Salvatore Quasimodo – Iar Rochia-Ți E Albă
Ții capul aplecat și mă privești,iar rochia-ți e albăși-un sân înflorește din danteladesprinsă de pe umărul stâng.Lumina mă petrece, vibreazăși-ți atinge brațele goale.Te văd din nou. Cu vorbele-țișoptite și grăbiteînsuflețindpovara unei viețice o știam de circ.Afund e drumulpe care vântul coboraîn nopți de martie anumeși ne trezea necunoscuțica-ntâia oară.