reflectare – Versuri.pro

Sylvia Plath - Oglinda

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Sunt de argint și exactă. Nu am prejudecăți.
Orice văd înghit imediat.
Așa cum e, ne-ncețoșat de dragoste sau repulsie.
Nu sunt crudă, ci doar adevărată.
Ochiul unui mic zeu, în patru colțuri.
Aproape tot timpul mă gândesc la zidul opus.
Este roz cu picățele. L-am privit atât de mult,
Că-l cred o parte din inima mea. Dar el pâlpâie.
Acum sunt un lac. O femeie se apleacă spre mine,
Cerându-mi să-i spun cine e cu adevărat.
Apoi se întoarce spre acei mincinoși: lumânările sau luna.
Și văd spatele și i-l reflectă cu credință.
Mă răsplătește cu lacrimi și cu agitarea mâinilor.
Sunt importantă pentru ea. Ea vine și pleacă.
În fiecare dimineață fața ei înlocuiește întunericul.
În mine a înecat o față tânără și din mine se ridică o femeie bătrână.
Înspre ea, zi după zi, ca un pește hidos.

Grigore Alexandrescu - Oglinzile

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Oglinzile.
Am citit altădată, nu mai știu în ce carte,
Că într-o țară mare, de aici nu departe,
Plăcuta frumusețe trecea de urâciune:
Câți se-ntâmpla s-o aibă se socotea slutiți;
Iar frumoși de minune
Se socotea aceia ce era mai pociti.
Oglinzi ca să se vază nu se află în țară,
Și era poprit lucru să s-aducă d-afară,
Așa fiestecine
Socotea despre sine
Ceea ce auzea,
Căci chiar undele gârlei ce curgea prin cetate
Erau atît de negre și-atît de-ntunecate,
Încât nu putea omul nici umbra a-și vedea.
Dar după multe zile și vreme-ndelungată,
O corabie mare, cu oglinzi încărcată,
Trecând pe lângă țara de care vă vorbesc,
O apucă furtuna, o furtună cumplită,
Sau, ca să zic mai bine, furtuna norocită,
Pricină de prefaceri, de un folos obștesc;
Și pentru-al obștei bine, o pagubă oricare
Nu mi se pare mare,
Mai vârtos când aceasta nu s-atinge de mine.
Împinsă de talazuri, corabia slăbită
Se sfărâmă, dar marfa puțină s-a-necat;
Și în a ei pornire, unda neîmblânzită
Oglinzile-mi toate le scoase la uscat.
Locuitorii țării,
Câți se aflau atuncea pe țărmurile mării,
Cu toții alergară,
Și-n grabă le aruncară.
Se priviră în ele, și cuprinși de mirare
Văzură adevărul, mulți însă cu-ntristare.
Dar aflând dregatorii minunea întâmplată,
Porunciră îndată
A se sparge cu pietre să se desființe
Oglinzile acelea oriunde s-ar afla.
Multe se sfărâmară, dar ascunsera multe
Acei care porunca nu vrură s-o asculte.
Și din vremea aceea toți oamenii frumoși
Arată câte-o oglindă acelor urâcioși.

Federico Garcia Lorca - Sud

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Sud,
miraj,
reflectare.
Tot una-i să spui
stea sau portocală,
albie sau cer.
O, săgeata,
săgeata!
Ăsta e
sudul:
o săgeată de aur
fără țintă, pe vânt.
Care băiat și-a aprins
felinarul?
Un singur fluture
e de-ajuns să te stingă.
Taci.. Dar e posibil!
Licuriciul acela
e luna!

Bertolt Brecht - Cel Dinăuntru

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Când, cu ani în urmă, am învățat
să conduc o mașină, profesorul meu
mă invita să fumez un trabuc: și dacă,
din pricina circulației intense sau a virajelor bruște,
trabucul mi se stingea, mă gonea de la volan. El,
în timp ce conduceam, povestea chiar glume, iar dacă,
prea ocupat fiind cu condusul, nu râdeam, îmi
lua volanul. Ești încă nesigur, îmi spunea.
Eu, cel dinăuntru, mă speriu când văd cum
cel care conduce o mașină e prea ocupat cu condusul.
De atunci, când lucrez,
am grijă să nu mă cufund prea mult în lucru.
Observ câte ceva din jurul meu,
uneori îmi întrerup lucrul pentru a purta o discuție.
M-am dezobișnuit să conduc mai repede decât durează fumatul unui trabuc.
Mă gândesc la cel dinăuntru.
trad. de Nina Cassian