prometeu – Versuri.pro

DOC feat Guess Who - Prometeu

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Care-l face, ăla-i dă foc, fine, dă-i drumul
Da simțire cu tutunul, că mai învârt și eu unul
Lege, care-l face, ăla-i dă foc, nu uita, pasăm la stânga
Azi fumăm tot ce ține punga, nu conduc, dar aș ține dunga
Care-l face, ăla-i dă foc.
Rup mugurul la mână ca să-l simt, simt
Hai, lasă-mă să mă prezint, da’ nu mint
Heruvini vin să fumeze treaba asta de la Dumnezeu
Nu-i de-aia de canapea, oare unde-i licoare
Că gâtul n-are, cana vrea
De-aia totul e-n reluare ca-n Ardeal
Am cel mai bun V de pe ped, atâta mă ardea.
Rulez, îl fac fin, sânmărțean
Iese slim, că nu sunt meltean
Tu ce-ai arăta, e presată, c-așa e păstrată
Ai scăpat-o, gata, e-o șaibă-n stradă
Las’ să aibă și altu, las’ să aibă și altu
Fumezi singur ca băiatu’, nu-i așa cu plante
Da’ n-o să te-nvăț eu câte te-nvață ea
Doar n-o pupa mereu c-o să ai viață grea.
Știi cumva unde mi-e capul?
Știi ceva, ăștia sunt nori cu sacul
Fac altu, dă și tu focul la băiatu’, am zis.
Care-l face, ăla-i dă foc, fine, dă-i drumul
Da simțire cu tutunul, că mai învârt și eu unul
Lege, care-l face, ăla-i dă foc, nu uita, pasăm la stânga
Azi fumăm tot ce ține punga, nu conduc, dar aș ține dunga
Care-l face, ăla-i dă foc.
Care-l face, ăla-i dă foc, fine, dă-i drumul
Da simțire cu tutunul, că mai învârt și eu unul
Lege, care-l face, ăla-i dă foc, nu uita, pasăm la stânga
Azi fumăm tot ce ține punga, nu conduc, dar aș ține dunga.
Și nu-i nimic din ce știi, verde, SF, ET
Nimic ce-ai încercat până acum
Mi-e clar că materialu-i prea bun
Parfum, abur, nu fum, nu tu tutun
Tiplă, cică-i ștanță, știi că.
Prospectu’ spune din start
Efectu’ apare instant
Eu n-o ard la bong, la pipă
Nu facem pic de risipă
Ochii-n nisip și capu-i clepsidră
Pupile leje, cuziță.
Adică sunt departe de tot
Robotul din mine apasă pe stop
Zgomotu’, vocile-s toate pe hold
Sunt în apele mele pe-albumu’ lu’ DOC
Și înot spre larg, plutesc în derivă și trag
Flori ilegale pe track și n-o fac doar să mă sparg.
Care-l face, ăla-i dă foc, fine, dă-i drumul
Da simțire cu tutunul, că mai învârt și eu unul
Lege, care-l face, ăla-i dă foc, nu uita, pasăm la stânga
Azi fumăm tot ce ține punga, nu conduc, dar aș ține dunga
Care-l face, ăla-i dă foc.
Care-l face, ăla-i dă foc, fine, dă-i drumul
Da simțire cu tutunul, că mai învârt și eu unul
Lege, care-l face, ăla-i dă foc, nu uita, pasăm la stânga
Azi fumăm tot ce ține punga, nu conduc, dar aș ține dunga

Ion Pillat - Scutul Minervei XII

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

XII.
Icar cum îl sfidase cu aripe de ceară,
l-a prăbușit Apollo pe-al mărilor podmol.
Și pe Acteon care-i pândise trupul gol,
prin câinii lui Diana l-a osândit să piară.
Chiar Prometeu, când slăvii a smuls un foc în pară,
el ce s-a vrut năprasnic al omenirii sol,
pe stânci legat de Joe cu vulturii ocol,
hrăni flămânde ciocuri din fierea lui amară.
Și totuși nu mi-e teamă, în-nalta mea trufie,
comoara ta în versul sonetelor s-o fur,
în suflet când eroii Helladei îmi învie.
De-a pururi în lumina senină urcă zborul,
pe veci văd ochii minții tiparele de-azur,
când focul fără moarte îl ține răpitorul.

Michael Ondaatje - Prometeu cu Aripi

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

L-au zdrobit în chip științific pe-acea stâncă,
pentru ca pân-la amiază un soare șchiop să-l poată orbi
și buzele, și pleoapele să-i crape, și părul să-i albească
întărindu-i sângele pe coapse, pe crăpăturile gurii.
Și venea pasărea, și ciugulea din carnea-i sfârtecată,
și-i lingea coastele și sfâșia din pielea-ngroșată,
până se făcea puhav și cafeniu amurgul,
iar pasărea pleca încruntată.
Atunci, trosnind, încheieturile lui se potoleau din mușcătură
și-aplecat vedea cum marea îl îneacă pe jumătate
și-nțepând ca peroxidul i-amorțea simțirea
așa că iar putea zâmbi.
Zeus,
cu un ciorchine de struguri și de zei
în palmă, scuipa sâmburii
și privea cu uimire la omul acela
care cu ochii albiți și c-o nebunească patimă
curta un alai de sirene.

Carmen Sylva - Prometeu

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Vai, rușinos m-ați țintuit
În lanț, pe un aspru colț de stâncă,
De orice odihnă sunt răpit
Și simt în pieptul meu rănit
Durere-adâncă.

Turbat de ură, tremurând,
Și chinuit de-a mea iubire,
Uitat de oameni în curând,
Gonit de zei, nemaisperând
Vreo mântuire.

Eu trebuie să mor mereu
Într-o eternă agonie,
Cu toate-acestea, sunt tot eu,
Cel ce-am zidit ca Dumnezeu,
Fâptură vie!

Răzbunători, voi m-ați legat
Și mi-ați ales anume locul
Spre fi mai mult căznirii dat –
Și eu? eu râd că v-am furat
Din ceruri focul.

Mâncat de viu, durerea grea
Eu vreau s-o schimb în ușurință
Și eu tot voi rămânea
De-a pururi, prin tăria mea,
În suferință.

Cincinat Pavelescu - Apologia Dracului

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Tatălui meu.
O, da! eu sunt urâtul, învinsul, blestematul.
El marele, eu micul, el totul, eu nimic;
El zis-a că prin mine născutu-s-a păcatul,
Dar eu vă sunt amic.
El zis-a că-nșelat-am pe-ntâiul vostru tată,
Dar dulce era mărul oprit, și l-a gustat,
Gând raiul i se smulse în ora blestemată,
Tot eu l-am ajutat.
I-am spus: Ți se-nchide grădina nemuririi;
Supremul te gonește din sfântul paradis,
Dar vino, căci în lume, locaș al fericirii
Un altul ți-am deschis.
Voind apoi să vadă pe oameni în durere
Le zise: pâinea-n lacrimi muiați-o s-o mâncați;
Atunci le-am dat speranță, răbdare și putere,
Și ei au fost scăpați.
Pe om dorind să-l vadă urât de-a lui soție,
Să nască hotărât-a femeia în suspin,
Iar eu le-am dat plăcerea, izvor de poezie,
Să-și uite orice chin.
Când dânsa îl va strânge la pieptul ce palpită,
Când buzele pe buze șopti-vor amoros,
Eternul din a slavei lumină strălucită
Chiar el va fi gelos.
Și ce-am promis ținut-am: plăcere, fericire,
Amor, surâsul fraged de prunc nevinovat,
Și lungile extaze, și veșnica iubire,
Pe toate vi le-am dat.
Poruncile înalte au fost zădărnicite.
Trimise să vă-nece potopul său divin,
Dar eu, scurgându-i apa prin viile-nverzite,
Am scos dintr-însa vin.
El vru să vă apese sub neagra ignoranță,
Dar eu v-am dat știința și artele și tot.
În suflete aprins-am focare de speranță,
Din noapte să vă scot.
V-am dat, să-nvingeți bezna, a flăcării lumină,
V-am dat și fier, și aur, și regnul animal,
Știința, dacă este, prin mine e regină
Cu sceptru imortal.
Voit-a să vă-mpingă de sus, în adâncimea
Noptoasei neștiințe, prin orișice mijloc,
Dar eu v-am smuls urgiei spărgând întunecimea
Cu degete de foc.
Poetul, înțeleptul, tot fiul cugetării
Ce lumea mărmurit-a prin faptă și cuvânt,
De unde-avu pe frunte lumina inspirării
Și-n sufletu-i avânt?.
Eu, eu vibrez în toată ființa revoltată,
În geniul ce-nfruntă batjocura mereu,
Eu, eu sunt Cain, monstru cu mâna sângerată,
Și eu sunt Prometeu.
În Shakespeare ce creat-a o lume ideală,
În Dante, Goethe, Schiller și-n câți au strălucit,
În Gutenberg, în toată pleiada genială,
În toți eu am trăit.
Prin mine stăpânit-ați materia-n mișcare,
Pătrunserăți prin mine misterurile ei,
Puterea ce v-am dat-o a fost atât de mare
Încât sunteți chiar zei.
Străpunserăți chiar munții, titanici prin voință,
Pe mări vă legănarăți orașe-ați ridicat,
Pământul prin răbdare, sudori și iscusință,
Mereu l-ați preschimbat.
Din fiecare taină făcurăți câte-o sclavă,
Supus vă este totul, chiar trăsnetul l-ați prins.
Ați dus pe-ai voștri umeri o sarcină grozavă;
A vieții și-ați învins.
Puțină vreme însă și pe-aripi glorioase
Prin aer veți străbate în zbor nestăvilit;
Baloanele purta-vor, ca flamuri luminoase,
Un fulger strălucit.
Trăsnit am fost de ceruri, da! însă fericirea
Eu, eu v-am dat-o-n schimbul acestei urgisiri;
Sunt răul, necuratul, dar sunt și mântuirea
Întregii omeniri.
Da! sunt orgoliosul învins. Dar răzbunarea
Mi-o aflu pe nemernic din tină să-l ridic,
Săracului ce plânge îi caut demâncarea,
Dar el nu-i dă nimic.
Iubește-mă pe mine, om, oaspe al naturii,
Veniți, veniți la mine, sărmani dezmoșteniți,
În vinul răzbunării muia-veți pâinea urii,
Și fi-veți fericiți.
Veniți! a voastră frunte înalțe-se trufașă,
Veniți! din nou clădi-vom un Babel colosal;
Veniți! vom reîncepe o luptă uriașă
Cu veșnicul rival.
Degrab’, încoa, e timpul asaltului din urmă;
Eternul început-a să tremure de-acum;
El simte că domnia fatală i se curmă,
Și noi vom face-o scrum.
Om, dulcele meu frate, urmează-mă! cutează!
A sparge firmamentul din nou voi îndrăzni;
Urca-vom și, smulgându-l de unde el tronează,
În locu-i vom domni.

Johann Wolfgang Von Goethe - Prometeu

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Acoperă-ți cerul, Zeus,
cu pâclă de nori
și exersează, asemenea copilului care
lovește scaieții cu bățul,
pe stejari și creste de munți.
Dar pământul meu
trebuie să-l lași în pace
și coliba mea
pe care nu tu ai construit-o,
și vatra mea,
și jarul acesta
pentru care mă invidiezi.
Nu cunosc nimic mai sărac
sub soare decât voi, Dumnezei!
Vă întrețineți lamentabil
din jertfele
suflării celor ce se roagă
majestăților voastre,
și v-ar lipsi dacă n-ar fi
copii și cerșetori nebuni
plini de speranțe.
Când eram copil
și nu știam pe unde s-o apuc
întorceam ochii rătăciți
către soare de parcă acolo
ar fi existat
o ureche să-mi audă tânguirea,
o inimă ca a mea
să-i fie milă de cel asuprit.
Cine m-a ajutat
contra trufiei Titanilor?
Cine m-a salvat de la moarte,
din sclavie?
N-ai împlinit, tu, toate singură,
inimă înflăcărată?
Și arzi tânără și bună,
chiar înșelată uneori?
Să-i dau mulțumire de salvare
Celui adormit de sus?.
Eu să te venerez?!
Pentru ce?
Ai alinat durerile
vreunui nevoiaș?.
Ai secat lacrimile
vreunui îngrozit?
Nu m-a făcut bărbat
atotputernicul timp
și soarta eternă,
stăpânii mei și ai tăi?.
Credeai cumva
că am să urăsc viața,.
că mă voi refugia în deșert
pentru că nu toate
visurile-n floare s-au copt?.
Aici stau eu și formez oameni
după chipul meu,
o generație care să-mi semene,
pentru a suferi, pentru a plânge,
pentru a savura
și a se bucura
și a nu te lua în seamă
cum nu te iau nici eu!.

Johann Wolfgang Von Goethe - Frații

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Piroteala și somnul, doi frați, în a zeilor slujbă,
De Prometeu fură duși, neamului său, mângâiere;
Zeilor însă, ușure – greu de-ndurat pentru oameni,
Somn se făcu piroteala, somnul în moarte trecu.

Johann Wolfgang Von Goethe - Stropi de Nectar

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Când Minerva ca s-arate
Prețuirea pentru-alesu-i
Prometeu, din cer i-aduse
De nectar o cupă plină,
Spre a-i ferici pe oameni
Și spre-a le sădi în suflet
Simțul artelor frumoase,
Sprintenă-și zori ea pasul,
Nu cumva să prindă veste
Jupiter; și cupa de-aur
Șovăi, și pe pământul
Verde câțiva stropi picară.
Iute-albinele-i luară
Urma, și sorbiră harnic;
Fluturul s-află în treabă
Ca și el un strop să fure;
Chiar năsâlnicul păianjen
Lunecă și supse strașnic.
Norocoase-au fost acestea
Și-alte gingașe gângănii,
Căci împart cu muritorii
Astăzi deopotrivă cea mai
Mândră desfătare – arta.

Daniel Vişan-Dimitriu - Te Aștept, Iubită Stea

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Pluteam, în barca gândurilor mele,
pe apele din visul tropical,
privind inconfundabilele stele
cu străluciri din timpul ancestral.
Nu mă gândeam la mii de ani lumină,
ci la o stea de-aici, de pe Pământ,
căci gândul nu putea să se abțină
să zboare, prin iluzii, plin de-avânt.
N-a fost decât un val, ceva mai mare,
venit de nicăieri, dar, ca un vip,
m-a ridicat pe culmi amețitoare,
și m-a lăsat pe-o insulă, -n nisip.
Eram pierdut și singur într-o vreme
în care și-o furtună-i fără sens,
privirile-mi împrăștiau dileme
pe țărmul unde-n viață n-am mai mers.
În zorii de atunci era tristețe,
și-mi apăreau mai mult ca un apus
menit ca inima să mi-o înghețe
în frigul ce părea că m-a răpus.
Îmi amintesc de-acea înfrigurare
cu care, de pe jos, m-am ridicat,
și-a fost destul, eram, iar, pe picioare
pe-o insulă, cu mine, resemnat.
În jur, bucăți de viață, naufragiu
din care am scăpat.. sunt viu, sunt eu,
iar valului aș vrea s-aduc omagiu,
căci pot să mă transform în Prometeu.
s-aprind un foc pe insula-mi pustie,
și să-i apară stelei ca un far
ce, dinspre mare, poate-o s-o îmbie
spre cel ce poartă-n suflet un amnar.
Te-aștept, iubită stea, în noaptea noastră,
la focul ce va fi mereu nestins,
privirea mea-nsetată și albastră,
te va cuprinde-n focul reaprins.
în brațe vom lua iubirea noastră
și o vom legăna sub clar de lună,
o vom păstra doar pentru noi, sihastră,
pe-o insulă c-un foc și.. împreună.
Daniel Vișan-Dimitriu
(6 aug. 2015, Vol.”Zece”)

Gaia - Karma

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Alertă.
Alertă, imaginea mea e lentă
Părăsesc acea planetă
Perfectă! Când cu ochii ei reflectă
Tot ce n-am putut vedea
Și mă delectă
Alertă, imaginea mea e lentă
Părăsesc acea planetă
Perfectă! Când cu ochii ei reflectă
Tot ce n-am putut vedea
Și mă delectă.
Nu-mi simte teama
Știe cine sunt, nu-i spune Karma
Noi mereu dansăm în pași de Bam-Ba
Pe mine mă cuprinde ca un Mamba.
Nu-mi simte teama
Știe cine sunt, nu-i spune Karma
Noi mereu dansăm în pași de Bam-Ba
Pe mine mă cuprinde ca un Mamba.
Prometeu, Prometeu
Pui mâna pe glasul meu
Cine-s eu? Cine-s eu?
Cine-i Karma? Cine-i Zeu?
Cine a? Cine a?
Prometeu, Prometeu
Pui mâna pe glasul meu
Cine-s eu? Cine-s eu?
Cine-i Karma? Cine-i Zeu?
Cine a? Cine a?
Furat și inima!?.
Nu-mi simte teama
Știe cine sunt, nu-i spune Karma
Noi mereu dansăm în pași de Bam-Ba
Pe mine mă cuprinde ca un Mamba.
Nu-mi simte teama
Știe cine sunt, nu-i spune Karma
Noi mereu dansăm în pași de Bam-Ba
Pe mine mă cuprinde ca un Mamba