Versuri corectate și adnotate
Și pulbere, țărână de tine s-a alege,Căci asta e a lumii nestrămutată lege,Nimicul te aduce, nimicul te reia,Nimic din tine-n urmă nu va mai rămânea.Ce stai pierdut pe gânduri, tu, om cu minte mareȘi de un ceas mai bine moi până-n călimare,Sub fruntea încrețită și ochi cugetătorCu ce-ți muncești tu creierii, sărmane muritor?.Alcăturea vieții, a … Citește mai mult
Rime la un amic.Nu-ți mai tulbura gândirea cu nimicurile-aceste.Nu știi tu că, de când lumea, dragostea e o poveste?De-o auzi a zecea oară, dulce-ți sună la ureche,Ți se pare că e nouă, deși știi că este veche;Și pe clina-nchipuirii lunecând fără de voie,Rătăcești așa departe și simți că anevoieTe mai poți întoarce iară la pierduta-ți … Citește mai mult
O clipă dac-ai amorțitO clipă dac-ai amorțitDurerea mea adâncă,Azi mai amar și mai cumplitPe tine te simt încă.Căci liniștea înșelătoareM-a dat pradă durerii,Și-n sufletul ce greu mă doarePort focul disperării.
Singurul noroc și bineCe-n lume-am așteptat,Așteptatu-te-am pe tineCu un dor nemângâiat.Singura nenorocireȘi de care m-am temutA fost cruda mea simțireCând pe tine te-am pierdut.Azi cu inima pustieDar lipsită de dureri –Eu privesc cu ironieScumpul vis de până ieri.
Moarte, fugi.„Fugi”, îți zic, căci a mea mintePrevestește numai rău;„Nu te du”, șoptește-n tainăSufletul și dorul meu.Tu cunoști câtă iubirePentru tine eu păstrez,Și-apoi cu cuvinte releCum mereu te depărtez;Și nu știi cui a te-ncredeVorbelor ce ți-am rostit,Sau iubirii far’ de marginiCe tu-n ochii-mi ai cetit.Vai! Și eu nedumerităMă muncesc cu mult mai multCăci nu știu … Citește mai mult
Într-o luncă, toată-n soare, cu izvoare cristaline,Stăpâneau, de multă vreme, nişte flori de haruri pline:Lăcrămioare, tuberoze, crini, zambile, trandafiriCe umpleau cu-a lor miresme largul necuprinsei firi.Fiecare floare-n sineSe simţea nespus de bineŞi, din razele de soare sau din boabele de rouă,Sorbeau veşnic viaţă nouă,Pentru care, fiecare,Cu mireasma ei, mereuSe-nchina lui Dumnezeu…Într-o primăvară însă, nu ştiu … Citește mai mult
Cina cea de taină.Au zis Hristos: „Ar să mă vândăUnul din voi” — și-amarăI-au pătruns atunci durereaPe ucenici; toți se-nfioarăȘi-ntreabă:„Doamne, eu?”.Și Ioan nestrămutatul,Iar și Petru, plin de frică,Și-mprejur din nou cu toțiiTremurând încep să zică:„Doamne, eu?”.Ce să zic atunci eu, bietul,Eu, cu inima mea slabă,Când și cei tari în credință,Tremurând, pe Domnu-ntreabă:„Doamne, eu?”.