scrisoare de dragoste – Versuri.pro

Doze - Scrisoare Pentru Ea

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Știi bine că pentru mine ești fata cea mai frumoasă
Abea aștept ziua să-mpărțim aceeași casă
Până atunci nu vreau nici un moment lacrimi pe pleoape
Gândul meu zboară la tine, simte-mă aproape
În fiecare noapte vocea mea o să-ți răspundă
Închide ochii, o să fiu lângă tine într-o secundă
Apoi tot mai profundă îți șoptește la ureche
Și tu și el și voi amândoi, suflete pereche
Ea cu tine la bine, tu cu ea clipe de poveste
Ea cu tine la greu, tu lângă ea să treceți peste
Tot ce vă stă în cale să călcați în picioare
Vă lăsați purtați de vânt ca două petale de floare
Să zburați împreună peste furtună sau ploi
Dacă nu ai înțeles, e vorba despre noi doi
Amândoi aceleași vise, aceleași sentimente
O singură iubire, două inimi dependente
Una de alta și gata, ești drogul meu
Unul lângă altul, tu cu mine mereu
În sufletul meu niciodată nu sunt solo
Tu ești mereu acolo
Când umblu de colo-colo.
Pentru o clipă de plăcere
Când inima cere vere
Nu a uitat să creadă-n visele mele
Nu vreau să scap de ele, nu vreau să scap de vise
A fost scrisoarea mea, te aștept cu brațele deschise.
All I know is I’m lost without you I’m not gonna lie
How am I going to be strong without you I need you by my side
If we ever say we’ll never be together and we ended with goodbye
Don’t know what I’d do..
I’m lost without you

Sarah Connor - From Sarah with Love (În Română)

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Am fost prieteni de ani de zile
Și am știut întotdeauna ce am putea face
Dar atâtea lacrimi s-au scurs în ploaie
În noaptea în care ai spus
Că te-ai îndrăgostit
Am crezut că nu ești genul meu
Am crezut că nu m-aș putea îndrăgosti de tine
Pasiunea și dragostea pe care o simțeai
Și ai plecat
Pentru cineva nou
Și acum că ești departe
Îți trimit această scrisoare.

Refren:
Cu drag de la Sarah
Și-a găsit dragostea la care visa
Nu a găsit niciodată cuvintele
Dar știu acum
Că va trimite scrisoarea pentru tine.
Cu drag de la Sarah
A dus poza ta printre stele
Și i-au spus că e adevărat
Ar putea încerca să se îndrăgostească de tine
Așa că nu o supăra când îți scrie
Cu drag de la Sarah.

Poate că șansa pentru dragoste
E ca un tren care pleacă din gară
Și poate e doar o iluzie
Să speri după nori
Că vei găsi Soarele
Dar voi spera și mă voi ruga
Că va fi o zi când ne vom întâlni din nou
Și voi aștepta și voi visa
Că ești destul de tare
Să înțelegi
Dar cât timp ești departe
Voi trimite o scrisoare în fiecare zi.

Mosh feat Adina - Scrisoare de Dragoste

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Mii de vieți lângă tine
Aș vrea să fiu
Tu nu ești totul, e pustiu
Și în patul gol
Simt mirosul tău
Fără tine știu..
Am să mor.
Ne gândeam zile întregi unul la altul
Ea poate nu mă vrea, nu sunt destul de bun
Sunt prins ca dracu, ți-aș fi zis, aș fi tăcut
Aș fi vrut să fii tu prima care își ia inima în dinți
Să devină eroină, până la urmă am reușit
(mai știi) să-ți strecor în cap un sărut nevinovat
Care pe amândoi ne leagă, trebuia să te sărut
Chiar atunci când m-am născut
Dar sunt mii de vieți în față ce ne dau timpul pierdut.
Mă gândesc zile întregi
Unde ești, te iubesc!
Fiecare zi după zi prin gând
Îmi ești dusă în amintiri doar tu
De la o noapte la alta fără să forțezi minunea
Cine ar fi înțeles că tu ești pentru mine lumea?
Mii de vieți lângă tine
Aș vrea să fiu
Tu nu ești totul, e pustiu
Și în patul gol
Simt mirosul tău
Fără tine știu..
Am să mor.
Doamne! cât de frumoasă erai când dormeai
O priveai ore în șir, și nu te săturai
Mă ridic ultima oară din patul ăsta cu amintiri
Ți-am promis a fost ultima oară când ai suferit
Dacă aș putea să schimb ceva, aș schimba persoana mea
Însă acum e prea târziu că am închis ușa
M-am grăbit atunci simțeam că trebuia să plec
Și poate de asta am uitat să-ți dau și ultimul bilet
Aș fi vrut să-ți spun atâtea dar mai bine nu
Sunt sigur că o să-ți treacă și o să găsești pe altul
Uneori, dragostea ta era obositoare
Eram un animal în cușcă prins, fără scăpare
Atâtea idei contradictorii mă năpădesc acum la dracu’
Încă visez la un viitor mai bun, și dacă piesa asta
Ți se pare că e de dragoste
Nu știu dacă am iubit însă te-am prețuit mai mult ca toate.
Mii de vieți lângă tine
Aș vrea să fiu
Tu nu ești totul, e pustiu
Și în patul gol
Simt mirosul tău
Fără tine știu..
Am să mor.
Sentimente înșirate pe o foaie de hârtie
Aveam atâtea să-ți spun însă timpul nu iartă pe nimeni
S-ar putea, poate va mai fi cândva, eram un prost
Un naufragiat, tu erai salvarea mea
Acum e prea târziu pentru orice replică meschină
Nu te întreba cine e sau cine a fost de vină
S-ar putea să descoperi.. ai fost chiar tu
Dar mai întâi o să descoperi că e prea târziu.
Dacă tu vei vrea
Să-mi dai dragostea
Oricât timp ți-ar lua
Te voi aștepta…
Ți-am spus că nu-mi plac sentimentele
Credeam că ai înțeles, însă uneori greu e să te controlezi
Ți-aș da o mie de petale pe o mie de sărutări
Dar am înțeles că ne despart o mie de lucruri..
Mii de vieți lângă tine
Aș vrea să fiu
Tu nu ești totul, e pustiu
Și în patul gol
Simt mirosul tău
Fără tine știu..
Am să mor.
Mii de vieți lângă tine
Aș vrea să fiu
Tu nu ești totul, e pustiu
Și în patul gol
Simt mirosul tău
Fără tine știu..
Am să mor

Costache Conachi - Scrisoare Către Zulnia

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Din toți muritorii lumii cel mai în nenorocire
Și dintre toți pătimașii cel mai mult în osândire
Este omul care-ți scrie, mai pomenești-l tu oare?
Ah, de nu l-ai mai cunoaște după slovă și scrisoare,
Cunoaște-l de pe durere cu care plângând îți scrie,
Cunoaște-l de pe-a lui lacrimi ce le-i găsi pe hârtie
Cu ele odinioară udam a tale picioare,
Cu ele pe buză arsă de-a dragostei înfocare,
De sute de ori, Zulnio, printr-a gurilor lipire
Ți-am adeverit amoriul cu credință și iubire.
Iar acum, ah, vai de mine, într-acest pustiu de jele,
Unde nu am alt tovarăș decât durerile mele,
Le vărs numai pentru-un suflet și o tristă inimioară,
Ce pătrunsă de-a iubirii, și de-a dorului tău pară
N-au răgaz, nu au odihnă, nici pot avea mângâiere.
Decât numai în suspinuri, în lacrămi și în durere.
Amar mie, în ce valuri norocul mă aruncară,
Nu știu, mai trăiesc pe lume sau din lume sunt afară!
Și de sunt și de am viață, dar lumea ce-mi folosește
Când a ochilor mei lume din vedere îmi lipsește!
Soarele, ce eu cu plânsul îl întâmpin când răsare,
Și luna, ce mă găsește în suspin și în oftare,
Pentru mine nu colindă decât un cerc de durere,
Mă vait și zi și noapte, dar în zădar, că scădere
Nici este, nici a fi poate la a despărțirii jele.
Cine au iubit ca mine, a crede durerii mele.
Ah, Zulnio, mai ții minte ziua-n care a față-n față
Cu lacrămi ca trandafirul în roua de dimineață,
Rumenă de rușinare și cu nurii înflorită,
C-o căutătură blândă, de amori povățuită,
Au zâmbit cu îndurare de o dragoste fierbinte
La a mele giurământuri, la a mele rugăminte.
Ce făceam însă atuncea? Scufundat în uimire
Ca de-un trăsnet ce răpește a sufletelor simțire,
Ca de-un fulger ce-l văd ochii și își perd lumina toată,
Ca de-o armă arzătoare inima mea săgetată,
Cu ochii boltiți la tine, în genunchi, fără suflare,
Cu mânule încleștate de ale tale picioare,
Așteptam dorit răspunsul de-o plecare fericită,
Într-acel ceas însuși viața din cursul ei stingherită
Să sfârșa de bucuria nădejdii îndulcitoare
De-a te câștiga, Zulnio! Ah, Doamne, într-acea stare
Mai fost-au vreun om pe lume, ca să creadă-a mea durere?
Tu, singura mea stăpână, tu, viață, tu mângâiere,
Ai simțit și-ndată mila din sufletul tău pornită
Cu rumăn de rușinare pe fața ta zugrăvită
Și cu tremurul de spaimă, lipsită de cuvântare,
Ți-ai mărturisit căderea numai prin îmbrățișare.
Și-ai primit, ah, norocire, sub copaciul acel mare,
Ce pare că-l văz cu ochii și acum în depărtare,
Ai primit drept chezășie ceriul, stelele și luna.
Viața mea și a ta însuși, că te-oi iubi totdeauna.
Că te-oi iubi pân’ la moarte, că nimic n-a fi în lume,
Nici pe pământ, nici în ceruri, nici la Dumnezeu anume,
Carele să mă strămute de nespusa fericire
De a mă-nchina la tine ca la o dumnezeire.
Atunci fulgere cu trăsnet prin văzduh scăpărătoare
Pământul tot în cutremur și stihiile-n perzare
Sămăna înspăimântate de atâtea pătimiri.
Te-am iubit până acolo unde ceriul în uimire
Să cutremura, Zulnio, de-a inimii mele stare,
Cum să aibă la iubire Dumnezeu pe-o muritoare,
Unde-i acea vreme, dragă, ah, dragă și mult iubită,
În care cu tine-n brațe și tu de mine lipită
Petreceam zilele noastre în pustiul acel mare!
Vai mia, zisei pustiul și în inimă mă doare,
Mă doare, că acolo numai am trăit în fericire,
Am gustat hazul din lume, cu plac și cu mulțămire.
Acei munți până la nouri, acele stânci despicate,
Ce răsuna de suspinul dragostelor înfocate,
Acei copaci nalți și mândri, martori cu a lor umbrire
De dezmierdări, de voroave, de libov și de iubire,
Potica acea vestită ce-o treceam cu groază mare,
Dar ne înlesnea prilejul de-o furișă sărutare,
Râpele întunecoase ce ferea cu tăinuiri
A desfătărilor noastre înfocate întâlniri,
Apele acelea-n care, pe furiș, în scăldătoare,
Te prindeam, ochilor, spuneți, ce priveam atunci în zare
Comorile firii toate la ochii mei dezvălite,
De mii de ori sărutate, de mii de ori pipăite,
Le răpeam cu lăcomie și într-acea fericire
Aș fi dat orice pe lume pentru-un ceas de prelungire.
În sfârșit, toate acelea petreceri de mulțămire
Scrisă cu slove de pară într-a inimii simțire
Le-am perdut, și numai gândul, ce mă arde, mă muncește,
Spre mai multă chinuire ca prin vis mi le sfetește.
Ah, ibovnică slăvită, unde mai ești acum oare?
Aruncată de un tiran, în vron loc cu depărtare,
Jalnică și năcăjită de a lui sălbatici fapte,
Fără nici o mângâiere, în suspinuri zi și noapte.
De mai ai zare de viață, unde vei fi azvârlită,
Zi citind astă scrisoare, în lacrămi și plâns urzâtă:
„Am o inimă în lume care știu că mă iubește
Și acum, în depărtare, pentru mine să bocește. ”
Ars am fost de-a ta iubire, ah, cât te-am iubit de tare,
Dar această despărțire m-au aprins cu foc mai mare.
Giurământ îți fac din suflet că și ceriul și pământul,
De s-or strămuta, Zulnio, eu nu mi-oi schimba cuvântul.
De-a te iubi pân’ la moarte, de-a nu avea sub soare
Altă stea de proslăvire, alt luceafăr de-nchinare.
Dar ce folos, vai de mine, că n-am nici o mângâiere,
Petrecerea mi-i în lacrămi, în suspinuri și durere,
Aș vrea să mor, dar și moartea ce poate fi pentru mine,
Abia zorile revarsă și doresc să asfințească,
Abia noaptea înnegrește și vroi zori să se ivească,
Căci cu nimic nu se-mpacă într-a sa nemulțămire
Sufletul meu, ticălosul, ce-i pururea în clătire.
Ah, și acum să se împace, cum să rabde, vai de dânsul,
Când îl înec pe tot ceasul cu suspinul și cu plânsul?
Călători pe văi, pe dealuri, pe câmpii nemărginite,
Umblu de urât cu ziua pe colnice părăsâte,
Udate de-a mele lacrămi, cărările-acelea toate,
Or ține spre pomenire urmele mele-nsămnate,
Până când vrodinioară pe-acolo, din întâmplare,
Vei trece și vei cunoaște, ah, cât te-am dorit de tare!
Înnoptez printre prăpăstii, printre râpi, printre ponoară,
Ca doar oi uita de groază dorul care mă omoară.
Dar în zădar, că durerea merge și vine cu mine,
Gândul meu nu se abate câtu-i un chic de la tine.
A nopților întuneric nu mă îngrozăște nimică,
Groaza mea-i numai una, tu o știi, că mori de frică
Nu cumva din nevedere sau din ciuda depărtării,
Dup-atâta pătimire, să mă dai și tu uitării.
Ah, la o așa-ntâmplare, tu știi, fără îndoială,
De mai pot trăi, Zulnio, măcar câtu-i o clipală.
Alerg, mă duc și vin iarăși, cufundat într-o tăcere.
În durere cunosc viața și în viață tot durere.
Caut, cerc stâncile toate, mă îngrop în adâncime,
Petrecerea mi-i plăcută întru întunericime.
Acolo neadormita, pustnica privighetoare,
Bocindu-să cu durere de-o asămenea-ntâmplare,
Se vaită și se plânge, mă ascultă, mă jălește
Firea toată parcă zice: „Amoriu se răstignește! ”
Toate-mi par acum schimbate, toate-mi par a fi urâte,
De desfătările lumii poftele mele lipsâte,
Nu mai au nici o plăcere, nu mai au nici o pornire,
De păcate nu am frică, c-am rămas fără simțire.
Ah, ce simțire să aibă și ce gust să le mai vie,
Când nu ești, dragă Zulnio, să le dai viața cea vie!
M-am lepădat de tot gustul armelor omorâtoare,
Să despart o păsărică mă-ngrozăște a mea stare,
Cum să despart, vai de mine, când îmi fac închipuire
De durerea și necazul care vin din despărțire!
Cititul care-ntr-o vreme risipea a mele gânduri
Acum nu mă mai ajută, căci citind în mii de rânduri
A tale scrisori duioase, de amori însuflețâte,
Mă cufund în întuneric de gânduri mai amărâte.
Ah, și scrisul nu-mi sporește decât numai către tine,
Mâna mea se-oțărăște a-nsămna pricini străine.
Așadar, dragă Zulnio, depărtat de-a tale brațe,
Am ajuns într-acea stare unde sunt mort cu viață.
Îngâmfatele protivnici ce se au la vro părere
Și te pomenesc cu pizmă și acum în nevedere
În zădar mai pun silință cu vrun gând de răutate:
„Cine-o iubit pe Zulnia, a iubi alta nu poate! ”

Daniel Vişan-Dimitriu - Scrisoarea Lui

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

M-am hotărât să-ți scriu și să îți spun
ce buzele-mi nu vor să îți declare,
căci doar când mă privești nu se supun,
iar neputința lor, de-un timp, mă doare.
Ți-am scris de multe ori, dar, până azi,
am rupt scrisorile și n-am vrut, ție,
să-ți tulbur viața – suntem camarazi,
iar între noi e-o dulce armonie.
Ne știm poveștile ce-au fost și sunt,
le înțelegem bine, fiecare,
dar simt că nu mai pot să mă confrunt
cu suferința ce-mi provoci. Mă doare.
Aș vrea să știu ce simți citind ce-ți scriu
și mi-ar plăcea să simți la fel ca mine,
căci nu mai vreau doar un amic să-ți fiu
și, iată, azi nu mă mai pot abține.
Și tot ce mă frământă, îndrăznesc
să-ți scriu, căci sufletu’-mi e-n agonie
și nu mai pot s-ascund că te iubesc,
așa că.. asta-i! Fie ce-o să fie!.

Eduard Pamfil - Scrisoare de Dragoste

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Să ne găsim pe țărmul spre ape de miracol
În umbra-acestor lente definitive fire
Nemotivatele minuni din melci de mare
Au scris din arhetimp subtila regăsire.
Înfrânte forme cântate-ncet de val
Din infinit simbol stelar deduse
Se vor retrage-n larg în sens oval..
Să fii mereu pe țărmul de miracol
Sărut absurd cu buzele-n uimire.

Sevdes - Scriu

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Sunt sincer, scriu din inimă,
Căci scriu despre tine,
Scriu despre cât de mult aș vrea
Să fii lângă mine,
Scriu că-mi lipsești atât de mult,
Că-mi e dor de tine,
Scriu despre cât de mult aș vrea
Să fii lângă mine.
Scriu din suflet!
Și-n el parcă ești doar tu
De-asta nu poate fi altfel,
Decât truth,
Mi-e greu să-ți spun ce simt
O fac în scris, și nu aș vrea,
Decât să îți atingă inima.
Dacă te-ar atinge, m-aș bucura mai rău,
Decât dacă ar fi semnat de idolul meu,
Dacă te-ar atinge, aș fi mai fericit,
Decât dacă ar deveni un best hit.
Nu te-ar atinge ca pe mine, știu!
Pe mine mă străfulgeră, și sunt ce vreau să fiu,
Numai mulțumită acestui sentiment,
De care sunt dependent.
Scriu din suflet,
Și-n el parcă ești doar tu,
De-asta nu poate fi altfel
Decât truth
Mi-e greu să-ți spun ce simt,
O fac în scris, și nu aș vrea,
Decât să îți atingă inima.
Căci nu e piesa mea, e o piesă pentru tine,
În ecuația asta sunt invizibil
Trăiesc la maxim fiecare sentiment ce-ți aparține,
Și mă simt invincibil.
Ma simt atat de tare,
Scriu pe nerasuflate,
Si fiindca-mi intru-n stare,
Ajung si mai departe.
Scriu din suflet
Și-n el parcă ești doar tu
De-asta nu poate fi altfel
Decât truth,
Mi-e greu să-ți spun ce simt,
O fac în scris, și nu aș vrea,
Decât să îți atingă inima.

Nichita Stănescu - Când Biluțele Dulci

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Când bilețele dulci
îndrugi l-al tău iubit,
mândruțo, oare tu
te-ai întrebat vreodată
cam ce-ar putea să facă
un flecușteț de fată
C-o scrisorică celui ce o a primit?.
Tot sărutând nebun un strâmb autograf
într-un moment el totul îndrăgit-a
dar de i-ar porunci cumva iubita
în celălalt, ar face lumea-ntreagă praf.
Și mângâind duios epistola ei
subit începe Agamemnon să se creadă
în gândurile-i răvășite de idei….
Îndrăgostitul e ca un poet șomer
Ce-n fildeșul iubirii
își zidește turnu’
în care pupă-ades închipuindu-și că-l sărută pe Homer.

Irina Loghin - Mi-a Scris Puiul Din Armată

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Foaie verde, foaie lată,
Mi-a scris puiul din armată
Să mai stau vreo doi ani fată
Și la horă nejucată.
Eu stau, puiule, și trei
Numai să vii să mă iei,
Poate tu nu mă mai vrei
Ori nu-ți mai plac ochii mei.
De când, puiule, ai plecat
Eu în horă n-am jucat,
Nici prin sat n-am mai umblat,
Tot mereu te-am așteptat.
Noaptea stau și scriu scrisori
Până-n revărsat de zori
Cu lacrimi în ochișori
Și în suflet mare dor.
De s-ar face ziuă-o dată
Să ies, puiule, la poartă,
Și de-o trece poștărița
Cu plicul de la neicuța
Sub pernă l-oi așeza
Și pe tine te-oi visa.

Anne Sexton - Scrisoare de Dragoste Scrisă într-o Clădire Arsă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Sunt într-o cușcă, cutia care a fost a noastră,
plin de cămăși albe și verde de salată,
frigiderul lovind bătăile noastre delicioase,
și am purtat filme în ochii mei,
și purtați ouă în tunel,
și am jucat foi, foi, foi
toată ziua, chiar și în cadă ca niște nebuni.
Dar astăzi am așezat patul
și fumul îmi umple camera,
este destul de fierbinte pentru ca pereții să se topească,
și cutia de gheață, un dinte albe albe.
Am o mască pentru a-mi scrie ultimele cuvinte,
și ele sunt doar pentru voi, și le voi pune
în cutia de gheață salvată pentru vodcă și roșii,
și probabil că vor dura.
Câinele nu o va face. Petele ei vor cădea.
Vechile litere se vor topi într-o albină neagră.
Rochiile de noapte se distrug deja
în hârtie, galben, roșu, purpuriu.
Pat – bine, foile s-au transformat în aur –
aurul dur, tare și salteaua
este sărutată într-o piatră.
Cât despre mine, draga mea Foxxy,
poemele mele către tine pot sau nu pot ajunge la gheață
și eternitatea ei plină de speranță,
pentru că nu este suficient?
Cel pe care îl numești
numele meu chiar în PR?
Dacă degetele de la picioare nu se dădeau pe teren
Mi-aș spune întreaga poveste –
nu doar povestea
dar povestea buric-buton,
povestea pried-pleoapelor,
povestea whisky-acru-of-the-nipple –
și împărțiți dragostea noastră în locul în care aceasta aparținea.
În ciuda mănușilor de azbest,
tusea mă umple cu negru și o pulbere roșie străpunge prin mine
vene,
cutia noastră mică coboară atât de public
și fără să însemne asta, vedeți, însemnând un act solo,
o incinerare a iubirii,
dar în schimb se pare că mergem în jos în mijlocul unui rus
stradă,
flăcările care fac sunetul
calul fiind bătut și bătut,
biciul adoră triumful său uman
în timp ce muștele așteaptă, lovesc lovituri,
direct de la United Fruit, Inc.