roza vitraliilor

A labei lor trândavă lunecareTăcere iscă, ameţitoare-n noi,Ca, brusc, privirea-n jur rătăcitoare,Una din mâțe să ne-o prindă-apoi,Cu sila-n ochiu-i mare, să ne iaPrivirea ce, cuprinsă ca-n vâltori,O vreme încă mai înoată-așa,Și cade-apoi într-un leșin ușor,Când ochiul cel părelnic dormitând,Se cască și se strânge-n vuiet sferic,Și-o smulge până-n roșu sânge-afund –:Așa-nhățau rozete mari, în domulCel vechi, … Citește mai mult