saltimbanc – Versuri.pro

Radu Gyr - Rondelul Unui Saltimbanc

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Ca-n orice fel de iarmaroc,
un saltimbanc pornit să-nșele
scotea luceferi din pingele,
grădini de flori din cozoroc.
Știam că-s mofturi și vopsele,
plecam și suduiam cu foc.
Ca-n orice fel de iarmaroc,
un saltimbanc pornit să-nșele.
Plecam și iar veneam la ele,
și ne rugam, vrăjiți de joc,
să ne mai facă flori și stele
Un saltimbanc pornit să-nșele,
ca-n orice fel de iarmaroc.

Paul Sava - În Somnul Saltimbancului

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

În somnul saltimbancului,
Sub sinistrul său simbol,
Sudălmind surugiește,
Strânge zborul stelelor
Sub sutana sa, – sobol
Solitar – secătuiește
Sufletul sirenelor,
Searbădul simțirilor,
Somnul suferinzilor.
Smălțuind solzi sidefii,
Sună strune sorocite,
Să strecoare spre scatii
Svonul surdei stalactite.
Sub smărălduite scuturi
Slute stârfuri suflă, stol,
Serenade sterpe. Scuturi
Scăpărând strune: ȘI-SOL.
Să-mi spui, sublimo,
Splendida-ți solie,
Storonitoarea simțurilor slabe,
Surâde strâmb, sau socotești, soție,
să-mi spulberi sentimentele neghioabe?.
Paul Sava – LACRIMI USCATE

Paul Sava - Saltimbancul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Saltimbancul.
Scrie, spune sau citește,
toată lumea veselește.
Sare, merge sau dansează,
spectatorii se distrează.
Scoate panglici, bea sineală,
face șotii sau se strâmbă,
cântă simfonii din drâmbă,
și-unii cred că din sminteală
ieri, sărind într-un picior,
i-a jurat pe veci amor
balerinei dăruite
cu priviri smărălduite.
Și-au făcut un haz nebun,
când, luând în pumn tutun,
l-a-nghițit ca pe-o petală
de salcâm. Ce mai greșală!.
Lumea-n jurul lui se strânge.
Ca la circ. Dar saltimbancul,
când e singur, parc-ar plânge.

Ion Caraion - Periferica

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Saltimbanc mofluz cât o lălâie
pălărie bleagă-ntr-un pastel,
stelele se urcă și se zgâie
pe fereastra inimii-n bordel.
Opt picioare ies din așternuturi
cu ciorapii scoși în bătătură,
sufletul aicea să ți-l scuturi
în ligheanul ars de cianură.
Șanțurile put ca la paradă
noaptea, toată noaptea am umblat
prin femeia brună care-n stradă
și-a scos rochia ieri și s-a-mpușcat.
Cu demența-n spate circu-aleargă
ceru-ntinde limba văruită
– în orașul putrezit pe targă
nu miroase-a nici o dinamită.
Proști mai sunt acești intercalați
oameni, care vin aici și calcă
printre orbori noi civilizați,
cu miraje galbene sub falcă.
Zeamă caldă, ploaia se-ncropește
pe cravata parcului – aleea
toți musonii largi spre Eritreea
trec cu-Oceanul Indian în dește.