René Char – Roșeața Matinalilor – IX
Pentru a face o lumină bună, trebuie să sufli peste câteva licăriri. Frumoșii ochi arși desăvârșesc darul.René Char – „Cele mai frumoase poezii”
Versuri corectate și adnotate
Pentru a face o lumină bună, trebuie să sufli peste câteva licăriri. Frumoșii ochi arși desăvârșesc darul.René Char – „Cele mai frumoase poezii”
Avem particularitatea de-a ne legăna uneori în mers. Timpul nu e ușor, pământul lin, piciorul nu se sucește decât cu bună știință.René Char – „Cele mai frumoase poezii”
Intensitatea e tăcută. Imaginea ei nu e astfel. (iubesc pe cel ce mă orbește și apoi accentuează întunericul în lăuntrul meu!).René Char – „Cele mai frumoase poezii”
Se pare că ne naștem mereu la jumătatea drumului între începutul și sfârșitul lumii. Creștem în revoltă fățișă, aproape la fel de furioși împotriva a ceea ce ne ia cu sine ca și împotriva a ceea ce ne reține. René Char – „Cele mai frumoase poezii”
Femelă de temut, cunoașterea aceasta care, pornită dintr-o nobilă ambiție, sfârșește prin a-și măsura lacrimile și în gâtuirea noastră, poartă turbarea în mușcătura ei și un frig de moarte în coapse. Să nu vă înșelați, o, voi dintre cei mai buni cărora ea le râvnește brațul și le pândește slăbiciunea.
Între cel mai mare bine al tău și cel mai mic rău al lor, se învăpăiază poezia.René Char – „Cele mai frumoase poezii”
Înțelepciunea înseamnă să nu te aglomerezi, ci să afli în creația și natura comune, numărul nostru, reciprocitatea noastră, deosebirile noastre, trecerea noastră, adevărul nostru, și acel strop de deznădejde care le este imbold și mișcătoare ceață.René Char – „Cele mai frumoase poezii”
În sfârșit, dacă distrugi, fă asta cu unelte nupțiale.René Char – „Cele mai frumoase poezii”
Starea de spirit a soarelui răsare e marea bucurie în ciuda zilei crude și-a amintirii nopții. Culoarea cheagului de sânge devine roșeața zorilor.René Char – „Cele mai frumoase poezii”
Pot să nu mai am nicio speranță în mine și să-mi păstrez speranța în Tine. Am căzut din strălucirea mea și moartea văzută de toți, tu n-o însemni, ferigă în zid, tu care la brațul meu te plimbi. René Char – „Cele mai frumoase poezii”