Carmen Sylva – Prometeu
Vai, rușinos m-ați țintuitÎn lanț, pe un aspru colț de stâncă,De orice odihnă sunt răpitȘi simt în pieptul meu rănitDurere-adâncă. Turbat de ură, tremurând,Și chinuit de-a mea iubire,Uitat de oameni în curând,Gonit de zei, nemaisperândVreo mântuire. Eu trebuie să mor mereuÎntr-o eternă agonie,Cu toate-acestea, sunt tot eu,Cel ce-am zidit ca Dumnezeu,Fâptură vie! Răzbunători, voi m-ați … Citește mai mult