revoltă țărănească – Versuri.pro

Floarea Calota - Pe la '907

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Lele, verde trei granate,
Pe la ‘907
Când mi se băteau de moarte
Apele cu mătcile,
Ploile cu frunzele,
Frunzele cu crengile,
Vitele cu bolile,
Omul cu nevoile,
Că nu mai avea, măi vere,
Mălăiaș în căpistere,
Vorbă bună la muiere,
Nici opinci și nici cojoc
Și nici paie pentru foc,
Cămășuțe la copii,
Numai griji și datorii.
Că de ara cu doi boi,
El de ara cu doi boi
Era slugă la ciocoi,
El muncea și zi și noapte,
Dar când să ia și el parte
Lua zgârbace pe spate,
Și țipa după dreptate,
Dar dreptatea un’ să cată,
Că era vere-ncuiată
Și cu legea ferecată
De jandarmi și de ciocoi,
Arză-i focul pe-amândoi!.
Dar veni așa-ntr-o seară
Veste mare peste țară
Din Moldova tot încoace
Că s-a dat foc la conace,
C-a pornit țăranul, frate,
Să-și facă și el dreptate.
Dar prefectul ce-mi făcea?
Armată mare strângea
Prin sate mi-o-mprăștia,
Unde erau casele
Au ieșit boziile,
Crucile cu miile,
Numai bâdâdăile,
Te-neca cenușele,
Spaimele și sângele.
Și cei care mai scăpară
Pușcăriile-nfundară
Și ieșiră birjele
Să plimbe cocoanele
Și boierii rânzele,
Nu i-ar răbda ciorile!
Și rămase vorba, vere,
Că dreptate dacă cere
Țăranul nu și-o mai cată
Nici la Sfânta Judecată.

Tudor Arghezi - Răzvrătitul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Dumitru țărănoiul, dulgher și lăutar,
Nu tulburase satul vorbindu-i în zadar.
Cu binele nu merge.
L-am încercat de-a surda.
Au scos din noi și untul, cu sângele, și urda,
Și zerul. O cocleală rămâne pentru noi,
De nu te bagi iscoadă și sugă la ciocoi.
Eu slugă la jigodii nu m-aș vedea să fiu;
Mă-ngrop mai repede de viu.
Te strădui fără noimă și dai pe brânci, te storci,
Rândaș la boieria de cocină de porci.
Mai bine luarăți sapa și traista la spinare,
Pribegi făr’ de cămeșe, desculți prin țara mare.
Prășind prin bărăgane sau clocănind o coasă,
Un boz de mămăligă, de prânz, tot o să iasă.
Dar cel puțin rămâne, de bine și de rău,
Că ești de capul tău.
Cioplind cu barda bârna, bătând dimia, piua,
Ori învârtind la moară ești muncitor cu ziua,
Nu rob pe toată viața și priponit ca vită,
Primind mălaiul muced și-aprins, cu târâită.
Cu semenii de brazdă, fugiți de pe moșii,
Începe-o răspicare și de-alte datorii.
Începi să-nveți cititul, să scrii, să vezi, să știi.
Pecețile de beznă, cojite de pe pleoape,
Începe-n întuneric de ziuă să se crape.
Gândind întâi în șoaptă, și mai târziu pe față,
Te-i aduna cu alții-ntărcați de-aceeași viață,
Și celor ce v-apasă, vă mint și vă înșală,
În ceasul judecății le-ți cere socoteală.
Primarele, prefectul, crâșmarul, arendașul
Îl leagănă-n bâzdâguri și țâfnă pe Conașul.
Conașul stăpânește zece moșii, și are
Mai multe mii câmpie și codri de hectare.
Ei se urăsc, viclenii, dar cum vorbesc cu tine,
Parc-au călcat cu talpa e ghimpi de mărăcine,
Și strânși în cârd de pofte și lacomii căscate,
Sunt cioclii și otrava de peste mii de sate.
Nu l-ai văzut, dând ochii la curte cu săracul,
Că li se strâmbă mutra, de parcă văd pe dracul?
Evlavia din timpuri, cinstită, înălțase
Lăcașuri, paraclise și mânăstiri frumoase.
Un preot era preot, și Crezul era Crez.
Mă tot gândesc la timpuri și-mi pare că visez.
Măreață moștenire, e luată cu chirie,
Minciună și tarabă, dezmăț, negustorie.
Câțiva răzleți, prin schituri și parohii uitate,
Mai stăruiesc în râvnă și cad în strâmbătate.
Toți au, ca și pe vremuri, o fată, doar să fie
Smerenia văzută de-atotfățărnicie.
Bisericuța-i martor, să v-amintiți mereu
Ciocoii că-s tovarăși, de brâu cu Dumnezeu.
Sudorile de sânge și suferința mută
Le-ar fi-mpărțind câștigul cu el, atât la sută.
Când ne spoim a jale, mânjind și cele sfinte,
O ducem cu samsarii credinței înainte.
Te-așteaptă-n strana dreaptă să vii mitropolitul.
Tu, din altar, la hramuri, alegi pe Răstignitul.
Că gol și el, ca tine, prin fumul de tămâie,
E tot bătut în cuie, în palme și călcâie.
Piroanele de astăzi, dobânzi la împrumut,
Tot Iuda le tocmește și tot el te-a vândut
Șireți stăpânii noștri aflară bune rosturi
Și bine nimerite și-n cele patru posturi
Și-n Miercurile, Vinerile toate.
Dintr-un condei, se scade un an la jumătate,
Veneau neașteptate, de-a gata, ajutoare,
Tipicuri întocmite-n sinoade și soboare.
Te-nvață stăpânirea, hrănit cu terci, rumâne,
Să rabzi și jumătatea din an ce mai rămâne.
Tu, cuminecătura o ceri spre mântuire,
Te spovedești la popa, îngenunchiat, Zamfire,
Și el te și pârăște, de-ai chibzuit vreo faptă
Ce ție ți se pare a fi răsplată dreaptă.
El e spion de suflet la domnișori, bădie,
Că vrea puternicia ciocoilor să ție.
Apoi, la-mpărtășire, orânduiala are
Cerinți de-mpăciuire. Te duci să ceri iertare
Ciocoiului obraznic și slugilor fudule,
Că n-ai făcut mătănii la ușa lor destule.
Așa că de la Paște și până la Crăciun,
Și din Crăciun la Paște, mai pocăit, mai bun,
Ți se înmoaie vlaga și nu treci din blestem
La sfânta răzvrătire, de care ei se tem.
Ai dus-o-ntr-o scrâșnire tăcută, însă are
O margine rostită răbdarea orșicare.
Ia furcă, taică-n mână, și-ascute-i bine dinții
Și apară-ți odrasla, răzbună-ți și părinții.
Dintr-unul te faci sute, din sute iese gloată.
Așteaptă țărănimea scânteia scăpărata.
Vâltori și limbi de flăcări așteaptă să se miște,
Pitite după staul și curți, în porumbiște.
Din apele aprinse pe matca lor de scrum,
Întunece și cerul puhoaiele de fum,
Nu mai rămâne piatră de piatră, grinzi în grinzi,
Și cadă și Tăria în țăndări de oglinzi.

Aron Cotruș - Către Plugari

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Ce-ar face mârșavii ciocoi
de n-ați fi voi,
voi, boi greoi
în juguri noi,
la pluguri noi?!
Ce-ar zice putrezii ciocoi
dacă-ați ara doar pentru voi,
dacă-ați săpa doar pentru voi,
de n-ați mai îndura nevoi
prin vânt, prin arșiță, prin ploi
pe lângă vaci, pe lângă boi,
în juguri noi,
la pluguri noi,
pentru prasile de ciocoi
cu sufletele de noroi,
cu cărnurile de puroi,
cu gând și fapte de gunoi?!
Ce-ar zice scârnâvii ciocoi
dacă-ntr-o bună ziua, voi,
i-ați pune-n jug, în loc de boi,
și i-ați purta, flămânzi și goi,
prin vânt, prin arșiță, prin ploi,
cum v-au purtat și ei pe voi?!
În pacea aspră, în război,
a țării talpă sunteți voi,
a țării strajă sunteți voi,
țărani pietroși, țărani greoi.
Sus! – zorii vremurilor noi
vor izgoni de printre voi,
cu sape noi,
cu coase noi,
ca pe o haită de strigoi
pe cei de pe-urmă grofi și ciocoi!

Vasile Copilu-Cheatră - Rememorare

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Fulgeră coasele în soare.
A sunat cornul de vânătoare.
Sub cerul negrăit de curat.
În fiecare Ion vibrează os de împărat.
La un singur semn al lui
Se prăbușesc, ca pozdării, zidurile Ierihomului.
Ard conacele! Boerilor fuse-le
Dat să-și ia tălpășița și catrafusele.
Celor flămânzi Libertatea și-arată încă o dată fața
Țăranii o-ntâmpină cu: „Bună dimineața!”.
Nici un cântec de pe lume nu-i,
Ca această orgă de preoți ai pământului
Și suie România în fiecare om,
Cum suie primăvara aurul în pom.
Pe obrazul cerului scrie cu lapte,
Anul Domnului o mie nouăsute șapte.
Să se știe că a venit vremea să asculți,
O dată și o dată și de cei mulți,
Iar pentru toate cele câte au mai fost și s-au șters,
Poetul își cere iertare, că n-a putut să le cuprindă-n vers.