Revoluționar – Versuri.pro

Daniel Aurelian Radulescu feat Goeteri - Răscoală

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Toți viziii de cultură, avizii de hoții
Din Videle de minte s-au pus a ne minți
Că ne dau bunăstare, măresc nivel de trai..
Și, își fac legi să scape de pușcării.. Nu-i bai
Când fac benzina scumpă și euro de aur,
Ne înzecesc în taxe, ne păcălesc că-s faur
Ei.. Ne pun pumnu’ în gură când vrem a ne spune,
Fac numai legea lor, vor țara a o răpune
Dintr-un Teleorman, tâmpit de sărăcie..
Vor România întreagă la fel și ea să fie!
S-au strâns o golănime bandită, mitocană
Să ne arunce afară din Patria, o mamă..
Reneagă Europa și ajutorul ei,
Ne vor ajunși prostime.. Ei, șleahta de mișei
S-au pus cu toți, pungașii, cu școala de maidan,
Cu „diplome” furate, „masteri, doctori”, baștan
Să ne rupă grumazul, nerozi s-ajungem, vite
Și-ei tâmpii plini de bani, din brațe ostenite
-Ce-n loc să le întindem să mângâiem copii,
În Parlament îi ținem -ne înjosesc de vii,
Și ne-ar vrea morți curvarii, cu curvele lor slute,
Să nu mai fim popor, doar ei vreo șase sute..
Să ne unim ca dacii, ostași ‘n Mărăști, Oituz,
Eroi din ’89.. să fim exemplul dârz,
Să ne jurăm că azi cu Dumnezeu vom fi
Și-i vom da jos din jilțuri și NOI vom pedepsi
Familii ce-au, conace le vom lua înapoi..
Oh Doamne, ajută țara, Popor vom fi toți.. NOI!!!.
De prin spitale, uzine -câte-or mai fi- din școală
Să ne sculăm bolnavi, breslași, elevi.. RĂSCOALĂ!!!!!!!!!!!!

Dimitrie Anghel - Cocoșul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Mereu aud prin somn prelungi somații
Și cresc biruitoare cucuriguri..
Ai spune un norod cuprins de friguri:
Trezit în zorii unei proclamații..
Cu somnul luptă ochii mei nesiguri:
Sunt în Stambul ori am halucinații?..
Văd valurile unei brave nații
Escaladând ale robiei diguri..
Tot mai strident s-aud cântând cocoșii..
Mă scol…Pe cer o semilună pală
Și în ogradă numai fesuri roșii..
S-au ridicat găinile rebele:
Hai dă-le-o constituție liberală
Și tu, Abdul Hamid al curții mele!

Serviciul Roman De Comedie - Jos Toți Rampapapam

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Țara fierbe iar ca un samovar
În stradă se dă foc, se strigă: „Jos Boc!”
Toți vor o schimbare, dar nu știu de care
Ce balamuc!
În piață revoluția se pregătește
În țară mămăliga iarăși clocotește
Îmi iau ranga să îi bat gospodărește
Ce-o să le-o trag!

Ref:
De-atâtea curve suntem sătui
Parcă e țara nimănui
Nici noi nu știm ce ne dorim
Este sublim
Rampapapam rampapapam rampapapam
Dăm foc!!!
Rampapapam rampapapam rampapapam
Dăm foc!!!
Ooo!! mama mama mama
Arunc cu pietre-n jandarmi
Ei dau cât pot bastoane-n bot
Oooooo vaaaaiiiii
Oooooo vaaaaiiiii
Ooo!! mama mama mama
Arunc cu pietre în jandarmi
Ei dau cât pot,
bastoane-n bot.
Zi de zi în piață
Cu pancarda-n față
Supărați pe viață
Jos TOȚI!
Afară cu moții
Și cu mafioții
Ne-au furat chiloții
La TOȚI!
Politică, politică, politică JOS
Sistemu’ e, sistemu’ e
Corupt și jegos
Politică, politică, politică JOS
Sistemu’ e, sistemu’ e
Corupt și jegos
Rampapapam rampapapam rampapapam
Jos TOȚI!!!
Rampapapam rampapapam rampapapam.
Totul este anormal, anormal, anormal
Vreau să-i văd la cremenal, cremenal, cremenal
Jegul este colosal, infernal, demențial
Cu TOȚII la cremenal, cremenal, cremenal.
Ooo!! mama mama mama
Aș da cu parul în TOȚI
Să spargem cupa
Aia cu duba
Vaaaaaiiiiiiiiiiiiii
Vaaaaaiiiiiiiiiiiiii
Ooo!! mama mama mama
Ne ia cu duba pe TOȚI
În ei de hoți.
„Cântăreața de la site-ul de cultură ÎN DUBA
Aaaaa nu nu mai da, nu mai da
Nu la cactus p***a matii”.
Este sublim
Rampapapam rampapapam rampapapam
Dăm foc
Rampapapam rampapapam rampapapam

Sandor Petofi - Împotriva Regilor

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Copiii – știm – nevoie au de jocuri;
Demult, pe când erau doar țânci cu toane,
Popoarele-și fă jucării
Ciudate: tronuri, purpuri și coroane.
Și-au pus pe capul unui tont coroana,
Și-au pus pe tont să stea pe tron, ca stană!
Și iată monarhia și monarhii,
cari stând pe tron, cu căpățâna plină
De-ale ‘nălțimii fumuri, cred acum
C-ar fi domnind din grația divină.
Vă înșelați, o regilor prea buni,
Ne-ați fost momâi și-atât – dar nu stăpâni.
Bărbat e-acum copilul, și bărbatul
Spre jucării azi nu se mai abate.
Jos, dar, din jilțu-n purpuri, regi, și-n goană,
Jos cu coroanele nerușinate!
De nu le aruncați de voie bună,
Le vom zbura cu capul împreună.
Așa va fi. Cuțitul ce-a tăiat
Lui Ludovic, în Franța, ceafa groasă
A fost doar primul fulger din furtuna
Ce vă pândește, și-o să se pornească;
Da, va veni azi-mâine, și mă-ncumet
S-o spun, căci nu-s eu primu-i bubuit de tunet!
Va fi întregul glob un mare codru
Și regii ‘n codru: fiarele turbate,
Și-i vom vâna și-om descărca într-nșii
Cu furie armele înflăcărate.
Și-om scrie cu-al lor sânge, împăcați:
Că prunci noi nu mai suntem, ci bărbați!

Menelaos Ludemis - Strigătul Cel Dintâi

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Plecate au fost capetele noastre până atunci,
Ochii îngropați în orbite,
Cerul la orizont stins,
Și speranțele noastre
Îngrădite cu sârmă ghimpată.
Moșnegii gemeau abia ținându-și capul.
Ah! chinuri… chinuri…
Viața era un beci adânc;
Mirosea a mucegai,
Duhnea a foamete
Și a visuri de ofticoși.
Mâini costelive
Încercau să amenințe
Dar cădeau neputincioase.
Strigăte se înălțau
Pline de mânie,
Dar nu știau pe cine să blesteme
Și amuțeau șoptind nedeslușit;
Pe perete scria „Liniște”,
Alături un jandarm
S-o păzească.
Cartierele sărăcăcioase
Înnoptau fără lumină;
Nici măcar un licurici
În loc de opaiț.
Șomerii se culcau devreme.
Nu aveau ce să citească?
Cărțile erau zăvorâte
În școlile semețe
Și copiii le priveau de-afară.
Multă tinerețe am prăpădit
În aceste cartiere.
Mulți pantofi ieftini am tocit;
Multe cămăși ponosite.
Dar am învățat totul –
Nu din manualele școlare.
Nu!.
Învățasem din copilărie
Să citesc alte lucruri:
Vuietul piețelor înghesuite,
Învălmășeala tropăind pe caldarâm.
Oftaturi izbucnind
Pe chei și pe diguri,
Scânteile ce fulgerau
În ochii obosiți ai docherilor,
În porturi
Și pe țărmuri îndepărtate….
Cărți nu începusem să citesc.
Citeam însă tragediile
Care se târau pe drumuri prăfuite.
Citeam pe obrajii supți
Și în ochii înecați în disperare
Ai înfometaților.
Citeam în ochii vecinului meu
Care strângea de pe jos
Mucuri de țigări.
Citeam în ochii bătrânei cariate de ani,
Care se ruga la Dumnezeu
„Să privească nițel și în jos”.
Nu știam să citesc
Nici în lună, nici în stele.
Până și cărțile – târziu,
Prea târziu am început să le citesc.
Dar…
Ceea ce mi-au spus mie
Cocioabele de chirpici,
Ceea ce mi-au spus mie
Cartierele acestea pârjolite,
Ce m-au învățat pe mine tavernele.
Tavernele și cafenelele întunecate
Ale porturilor,
Nici o Enciclopedie
Nu m-a învățat.
Dintr-o altă lume ne tragem noi.
Din epoci brumării ce vor veni
Peste mii de ani.
Lumina electrică
N-a fost inventată încă
Pentru noi.
Și nici telefonul (Știți… este un aparat
Cu care vorbește lumea la distanță…)
Cât despre radio,
L-a descoperit vecinul nostru.
La fel și jucăriile copiilor.
Copiii noștri aflau toate acestea
Numai din basme.
Un copil plângea nemângâiat
În cărțile mele;
Un copil
Fără tată.
Pentru că n-are – nu poate să aibă – tata
Copilul
Căruia nu i-a dăruit un zâmbet,
Pe care nu l-a legănat pe genunchi
Tata…
Pentru că mereu tremurau,
Mereu dureau,
Mereu se frângeau genunchii
Sărmanului tată.
De ani și ani am trăit
În aceste cartiere,
Am asistat la privegherile
Și la sărbătorile lor;
Așteptam pruncii să vorbească
Și pe bolnavii lor deliranți
Să-și deslușească cuvintele.
Am văzut bătrâni implorând
Tot de la cer
Căci nu găseau nimic pe pământ.
Am văzut fete roșind de nedumerire
Din pricina unei priviri fugare
Dăruită de un flăcău trecător.
(Și era mai scumpă decât pâinea…)
Am băut împreună vinul lor ieftin,
Împărțind cu ei măslinele și usturoiul.
Acolo am fost când s-a născut primul lor copil,
Acolo am fost când s-a născut
Primul lor strigăt de revoltă;
Umilă a fost originea lui.
Din bordeie, de pe șantiere a pornit,
Din uliți sumbre și înguste
Prin care abia putea trece un om.
Din porți pe sub care te apleci ca să intri.
De-acolo a țâșnit
Din ziua-n care
S-au târât primele lanțuri,
Din ziua-n care i-au mușcat mâinile
Primele cătușe.
În care au scrâșnit primii pumni.
Sămânță a fost trupul
Primului nevinovat ucis.
Și apa, primele lui picături de sânge….
Nedreptatea duhnea atunci pe Lume.
Lincoln. Spartacus. Marat.
Așteptau să-i îngropăm.
La fel și niște flăcăi
Ai cartierelor noastre
Așteptau și ei să-i îngropăm
Și au căzut înainte de a primi un nume.
Dar noi le-am dăruit pe cel mai frumos.
I-a botezat tatăl lor – Poporul –
Numindu-i „Nemuritori”.
Cei căzuți pe nedrept
Nu devin îngeri.
Devin steaguri,
Devin trompete.
Drumurile încep să fiarbă
Și potcoavele tropăie pe caldarâmuri.
„Liniște… liniște… liniște!.. ”
Despre care „liniște” vorbiți, nemernicilor?
Liniștea-i pentru spitale,
Pentru cimitire.
Dar noi ne-am trezit,
Și am jurat să nu facem „liniște”
Înainte de a vă asigura
Liniștea voastră ETERNĂ!..

Morbid feat Dj Ceasca - Răsărit de Soare Negru

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Strofa I:
Contemplez rămășițele unui tată bătrân
Viermii dansează prin carne, parcă-s fără de stăpân
Javrele fără bârlog i-au spart moalele capului
Totul pentru că voia viitor pentru copiii lui
Sunt unul din orfanii ce nu au uitat
Că sângele trebuie să fie curat sau vărsat
Și că-i dezonorabil să trădezi pământul care
Te-a hrănit, și munții ce le-au stat barbarilor în cale
Vot cu vot, deșertu-i așternut
Sub poleială, spre-ncântarea omului de lut
Refuz să mă ascund sub patul meu, în casa mea
Și să-i ador pe cei ce-mi fac post familia
Nah, coloana dreaptă, nu-ntorc armele vreodată
Decât când e să fiu capturat, și-o întorc la tâmplă, tată
Îți promit, că azi nu-s sluga nimănui
Voi muri, cunună-n piept, să aduc cinste sângelui.

Refren X2:
Artilerie, arme fără serie
Dacă câștigăm, vă vom îngropa în mizerie
Artilerie, arme fără serie
Dacă pierdem, vă tragem după noi în mizerie.

Strofa II:
Trăiască cultura și anti-politica
Ce vor eradica spiritul lumii a 3-a
14 cuvinte ne ghidează, ține minte:
Luptăm azi, sau mâine copiii ne scuipă pe morminte
Îl pupați pe Wiesel, unde-a tăiat împrejur
Și-l cenzurați pe Zărnescu, de parc-ar fi vreun nebun
C-are dreptate sau nu, lasă că ne dăm seama singuri
C-ar trebuie să ne salvați mereu, de cei care dau din guri
Sunt mult prea elitist, să fiu mândru de tribul meu
Dă-ți foc, frate, la colibă, nu-mi pasă cât e de greu
Nu avem stăpâni, nici ziduri, iar fântâna-i otrăvită
Am trăit prea mult, și prea puțini dovedim că merităm
Purtăm povara unei lumi, ce n-a venit
Moarte nouă, celor ce-am uitat ce ne era venit
Am frica și amorțeala ascunsă, după falsa pace
Vor ceda, iar atunci omul pur se va întoarce.

Refren X2.

Scratches: DJ Ceașcă
[Prea rațional pentru empatie]

Muse - Uprising (Românește)

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Paranoia e în floare
PR-ul va transmite rezumat
Ei vor încerca să ne drogheze
Păstrându-ne în inconștiență
Sperând nu vom vedea adevărul din jurul nostru
Deci hai!
Altă promisiune, altă scenă, încă un
Un pachet de minciuni întreținându-ne lăcomia
Cu toate centurile verzi din jurul minții noastre
Și bandă roșie fără sfârșit pentru a menține adevărul limitat
Deci hai!
Ei nu ne vor forța
Ei vor înceta să ne înjosească
Ei nu ne vor stăpâni
Noi vom fi victorioși.
Deci hai!
Schimbare de control al minții
Veniti, lăsați revoluția să-și ia tributul
Dacă ați putea întrerupe contactul și deschide al treilea ochi
Ați vedea că nu trebuie să ne fie frică să murim
Deci hai!
Ridicați-vă și preluați puterea
E timpul ca PISICILE GRASE să aibă un infarct,
Știți că timpul lor a ajuns la final
Trebuia să ne unim și să ridicăm steagul
Deci hai!
Ei nu ne vor forța
Ei vor înceta să ne înjosească
Ei nu ne vor stăpâni
Noi vom fi victorioși
Deci hai!
Ei nu ne vor forța
Ei vor înceta să ne înjosească
Ei nu ne vor stăpâni
Noi vom fi victorioși
Deci hai!

Mihai Eminescu - Împărat și Proletar

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Pe bănci de lemn, în scunda tavernă mohorâtă,
Unde pătrunde ziua printre ferești murdare,
Pe lângă mese lunge, stătea posomorâtă,
Cu fețe-ntunecoase, o ceată pribegită,
Copii săraci și sceptici ai plebei proletare.
Ah! – zise unul – spuneți că-i omul o lumină
Pe lumea asta plină de-amaruri și de chin?
Nici o scânteie-ntr-însul nu-i candidă și plină,
Murdară este raza-i ca globul cel de tină,
Asupra cărui dânsul domnește pe deplin.
Spuneți-mi ce-i dreptatea? – Cei tari se îngrădiră
Cu-averea și mărirea în cercul lor de legi;
Prin bunuri ce furară, în veci vezi cum conspiră
Contra celor ce dânșii la lucru-i osândiră
Și le subjugă munca vieții lor întregi.
Unii plini de plăcere petrec a lor viață,
Trec zilele voioase și orele surâd.
În cupe vin de ambră – iarna grădini, verdeață,
Vara petreceri, Alpii cu frunțile de gheață –
Ei fac din noapte ziuă ș-a zilei ochi închid.
Virtutea pentru dânșii ea nu există. Însă
V-o predică, căci trebui să fie brațe tari,
A statelor greoaie care trebuie-mpinse
Și trebuiesc luptate războaiele aprinse,
Căci voi murind în sânge, ei pot să fie mari.
Și flotele puternice ș-armatele făloase,
Coroanele ce regii le pun pe fruntea lor,
Ș-acele milioane, ce în grămezi luxoase
Sunt strânse la bogatul, pe cel sărac apasă,
Și-s supte din sudoarea prostitului popor.
Religia – o frază de dânșii inventată
Ca cu a ei putere să vă aplece-n jug,
Căci de-ar lipsi din inimi speranța de răsplată,
După ce-amar muncirăți mizeri viața toată,
Ați mai purta osânda ca vita de la plug?.
Cu umbre, care nu sunt, v-a-ntunecat vederea
Și v-a făcut să credeți că veți fi răsplătiți..
Nu! moartea cu viața a stins toată plăcerea –
Cel ce în astă lume a dus numai durerea
Nimic n-are dincolo, căci morți sunt cei muriți.
Minciuni și fraze-i totul ce statele susține,
Nu-i ordinea firească ce ei a fi susțin;
Averea să le aperi, mărirea ș-a lor bine,
Ei brațul tău înarmă ca să lovești în tine,
Și pe voi contra voastră la luptă ei vă mân’.
De ce să fiți voi sclavii milioanelor nefaste,
Voi, ce din munca voastră abia puteți trăi?
De ce boala și moartea să fie partea voastră,
Când ei în bogăția cea splendidă și vastă
Petrec ca și în ceruri, n-au timp nici de-a muri?.
De ce uitați că-n voi e și număr și putere?
Când vreți, puteți prea lesne pământul să-mpărțiți.
Nu le mai faceți ziduri unde să-nchid-avere,
Pe voi unde să-nchidă, când împinși de durere
Veți crede c-aveți dreptul și voi ca să trăiți.
Ei îngrădiți de lege, plăcerilor se lasă,
Și sucul cel mai dulce pământului i-l sug;
Ei cheamă-n voluptatea orgiei zgomotoase
De instrumente oarbe a voastre fiici frumoase:
Frumsețile-ne tineri bătrânii lor distrug.
Și de-ntrebați atuncea, vouă ce vă rămâne?
Munca, din care dânșii se-mbată în plăceri,
Robia viața toată, lacrimi pe-o neagră pâine,
Copilelor pătate mizeria-n rușine..
Ei tot și voi nimica; ei cerul, voi dureri!.
De lege n-au nevoie – virtutea e ușoară
Când ai ce-ți trebuiește.. Iar legi sunt pentru voi,
Vouă vă pune lege, pedepse vă măsoară
Când mâna v-o întindeți la bunuri zâmbitoare,
Căci nu-i iertat nici brațul teribilei nevoi.
Zdrobiți orânduiala cea crudă și nedreaptă,
Ce lumea o împarte în mizeri și bogați!
Atunci când după moarte răsplată nu v-așteaptă,
Faceți ca-n astă lume să aibă parte dreaptă,
Egală fiecare, și să trăim ca frați!.
Sfărmați statuia goală a Venerei antice,
Ardeți acele pânze cu corpuri de ninsori;
Ele stârnesc în suflet ideea neferice
A perfecției umane și ele fac să pice
În ghearele uzurei copile din popor!.
Sfărmați tot ce ațâță inima lor bolnavă,
Sfărmați palate, temple, ce crimele ascund,
Zvârliți statui de tirani în foc, să curgă lavă,
Să spele de pe pietre până și urma sclavă
Celor ce le urmează pân’ la al lumii fund!.
Sfărmați tot ce arată mândrie și avere,
O! dezbrăcați viața de haina-i de granit,
De purpură, de aur, de lacrimi, de urât –
Să fie un vis numai, să fie o părere,
Ce făr’ de patimi trece în timpul nesfârșit.
Zidiți din dărmăture gigantici piramide
Ca un memento mori pe al istoriei plan;
Aceasta este arta ce sufletu-ți deschide
Naintea veciniciei, nu corpul gol ce râde
Cu mutra de vândută, cu ochi vil și viclean.
O! aduceți potopul, destul voi așteptarăți
Ca să vedeți ce bine prin bine o să iasă;
Nimic.. Locul hienei îl luă cel vorbăreț,
Locul cruzimii vechie, cel lins și pizmătareț,
Formele se schimbară, dar răul a rămas.
Atunci vă veți întoarce la vremile-aurite,
Ce mitele albastre ni le șoptesc ades,
Plăcerile egale egal vor fi-mpărțite,
Chiar moartea când va stinge lampa vieții finite
Vi s-a părea un înger cu părul blond și des.
Atunci veți muri lesne fără de-amar și grijă,
Feciorii-or trăi-n lume cum voi ați viețuit,
Chiar clopotul n-a plânge cu limba lui de spijă
Pentru acel de care norocul avu grijă;
Nimeni de-a plânge n-are, el traiul și-a trăit.
Și boale ce mizeria ș-averea nefirească
Le nasc în oameni, toate cu-ncetul s-or topi;
Va crește tot ce-n lume este menit să crească,
Va bea pân-în fund cupa, pân’ va vrea s-o zdrobească,
Căci va muri când nu va avea la ce trăi.
……….
Pe malurile Senei, în faeton de gală,
Cezarul trece palid, în gânduri adâncit;
Al undelor greu vuiet, vuirea în granit
A sute d-echipajuri, gândirea-i n-o înșală;
Poporul loc îi face tăcut și umilit.
Zâmbirea lui deșteaptă, adâncă și tăcută,
Privirea-i ce citește în suflete-omenești,
Și mâna-i care poartă destinele lumești,
Cea grupă zdrențuită în cale-i o salută.
Mărirea-i e în taină legată de acești.
Convins ca voi el este-nălțimea-i solitară
Lipsită de iubire, cum că principiul rău,
Nedreptul și minciuna al lumii duce frâu;
Istoria umană în veci se desfășoară,
Povestea-i a ciocanului ce cade pe ilău.
Și el – el vârful mândru al celor ce apasă –
Salută-n a lui cale pe-apărătorul mut.
De ați lipsi din lume, voi cauza-ntunecoasă
De răsturnări mărețe, mărirea-i radioasă,
Cezarul, chiar Cezarul de mult ar fi căzut.
Cu ale voastre umbre nimica crezătoare,
Cu zâmbetu-vă rece, de milă părăsit,
Cu mintea de dreptate și bine râzătoare,
Cu umbra voastră numai, puteri îngrozitoare,
La jugu-i el silește pe cei ce l-au urât.
………..
Parisul arde-n valuri, furtuna-n el se scaldă,
Turnuri ca facle negre trăsnesc arzând în vânt –
Prin limbile de flăcări, ce-n valuri se frământ,
Răcnete, vuiet de-arme pătrund marea cea caldă,
Evul e un cadavru, Paris – al lui mormânt.
Pe stradele-ncrușite de flăcări orbitoare,
Suiți pe baricade de bulgări de granit,
Se mișc batalioane a plebei proletare,
Cu cușme frigiene și arme lucitoare,
Și clopote de-alarmă răsună răgușit.
Ca marmura de albe, ca ea nepăsătoare,
Prin aerul cel roșu, femei trec cu-arme-n braț,
Cu păr bogat și negru ce pe-umeri se coboară
Și sânii lor acopăr – e ură și turbare
În ochii lor cei negri, adânci și desperați.
O! luptă-te-nvălită în pletele-ți bogate,
Eroic este astăzi copilul cel pierdut!
Căci flamura cea roșă cu umbra-i de dreptate
Sfințește-a ta viață de tină și păcate;
Nu! nu ești tu de vină, ci cei ce te-au vândut!.
……….
Scânteie marea lină, și placele ei sure
Se mișc una pe alta ca pături de cristal
Prin lunce prăvălite; din tainica pădure
Apare luna mare câmpiilor azure,
Împlându-le cu ochiul ei mândru, triumfal.
Pe undele încete își mișcă legănate
Corăbii învechite scheletele de lemn;
Trecând încet ca umbre – țin pânzele umflate
În fața lunei, care prin ele-atunci străbate,
Și-n roată de foc galben stă fața-i ca un semn.
Pe maluri zdrumicate de aiurirea mării
Cezaru-ncă veghează la trunchiul cel plecat
Al salciei pletoase – și-ntinse-a apei arii
În cercuri fulgerânde se pleacă lin suflării
A zefirului nopții și sună cadențat.
Îi pare că prin aer în noaptea înstelată,
Călcând pe vârf de codri, pe-a apelor măriri,
Trecea cu barba albă – pe fruntea-ntunecată
Cununa cea de paie îi atârna uscată –
Moșneagul rege Lear.
Uimit privea Cezarul la umbra cea din nouri,
Prin creți ai cărei stele lin tremurând transpar,
I se deschide-n minte tot sensul din tablouri
A vieții sclipitoare.. A popoarelor ecouri
Par glasuri ce îmbracă o lume de amar:.
„În orice om o lume își face încercarea,
Bătrânul Demiurgos se opintește-n van;
În orice minte lumea își pune întrebarea
Din nou: de unde vine și unde merge floarea
Dorințelor obscure sădite în noian?.
Al lumii-ntregul sâmbur, dorința-i și mărirea,
În inima oricărui i-ascuns și trăitor,
Zvârlire hazardată, cum pomu-n înflorire
În orice floare-ncearcă întreagă a sa fire,
Ci-n calea de-a da roade cele mai multe mor.
Astfel umana roadă în calea ei îngheață,
Se pietrifică unul în sclav, altu-mpărat,
Acoperind cu noime sărmana lui viață
Și arătând la soare-a mizeriei lui față –
Fața – căci înțelesul i-același la toți dat.
În veci aceleași doruri mascate cu-altă haină,
Și-n toată omenirea în veci același om –
În multe forme-apare a vieții crudă taină,
Pe toți ea îi înșală, la nime se distaină,
Dorinți nemărginite plantând într-un atom.
Când știi că visu-acesta cu moarte se sfârșește,
Că-n urmă-ți rămân toate astfel cum sunt, de dregi
Oricât ai drege-n lume – atunci te obosește
Eterna alergare.. ș-un gând te-ademenește:
Că vis al morții-eterne e viața lumii-ntregi.”
1874, 1 decembrie

Constantin Mille - Dumnezeu E Nihilist

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Popi cu pletele cărunte din Bizanța sau din Roma,
Tu ce porți pe a ta frunte mitra scumpă-a-atâtor țări,
Voi portarii sfinți ai groapei prea sfințitei Învieri,
Ce cu fumul de tămâie și cu ruga și aroma
Către cerurile-nalte strigați numele lui Crist,
Plecați fruntea, plecați fruntea, Domnul vostru-i nihilist.
Și când Domnul e cu-aceia care luptă pentru dreptate,
Slugile nu trebui oare ca să fie ca și el?
Dumnezeu aruncă astăzi în tiranele palate
Roșul fulger al mâniei – să ucidă un mișel.
El aprobă asasinatul, Dumnezeu e nihilist,
Plecați fruntea, slugi vrăjmașe, falși apostoli ai lui Crist.
Popi cu pletele cărunte, o, voi slugi necredincioase,
Vă ascundeți fața voastră, Dumnezeu e mâniat,
Iar tu, fiară omenească, cu gândiri neomeneoase,
Așteaptă, te uită – astăzi ceasul morții ți-a sunat.
Tu, mulțime flămânzită, ce de veacuri ții pe spate
Temelia lumii care drept răsplată-ți dă venin,
Te deșteaptă, vezi și cerul la a ta luptă cum ia parte:
Cerul fulgere posede – ție bombele-ți rămân.

Cristian Paturca - Imnul Golanilor

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

A fost odată ca-n povești, a fost în România
O gașcă mare de golani ce-au alungat sclavia
Noi nu ne-am confundat nicicând cu oamenii de bine
Veniți și neocomuniști și fără de rușine.

Refren:
Mai bine haimana, decât trădător
Mai bine huligan, decât dictator
Mai bine golan, decât activist
Mai bine mort, decât comunist.

Vrem libertate, nu comunism și nici schimbări de formă
Și de aceea securiști, să nu ne puneți normă.
Noi nu vrem neocomunism, nici neolibertate
Democrații originale și nici minciuni sfruntate.
Ne-ați întrebat ce vrem aici, dar știe toată țara
Noi susținem punctul 8 de la Timișoara.
A căzut 473, ce ținea TVR
Legată în lanțurile ei, dar tot degeaba e.
Alegeri fără comuniști, fără nomenclatură
Și nu vă temeți de golani fără coloratură.
Din cei care-au murit aici, ne-am reîntors năluci
Să nu mai fie cum a fost, măcelul de atunci.