Verde:
Durere expusă, transpusă prin litere
Când înjur, sunt proști o grămadă la grămadă, ca vitele
Dau boală prin (?), la MIC ia foc treaba
Sunt beat în rime și bagând ca Blaga
Verdele mă inspiră, alcoolul mă face să cad des
Vă castrez
Oscilează chackre când decolez
Pun darul în rime, sunt la fel de-un car de ani
Mă pis pe tine, pe restu’, pe modă, pe bani
Realitatea mă consumă, cratere când cad pe gânduri
Omule, te agiți, da’ toți ne uscăm între patru scânduri
Viu, scriu rânduri să las ceva în urmă
Până spiritul pleacă din mine și ies din turmă
Acceptă-ți poziția și urcă, descurcă-te!
Obiceiuri proaste, persoane false, aruncă-le!
Zâmbete prefăcute, (?) multe
Tovarășu’ ți-e tovarăș, da-n caz de caz, du-te!.

C. o. D:
Mi se pare tare ciudat, aveam un vis de neatins
L-am ignorat constant, până când l-am învins
M-am trezit acum puțin timp, realitatea-i virtuală
Azur pe nava pixului, și navighez pe coală
Am smuls regrete cât pentru o mie
Ce-ți pasă ție?
Merg pe alt drum, de fapt, resemnarea-i pustie
Douăzeci de ani pierduți, cu realizări infime
Nici eu nu știu totul despre mine… În fine!
Am filme noi ce se repetă aleatoriu
Din orgoliu
Nu că-s întunecat, însă văd totu-n doliu
Portofoliul vieții mele cuprinde amintiri și atât
Vreau o strângere de mână și după o strângere de gât!
Ce urât trece timpul, asta spun toți idioții
Lumea a decăzut
Dintr-un fruct
Hai la miezul nopții
Zilnic mă cert cu pereții până o dăm la pace
Aștept ziua când mă vor îmbrăca alții la patru ace….

Carpatin:
Hai să zic, și eu aveam un vis în care
Sombreros con carne (?) îmi turnau în pahare
Tai în carne vie ca un măcelar tâmpit
E caterincă macabră, 4 maeștri pe beat
Pun lumina și întunericul pe cântar
Și apar când parcă totul râde din umbră, ca la carnaval
Și-mi pare că-n visul ăsta sunt mult prea mulți
Doar copii te plac, ca pe-un film pentru adulți
Apar din liniștea profundă, ca Pantera Roz
Și am destule pe cap ca mexicanii cu sombreros
Deschid porțile timid către a 6-a dimensiune
Debusolat fiind, ca un tocilar cu mențiune
Tranzitez lent între neființă și moarte
Înrolat în războiul liric, tre’ să trag pe coate
Albastru de Voroneț, și clopotele batem
Dau monotonie, ca un poet simbolist absent…

Refren: Cafea cu gust amar fierbinte în cană
Mă gândesc că poate îmi pun sare pe rană
Cafea cu gust amar, poate mâine o să vină
O nouă zi, dar fără cofeină (bis).

Am ochii umflați de somn, parcă mă mișc în reluare
Căci sincer intru lent într-o stare de nepăsare
Cafeaua mă privește-n ochi dându-mi de înțeles
Așa că mai beau puțin și-ajung într-un alt univers
Aud bătăi de tobe, ce-mi sparg fișierele minții
Sunt clipe stranii transmise prin simple vibrații,
Fără stres, sunt doar eu, dar e-amar în jurul meu
Totuși vreau să pot scăpa, dar pășesc prea greu
Vreau cu picioarele pe pământ să mă trezesc la realitate
Dacă voi arunca licoarea, probabil se poate
Am călătorit în timp, am fost sigur în altă viață
Dar e ciudat, am aceeași ceașcă de cafea în față
Aud o vioară în spatele meu, reprezintă sărăcia
Mă uit pe geam, văd cerșetori, deci sunt în România
Am văzut un univers paralel, pe dos total
Doar de la o ceașcă de cafea, cu gust amar.

Refren : Cafea cu gust amar fierbinte în cană
Mă gândesc că poate îmi pun sare pe rană
Cafea cu gust amar, poate mâine o să vină
O nouă zi, dar fără cofeină