sens pierdut – Versuri.pro

Daniel Aurelian Radulescu feat Goeteri - Moartea-n Râs… a Cuvântului

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Se plimbă-n Univers subconștientul,
Fiind singurul necenzurat, ascunsul,
Căci lumea și-a reinventat patentul
De-a preamări perfidul, pedepsind ne-ajunsul.
Cuvânt e acum doar sunetul afazic
Înșiruit în zgomote răzlețe;
False-ntrupări de vis extazic
Din minți golașe-n fond, jinduri istețe.
Răspuns dispare de la sine, dialog
Nu mai există, este tot ecou
De răgete, sălbatic prăvălite-nspre zălog;
Nefericit pierzantul, veșnic brav erou!.
E vârful piramidei existenței
Clădită din cadavre vii, neacceptate,
Moarte de simțul desuet al impotenței
De vise neîmplinite, căci neexprimate.
E moartea unui simț, fost unicat,
Cum râsul ce dispare, totodată
Redevenind ursitul, „eul” blestemat,
Lăsând planeta-n fine.. „Homo Less” curată.
Se-nchide ciclul de biped-himeră
Automulțumit de simțuri unicate,
De vorbe-n râs, pierdute pe o sferă..
Mut îngropându-și-le.. cu eternitate.

Mihail Săulescu - Un Vers Răzleț

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Un vers răzleț pe-o filă găsită-ntr-un saltar
în minte cată parcă să-mi readucă iar
duioasa poezie ce-am început odată.
Dar a rămas uitată.
Ce-am vrut să spun în versul răzleț găsit acum:
„O roză ofilită, zvârlită zace-n drum”?
O roză ofilită, dar câte roze nu-s
zvârlite-așa în teama de câți în piept le-au pus?
De-ar trebui să fie cântată orice floare,
ce tristă, neștiută, neînțeleasă moare,
în stradă azvârlită, în praf sau în noroi,
O! câte versuri oare n-ar fi să facem noi?
Un vers, cu toate-acestea, pesemne că i-a fost
ursit acestei roze zvârlite fără rost,
dar nu-mi aduc aminte ce-am vrut să spun atunci:
pesemne plânsul rozei trecute ce-o arunci,
ori poate elegia atâtor flori uitate,
și-n care nu mai bate
aripa unui dulce și negrăit parfum,
cum nu mai bate-n versul răzleț găsit acum.
Atâta este astăzi întreaga poezie,
un vers, scris poate noaptea, ori ziua
— cine știe? —.
Un vers în care poate am vrut să înțeleg
mai mult decât ce-ar spune chiar un poem întreg.
Și totuși, am uitat!
Iar roza de-atuncea de mult s-o fi uscat,
cum se usucă-n lume atâtea roze pale,
purtând ceva în ele din gândurile tale
și cum se duc atâtea și-atâtea poezii,
pierzându-se în suflet, uitând să le mai scrii.

Christian W Schenk - Partie

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Bolnavii trec pe lângă noi bolnavi
drogați de fiecare azi posibil,
de fiecare ieri sau mâine,
de frica molipsirii de o pâine dată,
de groaza că li se risipă sensul
în greva unui gând palpabil.
Bolnavii sunt la modă de când centrul
adâncului din noi lipsește – furat, uitat sau expirat –
să-și vândă ritmul unui tact suprem și sănătos
– bolnav deja de sănătos –
încât bolnavii bolilor benigne
își construiesc cotloane hibernale cu luciu de oglinzi,
perfuzii de ser nefiziologic și inflații.
Normalitatea și-a croit o nouă obsesie
de viitor fertil.

Ion Caraion - Suveranitate

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Sub cât scrum de lumină gânditoare
Sub câtă monedă a morții
Lezată glorie, lavă senzuală în realitate
El va fi devoratorul, viscerele muzicii
Veneau din țări îndepărtate și cumpărau
Cărți și nimeni
Nu mai citea în stele și-n păsări.
Firimituri de furie aburesc abisuri
Și nimeni, nimeni
N-auzea strigătele, semnificația
Dispariției semnificațiilor

Aurel Rau - Sens Pierdut

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Pumn peste pumn, ca vertebră / Peste vertebră / Și am ajuns / Am ajuns ... →

Ana Blandiana - Oglinzi

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Oglinzi.
Cât de greu să descoperi,
Ce ușor să inventezi,
Pentru un rege mort
Mii și mii de regenți.
Pentru-o singură lună,
Mii de lacuri întinzi;
Îmi e sete de mine
Și beau numai oglinzi.
Mii de vorbe țipate
Pentru-un sens care piere;
Îmi e sete de somn,
Îmi e somn de tăcere.