regim comunist – Versuri.pro

Haarp Cord feat Rashid - Flori de Mucegai

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

E despre închisori, gratii, azile de bătrâni, spitale de nebuni.
Doamne, unde am fost până acum, tre’ să spun.
Adevarul despre suferințele poporului român.
E despre copii cu sindromul Down și Angelman.
Care o viață stau în scaun, la onomastică nu au clown.
Las’ o de la școală la Obregia, prea mulți puștani narcomani.
Psihologii lasă părinți fără bani.
Iar din comă dacă pustiul supraviețuiește, fără aparate nu știu.
Până atunci mușchiul cardiac tre’ să bată.
Viața-i importantă, marfa-i sinucidere curată.
Iată o prostituată cum poa’ să crească o fată.
Și un orfan sărman să ajungă cel mai bun tată.
E despre flori de mucegai.
Despre toți săracii Domnului care se duc în rai.

Refren:
În jurul tău o să vezi doar flori de mucegai.
Ce se târăsc pe pământ să ajungă în rai.
Nu s-a născut nimeni sfânt aici, așa-i?
Prețul e scump, deci ori o dai, ori n-o dai x2.

Nu scrie nicăieri că viața-i dulce.
Viața te duce pe aripi de îngeri decăzuți defilând.
Pe drumul spre cruce.
Și inima îți plânge când vezi în jur atâta durere.
Că ai vrea să faci mai multe pentru ei și nu-ți stă în putere.
Doamne, societatea doarme, zici că-i pe somnifere.
În condiții tot mai austere, lanțuri grele ce lasă sechele.
Și suflete-nfierate se sting cu lumină-n priviri.
Nu-s jurnal de știri, e realitatea dură, nu o pot ignora.
Știi că azi trece, mâine mi-ai promis.
Dar nu am cum să omit trecutul trist.
Victimele regimului comunist.
Fenomenul Pitești, valori românești condamnate penal.
Irațional, preoți și cărturari ce s-au stins la canal.
Și puterea vinde lozinci despre dreptate.
Umanitate desprinsă din toate drepturile.
Ți-au lăsat doar dreptul la moarte.
Frate, e despre flori de mucegai.
Despre toți săracii Domnului care se duc în rai x2.

Refren:
În jurul tău o să vezi doar flori de mucegai.
Ce se târăsc pe pământ să ajungă în rai.
Nu s-a născut nimeni sfânt aici, așa-i?
Prețul e scump, deci ori o dai, ori n-o dai x2.

E pentru purtători de HIV, diabetici, epileptici.
Copii cu sifilis abandonați de medici.
Orfani ce spală parbrize prin intersecții.
Nu au timp de lecții, nu emit nici pretenții.
La școală sau o dezvoltare normală.
Habar n-au de integrare socială sau vreo valoare morală.
Îs atâtea drame, atâtea mame a căror copii au donat organe.
Dar slavă ție, Doamne.
Deși văd bătrâni internați prin azile.
În mizerie, frig și alte condiții ostile.
Unii încă-ți mulțumesc că le dai atâtea zile.
E pentru puști blocați în scaune cu rotile.
Împinși la limita societății lor.
Pradă ignoranței celorlalți și mai puțin a dizabilităților.
Fericiti în ciuda sănătății lor.
E pentru cei ce îndură demni abuzul autorităților.
Că Iisus și-a răbdat nespus dar s-a supus.
A spus că suferința e glorie acolo sus.
Și așa e.
Culeg multe flori de mucegai pentru toți săracii Domnului.
Care se duc în rai.

Refren:
În jurul tău o să vezi doar flori de mucegai.
Ce se târăsc pe pământ să ajungă în rai.
Nu s-a născut nimeni sfânt aici, așa-i?
Prețul e scump, deci ori o dai, ori n-o dai x2.

Petre Stoica - Generalul Morții

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Noaptea geme și asudă în somn
vin spre el cortegiile de schelete
de la Canal de la Aiud de la Sighet
din toată țara prefăcută-n pivniță de plumb.
dimineața cineva bate sfios la ușă
e poștașul care-i aduce pensia de merit
pentru consolidarea puterii populare
poștașul primește bacșiș o gheară de corb

Lucaci Florentin - O Țară

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

O țară.
A fost odată în timpuri vechi uitate
O țară mare și frumoasă-n cele toate
Cu câmpuri, râuri și păduri bogate
Păzite bine de regi și vasnice armate
A fost o țară unde m-am născut
O țară curată în care am apărut
În care de mic copil am crescut
Vesel eram și am făcut ce-am vrut
A fost o țară-n care am învățat
Să fiu copil bun, elev emancipat
Crezând mereu într-un țel curat
Dar care-n timp nu s-a păstrat
A fost o țară în anii tinereții mele
Cu litere și cifre mă jucam cu ele
Priveam cum ninge de după perdele
Era cald și mă-ndrăgeau colegele
Ne plimbam ziua, seara și noaptea
Dar pe primul loc era cartea
Nu aveam griji, era totul de-a gata
Aveau grijă de mine mama și tata
Era totul mai logic și planificat
Nu se făceau diplome de aruncat
De agățat pe pereți și de arătat
Și aerul respirat era parcă mai curat
Și de plimbat pe jos era minunat
N-aveam nevoie de taxi și mașină
N-aveam ce-i drept nici benzină
Dar în suflete aveam mereu lumină
Mergeam în discotecă tot de mână
Și apoi dansam și toată noaptea
Lăsam examenele și lăsam cartea
Ne trăiam viața, era departe moartea
În fiecare săptămână, vinerea
Cu timpul într-o țară au apărut cozi
La lapte, carne, ouă în fiecare zi
La zahăr, ulei, pâine, ciocolată, mere
La brânză șvaițer și la portocale
Cu timpul într-o țară am spune ideală
Cu mulți copii care se duc la școală
A apărut o mare urmă de-ndoială
Că totul e fals și nu-i decât spoială
Eram mereu cam înfometați
Ne era frig la toți, femei și bărbați
Ne vorbeau niște oameni pătrați
Cu privilegii și bine de tot îmbuibați
Deodată într-o țară tot s-a schimbat
Cu sânge vărsat din timp programat
La televizor și radio ne-au anunțat
Nimic nu-i valabil din ce am învățat
Că putem trăi bine și chiar bogați
Din comerț și unii din banii furați
Punând gogoșari în oțet, castraveți
E o muncă de fete sau chiar băieți
Sute de mii de copii s-au lăsat
De studii, școală și de învățat
Și la noi timpuri în frenezie mare
Au început să cânte, să vândă ziare.
Lucaci Florentin
Author Creator
Copyright 2017

Alexandru Andries - Am Pneumonie

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Am pneumonie,
Doctorul mi-a zis că n-am…
Dar s-a uitat la mine
Cam cum te uiți tu pe geam,
De un’ să știe
De pneumonie?.
Am vorbit cu-o soră,
Mi-a zis: „Nu știu ce să-ți zic!
Pentru pojar ești cam mare,
Pentru pneumonie ești mic,
Și ce-ți trebuie ție
Pneumonie? „
Milițianul din colț
M-a privit cam încurcat:
Nu era sigur dacă
Trebuie sau nu să fiu arestat.
„Pentru pneumonie
Se dă pușcărie? „
M-a-ntrebat.
Am citit într-o carte
Despre „cum să ne-ngrijim”
Că pneumonia
Făcea ravagii în celălalt regim:
Din trei în trei sicrie,
O pneumonie!.
Tare, tare mi-e frică,
Deși-am pășit într-un nou cincinal,
Din vechiul regim să nu fi rămas urme
Nelichidate total
Și-n special mi-e mie
De pneumonie!

Bitza - Copii Îmbătrâniți Înainte de Timp

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Bitză – Copii Îmbătrâniți Înainte de Timp
Suntem cei care am crescut cu soia în voia,
Celor care au spus mereu cu teamă: Uite-i pe ăia!
De-aia suport ușor ploaia abătută peste noi, nici aia,
Nu poate decât să-mi ude foaia,
Nu să-mi doboare spiritul, căci altul este cel care rămâne doborât,
Din înaltul fanteziilor obosite de traumatizantul zilnic, epigonic rămâi în întuneric, sting
Lumina, în lumea care erai un slab
Dacă spuneai: Mă doare și tare atunci când reușeai să-ți iei rația de mâncare din alimentare.
Mi se pare că sunt ca un soldat pierdut în neagra disperare,
Încrezând doar în icoana bine-făcătoare.
Furată sau distrusă, sau coruptă de o minte prefăcută în scrum,
De prea mulți ani, să o mai țină minte o mână de pustani trecuți prin ani.

Refren:
Îmbătrânit înainte de timp
Îmbătrânit înainte de timp
Îmbătrânit înainte de timp
Îmbătrânit înainte de timp
Îmbătrânit înainte de timp
Îmbătrânit înainte de timp
Îmbătrânit înainte de timp
Îmbrăcați în aceleași uniforme albastre,
Același alb, murdar din zilele foaste, aceleași flori murdare din aceleași glastre,
Aceleași întâmplări, aceleași minți sihastre din aceleași castre,
Aceeași izolare, aceeași frică animalică, aceeași teamă și prudență, aceeași panică.
Când îți furai cărți din casă și le dădeai pe o bomboană sau o gumă Turbo pentru că n-aveai,
Mulți au trecut, mult prea ușor prin această perioadă fără viitor.
Eu n-am uitat încă, sunt mulți ca mine și din păcate încă nu sper la mai bine,
Plină-mi sunt emisferele numai de rele,
Sunt zilele în care mor încet speranțele…
Cu toate astea trec prin viață zâmbind, suntem copii îmbătrâniți înainte de timp.
Aș vrea să pot să simt invidie sau ură pentru pustanu’ care duce azi un Mars la gură,
Sau să-l fac să înțeleagă fără să-i spun, că noi mâncam o ciocolată numai de Crăciun,
Îmi amintesc și acum ambalajul eugenilor, îmi amintesc și acum gustul lor, dor
Multe lucruri ascunse în gânduri nepătrunse ale unei generații reduse,
La speranțe apuse, la cuvinte nespuse, la învățat, la școală de la minți supuse,
Distruse în timp de căi impuse în r’gin
De către oameni care în bezna iadului se sting tănjind,
La o cerească iertare că Dumnezeu e mare, fără să își dea seama că în continuare…
Rai sau iad vom fi acolo rânjind, copii îmbătrâniți înainte de timp.