https://versuri.pro Versuri corectate și explicate Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000 ro-RO hourly 1 https://wordpress.org/?v=6.9 https://versuri.pro/wp-content/uploads/2026/01/cropped-favicon-32x32.png https://versuri.pro 32 32 https://versuri.pro/marin-sorescu-pustnicul https://versuri.pro/marin-sorescu-pustnicul#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000 http://versuri.pro/?p=65947 →]]> Stă țeapăn
În buza peșterii
Și ascultă căderea de pietre.
Atins de copita stelei
Sau de pana vântului,
Sau poate doar din nevoia de echilibru
Se prăvale câte un bolovan
Rar, o dată pe an.
Pustnicul, cu mâna dibace,
Leagă căderile una de alta,
Făcând o bură continuă
De piatră,
Afară din timp.
Uneori îl apucă spaima
Ascultând huruitul pietrei
Dornice de adânc:
De nu s-ar termina muntele,
Înainte de-a apuca
Să-l gândesc tot!

]]> https://versuri.pro/marin-sorescu-pustnicul/feed 0 https://versuri.pro/constantin-noica-pustnic https://versuri.pro/constantin-noica-pustnic#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000 http://versuri.pro/?p=74054 →]]> Contemplu: în noapte stă crucea de lemn
cu urme de cuie și cui de îndemn
la stavila bolții fugare, spre care,
cu mistice brațe de pom, crește un om.
El singur, să cânte în aripi de rugă
avântul și zarea și cerul de mâine,
când trupul plăcerii va zace, zvârlugă
scuipată de focul credinței- rămâne.
Fioruri vestale-i țin focul, fecioare
cu sâni de jăratec- și flacăra doare.
Se sfâșie carnea în așchii de semn:
din crucea pierdută întârzie lemn.

]]> https://versuri.pro/constantin-noica-pustnic/feed 0 https://versuri.pro/lucian-blaga-pustnicul https://versuri.pro/lucian-blaga-pustnicul#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000 http://versuri.pro/?p=18486 →]]> I.
Muntele Golgota. Întuneric. Un soare mic se vede
sângeriu prin pâclă deasă. Pe-o stâncă șade Lucifer
cu aripi de liliac, cu ochii luminoși de fosfor. Privește
neclintit parcă ar ascultă ceva-n tăcere.
Lucifer.
Nu s-aude-n larg decât mișcarea
Pământului prin lume.
Cu aripile sprijinite-n pietre-aștept
de-un veac aici.
Când am urcat cărarea
părea că duc în spate-o cruce grea,
și spini ce atârnau în aer mă-nțepau pe frunte.
Dacă semnele nu mint,
călcâile îmi odihnesc
pe stâncile spânzurătorilor.
Spiritul Pământului
o voce din adânc.
Cu nouri grei de păcură m-am învelit
și c-un potop de fulgere topit-am asprele verigi
în care ferecat păzeam adâncul lumii.
De-acum îmi sunt stăpân
și pribegind prin cosmice vâltori
într-un avânt de flăcări voi înfrânge
stavilă ce mă desparte de tărie.
Din veci mă arde-același gând:
să fii pământ – și totuși să lucești ca stea!
Mă bate-n piept al mării val,
s-apropie izbânda mea.
Lucifer
Din când în când din scoică ta de lut
te-aud,
Duh cârtitor,
cum blestemi omenescul neastâmpăr făr de spor.
Spiritul Pământului.
O clipă i-am crezut arhangheli
în spadă și-n privire crunți,
cu suflete
ca niște munți.
În al nădejdii zbor
le-am dat ogorul meu, ca să-l ridice-n cer,
și doar cu stârvuri m-am ales
pe urma lor.
Lucifer.
Din adâncimea ta te plângi
că-n bine ei au fost pitici,
din înălțimea mea regret
că-n rău au fost cam tot așa de mici.
Spiritul Pământului
Aș vrea din mare să stârnesc un vânt,
în luna să le spulber țintirimele
și urnele de scrum
adăpostite în pământ.
Lucifer
tace
Un fulger luminează întreg orizontul.
Către cer:
De-un veac tot stau aici.
Stăpâne, poți începe:
morții ne așteaptă!
O vorbă de le zici,
spre Tine ei se-ndreaptă
răsărind din neguri,
răsărind din stepe,
Stăpâne, poți începe!.
Alt fulger
Întunericul crește, ochii lui Lucifer luminează ca două stele gemene. După un răstimp apare Adam. Suie cărarea și ajuns în vârful Golgotei suflă în bucium în cele patru părți ale lumii. Un al treilea fulger.
II
Un cimitir cu cruci de lemn. Întuneric de amurg. Vantul
vâjie prin plopii din fața unei clopotnițe și mișcă din când în când clopotul.
S-apropie Spiritul – alburiu, străveziu, astral – al Pustnicului. Trece printre cruci.
Spiritul Pustnicului.
Speriat de-nțelepciunea caldă, plină de ispite,
ce mi-o șoptea-n urechi
frumusețea lumilor – am căutat deșertul.
M-am ascuns în scorburi de leproși
ori vizuini înguste,
și numai faguri proaspeți mi-au fost hrană
și lăcuste.
Vânturi de nisip mi-au ars pleoapele-nroșite
și vulturi galbeni s-adunau cununa-n jurul meu
că-n preajma unui stârv.
De lungi mătănii mi s-au îngroșat genunchii
la fel cu ai cămilelor
ce zac pe așternut de piatră.
Și ani și ani – statornic – trupul mi l-am biciuit
cu râsul și ocara tuturor
sălbaticelor mele gânduri aspre ca de foc.
S-aude dangătul ruginit al clopotului.
Nici vii,
nici morți.
Un vânt pustiu dă pinteni clopotului greu
ce-a mai rămas în turn.
Pe cine-ar mai putea să cheme?
Au răsărit de prin morminte trupurile reci
că primăvara mugurii din ramuri
și numai eu colind din cimitir în cimitir
și nicăieri nu-mi aflu oasele împrăștiate
ca florile de prun, curate, albe în noroi.
Le-am căutat prin peșteri și prin fund de ape,
prin umede progadii la răscruci
și pe sub lespezi vechi de mănăstiri,
dar nu mi le-am găsit.
S-apropie de-un mormânt,
îi smulge cu putere crucea de lemn
și privește cercetător înăuntru.
Rând pe rând scoate și celelalte cruci.
La unul dintre morminte cade în genunchi
și scurmă cu mâinile în iarbă.
Pământule, dă-mi trupul înapoi,
Pământule tâlhar, de ce mi l-ai furat,
de ce mi l-ai ascuns în sânul tău de sloi?
De l-am hulit
a fost al meu:
dă-mi trupul, trupul înapoi!.
III
În spațiul nespațial al cerului. Nouri. Lucifer stă tăcut în lumină, roșu ca de foc și ascultă.
VEȘNICUL
nevăzut.
Eu sunt marea și izvorul și sunt bun,
Eu sunt marea și izvorul și sunt drept.
CORUL CELOR BUNI
ascunși în lumina.
Mantaua bolții largi Tu o purtai pe umeri,
noi ne țineam cu mâinile de cer
cum prunci neștiutori se țin
de haina mumelor pe drum.
Și ne rugăm:
Stăpâne blând, nu ne uita!
Azi clipele de-ndemnuri bune ni le numeri
și surâzând ne chemi la dreapta Ta.
OSÂNDIȚII
în întuneric.
Parc-am pași pe capete de șerpi,
vârtejuri de pucioasă – măzărichea iadului
ne-ncolăcesc picioarele.
Prăpastiile scuipă-n calea noastră
șuier de năpârci.
În hohot dracii de pe muchi ne-ntâmpină
cu flori de spânz
și mătrăgună,
stupi de viespi în plete ni s-adună.
Pe nouri vine Spiritul rătăcitor al Pustnicului și privește-ntrebător spre Lucifer. S-aude:.
Teologul
nevăzut.
Ca nentrecut inițiat în lucrurile sfinte
am fost numit de lume doctor invincibilus.
Azi intru-n forma celor drepți.
O singură-ndoială mă mai chinuie
în cleștele-i de fer,
sunt îngrijat de soarta ta, o, Lucifer!
Răspunde-mi, ți s-a dat sau nu și ție
putința mântuirii?
N-aș vrea să cad în erezie.
Lucifer.
O, mare-i cumințenia cerească cea de veci,
ce bine a știut s-aleagă oile dintre berbeci.
Către teolog:.
De teamă să nu cazi în erezie – fără ură
tu ceri și de la dracu-nvățătura.
În numele lui Dumnezeu, dar cu-ajutorul meu,
în marile și neuitatele sinoade
din orice întrebări schiloade
ai stors un bob de-nțelepciune.
Dar vezi, acum mi-e greu
să-ți dau răspuns. Când eu-s în joc,
îmi place să păstrez misterul;
de vrei însă dogmaticei să-i faci un epilog,
iată:
tocmai sosi la judecată
un biet întârziat.
E duhul unui pustnic, vine fără trup,
cât a trăit și l-a urât așa de mult
ca la-nviere nu l-a mai găsit.
Ce crezi – maestre nentrecut?.
Teologul.
Mă văd stângaci.
Nici hotărârile din Laudiceea
n-au prevăzut această întâmplare.
Dar meșteșugul mi-l ascut:
Păcatul – e un rod de-al lutului, de aceea
cred că nimenea nu-l poate judeca
fără de haina lui de lut.
Lucifer.
Când e vorba de osânde
nu-ndrăznesc cu doctorii angelici să discut.
Către Pustnic:.
Nenorocite duh, rămâne deci să te întorci
pe urgisitul bulgar de pământ,
să-ți cauți moaștele de sfânt
și toate oasele uitate.
De vrei poți încerca și-n altă parte:
Știu eu? – pe alte stele – și prin alte zodii.
A racului – pe cât se poate.
Spiritul Pustnicului pleacă.
Lucifer
singur.
De câte ori priveam această ordine divină
și lumea văduvă de cel din urmă strop
de minte,
aș fi voit în fața Celui Veșnic blând să mă ridic
în arătarea mea de șarpe fără vină-.
și îmbiindu-i mărul cunoștinței
umilit să-i zic:
Nu ți-ar strica, Înalt-Prea-Sfinte,
să guști din el și Tu un pic.

]]> https://versuri.pro/lucian-blaga-pustnicul/feed 0 https://versuri.pro/friedrich-nietzsche-pustnicul-graieste https://versuri.pro/friedrich-nietzsche-pustnicul-graieste#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000 http://versuri.pro/?p=21526 →]]> Să am un gând? Perfect! Îi sunt stăpân.
A-mi face gânduri – tot mereu amân!
Cel care-și face gânduri rob arată.
Eu nu vreau să robesc, nu – niciodată.
Câte-n lume veșnice izvoare
Veșnic izvorăsc netulburat:
Domnul – a-nceput vreodată oare?
Domnul – oare-ncepe neîncetat?

]]> https://versuri.pro/friedrich-nietzsche-pustnicul-graieste/feed 0 https://versuri.pro/ion-pillat-pustnic https://versuri.pro/ion-pillat-pustnic#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000 http://versuri.pro/?p=27434 →]]> De-atâta amar de vremi se sihăstrise
Că talpă îi prinsese rădăcină.
În iască putrezită barbă i se
Schimbase, lacrămile în rășină.
Atât de-adânc în munți că nu suise
Acolo gând de om să-i ducă vină
Că rugile le-a dat pe brazi și tise,
Că schitul l-a pierdut printr-o tulpină.
I-aduc în gheare veverițele hrană,
L-adapă norii; codrul îi e strană
De-odihnă, cerul larg: iconostasul.
Ceaslov de n-are, de-i lipsește clopot:
Îi cheamă la vecernii ape-n ropot.
Cu stele – buchii – tălmăcește ceasul.

]]> https://versuri.pro/ion-pillat-pustnic/feed 0 https://versuri.pro/ion-pillat-mortii https://versuri.pro/ion-pillat-mortii#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000 http://versuri.pro/?p=27544 →]]> Și-n paragina cărării,
Pe tăcerea înnoptării,
Mai întâi răsună stins
Ca un zvon de ape-n ropot,
Vuiet depărtat de clopot,
Lin ca luna care-a nins.
Dar, mai tare pe măsură
Ce lumina lunii fură
Înțelesu-adevărat
Al vâlcelei și-al pădurii,
Crește-n zbuciumul furtunii
Clopotul nebun din sat.
Zi de aur tremurat
Se coboară peste sat,
Zi de toamnă cu lumină
Galbenă ca de sulfină.
Și pe strâmta cărăruie
Umbra pustnicului suie
La clopotnița pe care
Cade cu-o cutremurare
De lumină, alb în zbor,
Stolul porumbeilor.
Și un cântec clar de toacă
Seara-n sunete-o îmbracă
Râul îi răspunde-n șopot
Și strălimpede un clopot.

]]> https://versuri.pro/ion-pillat-mortii/feed 0 https://versuri.pro/ioan-iacob-hozevitul-savarsirea-cuvioasei-maria-egipteanca https://versuri.pro/ioan-iacob-hozevitul-savarsirea-cuvioasei-maria-egipteanca#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000 http://versuri.pro/?p=29974 →]]> În vremea nopții lângă apă,
În lunca Sfântului Iordan,
Așteaptă căutând în zare,
Un pustnic Calamonitean.
Ce ai, bătrânule Părinte,
De ești așa nerăbdător
Și tot privești în ceea parte
Cu ochiul tău iscoditor?
Ai pus vreo undiță în apă
Și n-o găsești la locul ei
Sau la loc mai bun de pescuire
De ceea parte poate vrei?
Dar asta nu se face noaptea,
S-o faci mai bine de cu zi
Și-i lucru de mirare, Avvo,
Că-ți vine dor a pescui!
Așa s-ar fi mirat oricine
Văzându-l pe bătrân șezând
La miezul nopții lângă apă
(Pescar pe el l-ar fi crezând).
Dar după cum se vede treaba
Nu-i este lui de pescuit
De sta așa în nemișcare,
Rugându-se necontenit.
Privind mai bine, vom cunoaște
Că este Pustnicul Zosima,
El poartă mantie în spate,
La piept: Epitrahil și schima.
Un vas bisericesc în mână,
El ține prea cuviincios
Având dumnezeiescul Sânge
Cu Sfântul Trup al lui Hristos.
În vremea asta el așteaptă
Din ceea parte de Iordan,
Să vie spre împărtășire
Sihastra de neam Egiptean.
Un an de zile se-mplinise
De când s-a înțeles cu ea
S-aducă Sfintele Bătrânul
Și-acuma ea întârzia!
În mintea lui i se strecoară
O bănuială cu fior:
«Dar poate nu mai sunt eu vrednic
Să văd acum acel odor.
Și dacă vine ce voi face?
De luntre nu m-am îngrijit!»
Acestea cugetând Bătrânul
Un plâns amar l-a năpădit.
Dar numai iată că zărește
Pe Sfânta pustnică venind
Deasupra apei (ca pe gheață)
Mirat o vede el pășind.
Pe trupul ei pârlit de soare
Și ca o scândură uscat
Ea poartă doar o zdreanță veche
Pe care Pustnicul i-a dat.
În ziua când era să moară
Atuncea s-a împărtășit
Și pentru asta pe Zosima
Mai înainte l-a vestit.
Căci vrând să moară neștiută
I-a zis să vie la un an
S-o afle ca mai înainte
De ceea parte de Iordan.
Cu multa nerăbdare Avva
În anul următor venind
Aflat-a trupul Cuvioasei
De un an de zile adormit.
Iar în nisip era scrisoare
Cu ziua săvârșirii ei:
Că-i este numele Maria
S-o-ngroape după obicei.
Cântându-i cele cuvenite
Ședea Bătrânul cugetând,
Că nu avea nici o unealtă
Să-i facă groapă în pământ!
Dar, o, minune prea slăvită!
Venind un leu înfricoșat,
Cu ghearele scobind îndată,
Mormântul Sfintei a săpat!
Apoi plecându-se cucernic
În pace el s-a depărtat
Iar pustnicul cu multe lacrimi
Cinstitul trup a îngropat!

]]> https://versuri.pro/ioan-iacob-hozevitul-savarsirea-cuvioasei-maria-egipteanca/feed 0 https://versuri.pro/virgil-maxim-ardere-de-tot https://versuri.pro/virgil-maxim-ardere-de-tot#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000 http://versuri.pro/?p=10771 →]]> lui Valeriu Gafencu.
… aici, răsare-n mine o chilie
în care s-a sfinţit un pustnic blând…
zidea virtuţi cereşti în trup plăpând
şi-n ochi purta smerita-bucurie..
De priveghere lungă – albă floare –
se rezema cu fruntea de pervaz
şi luna-i săruta sfinţit obraz
când i-asculta cuvântul ca o boare:.
„O, vino, rob rău, somnule, şi-mi poartă
cu tine, visul, peste unda moartă…
un ceas de vreme urcă-mă şuviţă,
în Crama-Împărătească, rod-de-viţă!..”.
De funia nădejdii viu s-agaţă
şi-n rugăciune treptă-naltă suie,
amiezile simţirilor descuie
şi îngerilor, iată-l… faţă-n faţă!..
L-au îmbrăcat cu-a cerului armură…,
cu neaua-Înţelepciunii-apoi l-au nins,
purificându-i duhul, înadins,
să fie-asemeni lor, chip şi măsură!..
Un înger.. a făcut un semn în cer!..
El vede Faţa-lumii Nevăzute..
cuvintele aude.. nenăscute,
cu inima topeşte vămi de ger!..
De câte ori pământul, fără splină,
se duce, taur negru, rostogol,
de câte ori îl săgetează-n gol
harapi cornuţi, mereu în nehodină?!..
Un sul de carte-i cerul strâns cu nod
şi ultim semn pământu-n alfabet..
Altarul-Viu al Marelui-Profet
primeşte jertfa, Ardere-de-tot!..
În Rugăciunea-focului, adoarme..
Târziu, lumina candelii se stinge..
un înger furişându-se-n chilie
deasupra frunţii, nimb subţire-i ninge!..
Vrăşmaşii gem la pragul lui, pe coarne!..
Movilă-i stă nisipul lângă uşă..
A tot crescut rugina pe zăvor,
uleiul a-nflorit într-un ulcior,
dar trupu-i stă-n genunchi, deşi-i cenuşă..
Pe-o laviţă, alături, rânduite
mai multe cărţi. Pe-o foaie în Ceaslov
scrisese el sfinţitul lui hrisov
în patru rânduri, vorbe aurite:.
„Să mă iertaţi, părinţilor, vă rog,
C-având puţină treabă, azi, cu Domnul,
m-a biruit, în rugăciune, somnul
şi v-am lăsat cenuşa mea, zălog..”.
Dar necrezând că-i mort cu-adevărat
cu mâna l-am atins peste veşminte..
Se risipi cenuşa lui fierbinte
şi, sărutând-o… am plâns îngândurat..

]]> https://versuri.pro/virgil-maxim-ardere-de-tot/feed 0 https://versuri.pro/valeriu-gafencu-ardere-de-tot https://versuri.pro/valeriu-gafencu-ardere-de-tot#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000 http://versuri.pro/?p=12195 →]]> Aici răsare-n mine o chilie
În care s-a sfinţit un pustnic blând…
Zidea virtuţi cereşti în trup plăpând
Şi-n ochi purta smerită bucurie….
De priveghere lungă – albă floare –
Se rezema cu fruntea de pervaz
Şi luna-i săruta sfinţit obraz
Când i-asculta cuvântul ca o boare:.
„O, vino, rob rău, somnule, şi-mi poartă
Cu tine visul, peste unda moartă…,
Un ceas de vreme urcă-mă şuviţă
În Crama-Împărătească, rod-de-viţă! …”.
De funia nădejdii viu s-agaţă
Şi-n rugăciune treaptă-naltă suie…,
Amiezile simţirilor descuie
Şi Îngerilor, iată-l, faţă-n faţă.
L-au îmbrăcat cu-a cerului armură…,
Cu neaua-înţelepciunii-apoi l-au nins
Purificându-i duhul, înadins,
Să fie-asemeni lor, chip şi măsură! ….
Un înger a făcut un semn în cer! …
El vede Faţa lumii Nevăzute…,
Cuvintele aude…, nenăscute,
Cu inima topeşte vămi de ger! ….
De câte ori pământul, fără splină,
Se duce, taur negru, rostogol,
De câte ori îl săgetează-n gol
Harapi cornuţi, mereu în nehodină? ….
Un sul de carte-i cerul strâns cu nod
Şi ultim semn pământu-n alfabet…
Altarul Viu al Marelui Profet
Primeşte jertfa, Ardere-de-tot! ….
În Rugăciunea-focului, adoarme…
Târziu, lumina candelei se stinge…
Un înger furişându-se-n chilie
Deasupra frunţii nimb subţire-i ninge! …
Vrăjmaşii gem la pragul lui pe coarne! ….
Movilă-i stă nisipul lângă uşă…
A tot crescut rugina pe zăvor,
Uleiul a-nflorit într-un ulcior,
Dar trupu-i stă-n genunchi, deşi-i cenuşă….
Pe-o laviţă, alături, rânduite
Mai multe cărţi. Pe-o foaie, în Ceaslov,
Scrisese el sfinţitul lui hrisov
În patru rânduri, vorbe aurite:.
„Să mă iertaţi, părinţilor, vă rog,
C-având puţină treabă azi cu Domnul
M-a biruit în rugăciune somnul
Şi v-am lăsat cenuşa mea, zălog…”.
Dar, necrezând că-i mort cu-adevărat,
Cu mâna l-am atins peste veşminte…
Se risipi cenuşa lui fierbinte
Şi, sărutând-o…, am plâns îngândurat!?

]]> https://versuri.pro/valeriu-gafencu-ardere-de-tot/feed 0