse-n paşii săi
şi-alergând la templu-ndată povesti la cei monahi
ce văzu şi le mai spuse că stăpânul ăstui veac
despuiat zăcea pe valuri, val-vârtej, pe râul Zark.
Preoţii, de pretutindeni, tineri şi bătrâni olalt’
alergară şi-acest vaiet se-nălţă din rândul lor :
„Şah vestit, din spiţă-aleasă, cine-a mai văzut cândva
şah ajuns în chipu-acesta? Cine-a auzit cândva
să se spună despre-aceasta (mai nainte ca astfel
să ţi se întâmple ţie) ca un muritor viclean,
mârşav câine, care după ce stăpânu-şi linguşi,
trupu-i sfârtecă în zdrenţe? Merită cel Mahui
blestemat să fie vecinic. Vai! de trupul tău şi vai!
de statura-ţi arătoasă, de înţelepciunea-ţi, vai!
de gândirea ta înaltă! Plângem ultimul vlăstar
al lui Ardeşir! şi plângem pe-un războinic preamărit
şi preadarnic! Şi mai plângem tronul celor Sasanizi,
strălucirea lor, puterea şi coroana celor şahi!
Tu erai odinioară încă-n viaţă şi-nţelept:
mergi acum să dai de ştire şahului Nuşiravan,
mergi să-i spui că tu, urmaşu-i, care mândru mai erai
precum Luna, tu, născutul pentru a domni în tron,
spintecat ai fost în moară de un jiingher ticălos
şi zvârlit în pielea goală în al râului vârtej!”
Patru din monahii-aceştia de veşminte despuiaţi
coborâră-n râu să prindă trupul şahului măreţ,.
Notă informativă :
Ardeșir, Artaxerxes I, fiul lui Xerxes.
care este strănepotul şahului Nuşiravan,
şi îl traseră afară. Toţi, şi tineri şi bătrâni,
îngînară-un cînt de jale; şi-nălţară după zid
gropniţă al cărei creştet nourii îi întrecea.
După ce-astupară rana cu clei, smoală, camfor, mosc,
trupul i-l înveşmântară într-un auriu brocart,
din subţire lână, giulgiu-i puseră pe dedesubt,
iar deasupra ţesătură precum lapis-lazuli;
preoţii îi răspândiră în adâncul gropniţei:
camfor, mosc şi vin şi apă limpede de trandafiri.
Şi apăi, purtând coşciugul şi câmpia străbătând,
îl lăsară-afund în groapă ; şahul cel nenorocos
duseră-l în câmpu-odihnei, neavând coroană, tron,
iară noi, noi vrem dreptate pentru şahul Yezdegherd
Şi strigăm, noi, răzbunare împotriva tuturor
celor şapte mari planete! Dacă ură ele n-au
şi n-au ele nici iubire, atunci bietul filosof
n-o să-mi deie niciodată despre viaţă lămuriri;
de-a grăit acel cucernic, ghicitori doar ne-a-nşirat,
şi răspunsul la-ntrebare a rămas în taină-ascuns.
Omule-nţelept, comoară dacă jos aicea nu-i,
strânge-n inimă comoară şi nu mi te bizui
pe ce va aduce mâine: lumea fulger pe sub ochi,
vremea fiece răsuflet ni-l socoate ; cumpătat
te deprinde-a fi în cuget; de trăieşti, cel ce-ţi dădea,
îţi va da încă şi încă. — Despre mine un cuvânt:
de-mi sta-n cumpănă câştigul cu ceea ce cheltuiesc,
soartei i-aş fi fost un frate ; dar în ăst an grindina
s-a fost abătut ca moartea; însăşi moartea mai puţin
este decât plaga asta. Codri, grâne şi cirezi,
ăstor bunuri pentru mine sfera cerului măreţ
poarta le-a închis. Paharnic, adu-mi vin : mult n-om trăi;
asta-i legea neschimbată-a schimbătoarei noastre lumi,
unde nimeni n-o rămâne. Fiindcă suntem covârşiţi
de a lumii nedreptate, -nţelepciunea e să bei
fără să îngâni vrun vaiet, fără să reverşi vrun strop.
Notă informativă :
lapis-lazuli – Adică de culoare albastră.
Izbucnirea ateistă a lui Firdousi cere răzbunare
împotriva întregului Univers al evului mediu persan.
Cronica Șahilor