scorburile

Luminile ce fug de eleŞi farmecul măreţei înfrunziriLe chinuiesc, când ştiu că-s numai umbraÎn care adăpost îşi cautăHidoase vieţuiri.Întunecimea lor le face totuşiSă fie mândre că într-unaPuterea-atâtor trunchiuri ele-o sapă,Dar de mândria lor îşi râde codrulCând ştie că pe el nu-l risipeşteNici furtuna.Şi iarna, când frunzişulNu le mai turbură şi nu le umileşte,Mai îndrăzneţ privesc, … Citește mai mult